Medicul Adrian Marinescu: Cei mici vor fi ultimii care vor merge la școală din simplul motiv că este greu să colaborezi cu ei legat de toate aceste măsuri

10.439 de vizualizări
FOTO: stirileprotv.ro
„Cei mici vor fi oricum ultimii care vor merge la școală din simplul motiv că este greu să colaborezi cu ei legat de toate aceste măsuri”, susţine doctorul Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Specialistul a vorbit la emisiunea Sănătatea la control, de la Realitatea TV despre modul în care se va relua activitatea în şcoli şi cum ar trebui să fie respectate măsurile de igienă şi distanţare socială.

Moderator: „În ceea ce privește pe copiii pe cei care cel mai probabil în jurul datei de întâi iunie și ar putea relua activitatea și ar putea merge la școală. Mi se pare foarte greu de gestionat această criză epidemiologică în condițiile în care mi se pare de asemenea foarte dificil să explici unui copil că trebuie să se protejeze de un virus. Vorbim despre copii care au 7,8 ani.

Cum le explicăm lor că trebuie să poarte niște măști în condițiile în care merg la școală. Că trebuie să schimbe masca respectivă odată la câteva ore.

Care sunt sfaturile pe care le-ați putea dea părinților astfel încât să-i încurajeze pe copii și să le explice, să înțeleagă situația și să evităm o reaprinderea epidemiei?”

Adrian Marinescu: „Nu este deloc ușor și un exemplu este următorul: băiatul meu are 10 ani și ar trebui de asemenea să înceapă școala împreună cu ceilalți, așa că știu cum trebuie să explice un părinte și cât de greu e. Ce e foarte important e că vor fi măsuri luate plecând de la partea de obligativitate până la urmă.

Fiecare școală va trebui să respecte niște lucruri. Și anume numărul de elevi din clasă trebuie să fie limitat pentru a avea totuși partea de distanțare, măsurile de igienă, sigur este greu să reușești cu niște copii mici și să ai în permanență măsurile de igienă la nivel înalt, dar ăsta va fi rolul celor din școală, rolul părinților de a reuși să-i convingem că aceste măsuri de igienă sunt foarte importante.

Legat de mască: sigur că o să trebuiască discutat și văzut ce număr de ore au pentru școală, pentru că e clar că ei nu pot sta foarte mult cu mască. Și atunci exact cum spuneaţi și dumneavoastră, se va alege o variantă în care vor sta cu mască câteva ore.

Ce este important și ce spunea și domnul profesor mai devreme (n.r. secretarul de stat Horaţiu Moldovan) este să vedem că datele din teren chiar arată acea scădere, pentru că până la urmă data de 15 mai este întocmai legată de această curbă descendentă și de dovada că într-un interval de timp de 7-10 zile îmbolnăvirile au scăzut. Adică nu este un lucru stabilit indiferent ce se întâmplă cu acele cifre.

La fel, în iunie, înainte de a începe școlile vom vedea clar că avem două săptămâni de când s-au relaxat aceste măsuri și vom vedea că lucrurile merg bine, adică cei mici vor merge la școală în momentul în care va fi stabilitatea pe partea numărului de îmbolnăviri. Ăsta e un aspect. Iar pe urmă vom discuta punctual, probabil că o să fie cei care sunt de ani mai mari. Cei mici vor fi oricum ultimii care vor merge la școală din simplul motiv că este greu să colaborezi cu ei legat de toate aceste măsuri. Adică lucrurile se vor realiza dar treptat și așa cum spuneți și dumneavoastră vom fi alături de ei și părinții și personalul medical și cei de la școală.”

Citeşte şi:

FOTO: stirileprotv.ro


1 comment
  1. Chiar sunt curios cum vor gestiona cei din conducerea scolilor masurile de protectie (manusi, masca, produce de dezinfectare, termometru, etc) in Romania, ca pretentii vad ca au sa inceapa scoala desi nu a fost inchisa niciodata, cursurile fiind online, mii de teme, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiectele de la Evaluarea Națională clasa a II-a 2025 – Limba română – scris. Elevii au avut de redactat un text din 6 propoziții în care să folosească informațiile dintr-un afiș / Spre deosebire de anii trecuți, testarea nu a mai fost pe numere

Elevii de clasa a II-a au susținut marți, 13 mai, proba scrisă la Limba română din cadrul Evaluării Naționale 2025. La primul exercițiu au avut de scris un bilet adresat…
Vezi articolul
Agenția Națională Antidrog

Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament și recuperare / Grup de lucru pentru elaborarea unui plan de acțiune

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis, în ședința de joi, ca primele măsuri privind traficul și consumul de droguri să vizeze: eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor, condus de Sorin Cîmpeanu, susține printr-o rezoluție proiectul Legii Învățământului Superior, elaborat inițial în mandatul de ministru al lui Cîmpeanu, dar care nu a fost finalizat încă de succesoarea Ligia Deca

Consiliul Național al Rectorilor (CNR), organism condus de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, își exprimă susținerea față de proiectul Legii Învățământului Superior, potrivit unei rezoluții adoptate la sfârșitul săptămânii…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să impună profesorilor un anumit număr de note în primele două module, printr-o adresă semnată de un secretar de stat / Recomandarea este ca cel puțin o notă să fie în urma unei evaluări scrise

La disciplinele cu peste 2 ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul anului 2023 câte 3 note, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Dintre acestea, cel…
Vezi articolul