Matematiciana de origine română Ana Caraiani, multipremiată la nivel internațional: În liceu, eram descurajată fățiș, acum există multă încurajare / Fac ce pot să-i ajut pe alții să urmeze domeniul în care sunt activă, programul Langlands

24.355 de vizualizări
Ana Caraiani
Ana Caraiani / Foto: 8ecm.si
“În liceu, mă confruntam cu descurajări fățișe, pe când în prezent sunt încurajată în mod deschis foarte mult”, spune, într-un interviu acordat Quanta Magazine, matematiciana Ana Caraiani, care, după ce a absolvit cu Summa cum Laude Universitatea Princeton, a făcut doctoratul la Harvard și acum predă la Imperial College London. Ea prezintă, în interviul menționat, activitatea sa în programul Łanglands, domeniu al matematicilor avansate, cum a ajuns să își canalizeze activitatea în această direcție și provocările matematice cu care se confruntă.

Autorul interviului amintește că în 2001, ca elevă de liceu, ea a devenit prima româncă în mai bine de un deceniu care s-a calificat la Olimpiada Internațională de Matematică, unde a câștigat atunci o medalie de argint. În următorii doi ani, a obținut aurul la aceeași competiție. 

Dar, spune Ana Caraiani în interviu, “în liceu mă confruntam cu descurajări fățișe”. Ea este citată afirmând că “unii oameni, inclusiv profesori de matematică implicați în organizarea evenimentului, îmi spuneau să nu-mi fac mari speranțe (…) Ceea ce m-a făcut să-mi doresc să le dovedesc contrariul”.

  • Ea povestește cum a ajuns să se ocupe cu programul Langlands, “care realizează legături între diverse zone diferite ale matematicii”: a absolvit Princeton în 2007 și a fost încurajată să continue la Harvard, unde a studiat cu matematicianul Richard Taylor, care se specializase în Langlands.

“Îmi plac toate formele matematicii – teoria numerelor, analiza, geometria, topologia – și am realizat că dacă aleg această zonă vor putea să nu mă limitez la un singur lucru”, a explicat Ana Caraiani, actualmente profesor la Imperial College London.

Ea spune că, deși în prezent are parte de multe încurajări, continuă să vadă “forme subtile de discriminare” cu care se confruntă persoane din jurul său, ceea ce contează și prin prisma faptului că “e mai dificil să fii luat în serios dacă tot timpul trebuie să dovedești ce poți”.

Potrivit acesteia, “realizez că am fost mai norocoasă decât majoritatea și mi-am făcut deja un nume. Dar tot recunosc că matematica nu este un domeniu suficient de incluziv, nu doar pentru femei, ci și pentru alte persoane din grupuri slab reprezentate. (…) Fac ce pot să îi ajut pe alții să urmeze această zonă (programul Langlands – n.red.), deși știu că nu e suficient”.

Interviul detaliat, cu informații despre activitatea și cercetările matematice ale Anei Caraiani.

Citește și: Matematiciana Ana Caraiani a primit premiul Societății Europene de Matematică, pentru rezultate majore în cercetare. Românca e singura femeie care a câștigat de 2 ori prestigiosul concurs de matematică Putnam


5 comments
  1. Daca va referiti că a fost prima persoana din Romania de sex feminin care s-a calificat la olimpiada internațională de matematică, posibil sa aveți dreptate. Altfel, Ciprian Manolescu s-a calificat ultima oară în 1997, deci cu doar 4 ani înaintea ei.

  2. La mine în liceu a fost invers. Aveam o singură fată în clasă și era favorizată de toți profesorii, inclusiv de cel de mate care ne-a fost și dirigu’.
    Discriminarea este doar o iluzie pe care ne-o facem singuri, toată lumea care se gândește la asta și a participat în grupuri mari la ceva a simțit sau simte asta cumva.

    Pe același principiu e și descurajarea și încurajarea, rezultatul nu depinde de care o primești, ci de ce iluzie ți-ai creat tu pentru fapta în cauză.

    1. involuntar oferi un exemplu a modului in care e privita (si discriminată) – ai ramas cu impresia favorizarii colegei tale cind cel mai probabil chiar a fost cea mai buna din clasa.

      1. Haha, macar de era asa. Am dat-o ca exemplu tocmai pentru ca toata lumea din clasa stia cu nu este asa, o recunosteau unii profesori si ea. Nu era niciun secret sau barfa.

  3. Logic, in scoala noastra daca esti destept, eventual mai destept decat profesorul, apoi ala iti da in cap si te marginalizeaza, ei prefera prosti da multi, eventual ii storc si de meditatii ca sa-si mai umfle veniturile, foarte putin profesori sunt dedicati meseriei, cei mai multi vor doar bani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scădere a câștigurilor salariale în Învățământ în septembrie 2025 față de aceeași lună a anului trecut, după mărirea normei didactice, tăierea plății cu ora, desființarea de posturi de profesori și comasările de școli, măsuri luate de Guvern prin Legea Bolojan

În luna septembrie 2025 câștigul salarial mediu net din învățământ a scăzut la 5.657 de lei, față de 5.775 de lei în septembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Național…
Vezi articolul

LISTĂ 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, pot aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apel deschis până pe 30 noiembrie 2023 pentru 1.500 euro/elev sprijinit

Ministerul Educației a deschis apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”. Alocarea financiară pentru apelul de proiecte este de 25 de milioane de…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, face apel la solidaritate națională pentru investiții în educație și mărirea salariilor: Cu medicii și IT-iștii toți am fost solidari, așteptăm și noi solidaritate / Copiii noștri vor beneficia de creșterea calității actului educațional

Ministrul Educației, Daniel David, a lansat un apel la solidaritate națională pentru investiții în calitatea educației și creșterea salariilor din sistemul de învățământ, în emisiunea News Pass, de la B1…
Vezi articolul

Generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul vicepreședinte ANAF Gogancea-Vătășoiu și fiica lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate, după verdictele oficiale de plagiat de la CNATDCU

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis marți că lucrările de doctorat semnate de 16 persoane sunt plagiate, potrivit Newsweek. Printre cei cu lucrări…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere peste 100 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru locuri de masă, cazare și spații de lectură în campusuri dar și pentru digitalizarea universităților – proiect

Ministerul Educației a cerut peste 100 de milioane de lei de la Guvern pentru construirea și extinderea clădirilor din campusurile universitare, crearea de noi locuri de masă, cazare și spații…
Vezi articolul