Meditații online gratuite la Chimie pentru elevii de clasa a XII-a care se pregătesc pentru bacalaureat, oferite de Universitatea Politehnica Timișoara / Înscrierile se fac online, până pe 7 martie

810 vizualizări
Foto: © Eakrin Rasadonyindee | Dreamstime.com
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, anunță un program online de meditații gratuite, „Cu UPT învăț Chimie”, pentru elevii de clasa a XII-a care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Sesiunile de pregătire vor avea loc în fiecare sâmbătă, în perioada 1 martie – 17 mai.

Mai exact, profesori universitari din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului vor oferi cursuri gratuite de pregătire la Chimie Anorganică și Chimie Organică.

Inițiativa își propune să ajute elevii:

  • să recupereze materia restantă
  • să-și aprofundeze cunoștințele
  • să se familiarizeze cu cerințele examenului de bacalaureat.

Sesiunile de pregătire se vor desfășura online, pe platforma Zoom Conference, în perioada 1 martie – 17 mai 2025, în fiecare sâmbătă, între orele 12:00 – 14:00.

Înscrierile sunt deschise până la 7 martie 2025, iar elevii interesați se pot înscrie completând formularul online disponibil la următorul link: https://forms.gle/PbW9g7XVH9Y9Evo4A.

În cadrul programului, vor fi organizate două grupe de elevi, fiecare urmată de sesiuni de meditații la una dintre cele două discipline propuse, în conformitate cu tematica examenului de bacalaureat 2024-2025.

„Prin această inițiativă, Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă angajamentul de a sprijini educația și de a contribui la formarea viitorilor specialiști, oferind un sprijin real elevilor în pregătirea lor pentru examenul de bacalaureat”, este transmis în comunicatul amintit.


Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie 2025:
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Eakrin Rasadonyindee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Teste de antrenament și bareme de rezolvare pentru Bacalaureat 2025, la Chimie organică, publicate de ISJ Constanța


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, despre retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD din Ministerul Educației: Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen / Eu am trăit înainte de ’89

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni la Parlament, despre retragerea atribuţiilor secretarului de stat PSD Florin Lixandru, că dacă ministrul Ligia Deca a făcut acest lucru pentru că a…
Vezi articolul

Premierul Bolojan își păstrează poziția în scandalul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu: „Am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului” / Alți doi foști miniștri, Dragoș Anastasiu și Ionuț Moșteanu, au plecat din guvernul Bolojan din cauze fără legătură cu mandatele de ministru

Premierul Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Educației, a declarat vineri, la Radio România Actualități, că „am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului.…
Vezi articolul