Matematică digitală în 50 de școli de la sat, unde profesorii au fost formați în programul Digitaliada

488 de vizualizări
Foto: Digitaliada.ro
Peste 150 de profesori de Matematică și Informatică, precum și directori de școli gimnaziale au participat vara aceasta la sesiunile de formare organizate în proiectul Digitaliada pentru a învăța să folosească aplicații digitale la ore, a anunțat Fundația Orange. Organizația precizează că anul acesta în proiectul de educație digitală pe care îl derulează de 4 ani au intrat încă 10 școli din mediul rural. În total, 50 de școli de la sat au laboratoare digitale și profesori formați astfel încât să le predea și cu ajutorul tabletelor.

Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și care îi ajută pe profesori să folosească tehnologia la clasă, acolo unde lecțiile o permit. Profesorii învață să folosească aplicații precum GeoGebra, Math Master, Math Tests, Phytagorea, Kahoot!, Quizizz sau Socrative. Vezi aici aplicațiile recomandate de către experții din proiect pentru Matematică și TIC, de la clasele a V-a până la a VIII-a

Cele 10 școli din mediul rural ai căror elevi folosesc acum pentru prima dată laboratoarele Digitaliada sunt școala din Șieu – Bistrița-Năsăud, Sânpetru – Brașov, 23 august – Constanța, Roata de Jos – Giurgiu, Bretea Română – Hunedoara, Recea – Maramureș, Acățari – Mureș, Deveselu – Olt, Putna – Suceava, Roești – Vâlcea.

Școlile din proiect, care au în total 5.500 de elevi, sunt echipate cu 1.500 tablete, 52 de laptopuri, 50 de
videoproiectoare și ecrane de proiecție, și cu materiale digitale educaționale pentru Matematică și
Informatică. Expertul educațional din cadrul proiectului este Adina Roșca, ce a explicat că obiectivul nu este ca elevii din așa-numita App Generation să realizeze competențe digitale. „Noi folosim competențele lor digitale pentru îmbunătățirea competențelor de la matematică sau de la alte materii”, a precizat aceasta.

„Vara aceasta, 164 de directori și profesori de Matematică și Informatică au participat la sesiunile de formare, pentru a învăța să utilizeze noile metode digitale la clasă. Profesorii primesc acces la aplicațiile educaționale pre-instalate pe tablete și beneficiază de proiecte didactice pentru Matematică și TIC și de ghiduri de predare digitală, astfel încât să le fie ușor să predea folosind tehnologia digitală. Laboratoarele Digitaliada pot fi folosite însă de către orice profesor al școlii, nu doar de către profesorii de matematică și TIC cărora li se adresează programul”, se arată într-un comunicat.

Dana Deac, președinta Fundației Orange, a declarat că „cercetarea internă făcută pe parcursul anului școlar 2018-2019 arată că și elevii sunt mândri că fac parte din program. 95% dintre elevi cred că orele în Laboratorul Digitaliada sunt mai distractive și antrenante, cu informații ușor de memorat și pe înțelesul lor și peste 80% dintre ei și-au descărcat aplicații folosite la școală și pe echipamentele de acasă„.

Fundația anunță că a investit în cele patru ediții Digitaliada 2 milioane euro.

Vezi aici proiecte didactice construite în cadrul proiectului și care pot fi folosite la clasă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Dacă după ce am trecut prin aceste măsuri fiscal-bugetare nu începem să avem o logică de creștere de anul viitor, atunci mi se pare că factorul politic nu a înțeles ce așteaptă sistemul și „mă pun și eu” de partea sistemului

Ministrul Daniel David a spus că de anul viitor ar trebui ca instituția pe care o conduce să aibă o „logică de creștere”, după măsurile bugetar-fiscale luate prin legea 141/2025.…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Profesorii primesc vaccinare gratuită și un set de analize medicale, plus două salarii minime brute, 4.460 de lei în acest an, pentru cursuri de formare și materiale didactice – Lege aprobată de Senat, trimisă la promulgare

Profesorii primesc anual două salarii minime brute, echivalentul sumei de 4.460 de lei în anul 2020, bani destinați cursurilor de formare și materialelor didactice, asta revede legea de aprobare a…
Vezi articolul
Admiterea la liceu

Dacă excursiile se desfășoară în timpul programului școlar, atunci este necesar ca orele să fie recuperate – scrisoare metodică pentru activitățile extrașcolare. Cele 3 reguli de bază în privința excursiilor

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a publicat scrisoarea metodică pentru eficientizarea activităților extrașcolare, an școlar 2025-2026. În document sunt menționate regulile de bază în privința excursiilor. De exemplu, dacă excursia de…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai: Cariera academică a judecătorului CCR Dacian Dragoș este legată integral de predarea și cercetarea în științe juridice, acuzațiile că nu ar îndeplini condițiile de vechime sunt „vădit neîntemeiate”

„Prof. univ. dr. Dacian Dragoș este angajatul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din anul 2002, întreaga sa carieră academică fiind legată de predarea și cercetarea în domeniul științelor juridice”, arată UBB într-un…
Vezi articolul

Directoarea Andreia Bodea: Cum să securizăm școala, dacă are trei intrări și paznici de care nu se sperie niciun porumbel? Când pe lângă elevii majori ies pe poarta și minori și poate să intre oricine? / Regulamentele sunt ambigue

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, a atras atenția asupra imposibilității de a securiza școlile în condițiile actuale, atunci când elevii majori au dreptul să iasă…
Vezi articolul

Eliminarea numelui lui Mircea Vulcănescu, antisemit condamnat pentru crime de război, din numele unui liceu bucureștean ar fi “inoportună” pentru că unii academicieni îl consideră “eminent gânditor”, conform unei comisii din subordinea prefectului Capitalei  / Liceul și-a schimbat deja numele

Comisia de atribuire de denumiri a municipiului București, instituție subordonată Prefectului, a avizat nefavorabil, săptămâna trecută, schimbarea denumirii Liceului Tehnologic “Mircea Vulcănescu” din București, prin înlăturarea numelui publicistului și politicianului…
Vezi articolul