Membri noi în Consiliul Național de Etică a Cercetării, a cărui componență a fost extinsă – ordin de ministru

699 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Numărul membrilor Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) crește de la 19, cât era până în prezent, la 23, printr-un ordin de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare a CNECSDTI, publicat în Monitorul Oficial. Este actualizată, totodată, componența acestui for, atât prin includerea noilor membri, cât și prin schimbarea unora existenți.

Noii membri ai CNECSDTI:

  • Ioana Vasiu (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca)
  • Costin Hariton-Nicolae (Academia Română)
  • Daniel Bucur (USAMV Iași)
  • Ioan Marius Purcar (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca)
  • Corina Mirela Ilin (Universitatea de Vest din Timișoara)
  • Margareta Stela Florescu (ASE București)
  • Bogdan Romulus Timar (UMF Timișoara)
  • Mariana Carmen Chifiriuc (Universitatea din București)
  • Petrică Vizureanu (Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași)

Dacian Dragoș (Universitatea Babeș-Bolyai) este în continuare președinte, iar Eugen Stamate (Universitatea Tehnică a Danemarcei) e vicepreședinte.

Ordinul prevede o serie de alte modificări în regulamentul de funcționare și organizare a CNECSDTI, ca urmare a creșterii numărului de membri:

  • Cvorumul crește de la minimum 11 la minimum 13 membri
  • Grupurile de lucru trebuie să fie de cel puțin 5 experți (față de 3 până acum)
  • Rapoartele grupurilor de lucru sunt validate / adoptate cu cel puțin 13 voturi favorabile (în loc de 11), la fel și hotărârile CNECSDTI

CNECSDTI, organism consultativ ce funcționează pe lângă autoritatea de cercetare (actualmente Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării), este forul care analizează abaterile de la etica cercetării în publicații, cărți, granturi etc. – dar nu în tezele de doctorat, care intrau în responsabilitatea CNATDCU – dupa ce, în cazul acestora, se pronunță inițial Comisia de etică la nivelul instituțiilor unde sunt semnalate potențialele abateri.

Ordinul de modificare a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.655/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNECSDTI:

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Regulamentul pentru “Săptămâna verde” în școli a fost aprobat. Ce trebuie să facă profesorii și elevii în perioada pe care școala o alege

Metodologia de organizarea a Programului „Săptămâna verde” a fost aprobată prin Ordinul de ministru nr. 3.629/02.02.2023, potrivit Ministerului Educației. Este obligatorie participarea la programul „Săptămâna verde” atât pentru copii și elevi,…
Vezi articolul

OFICIAL Ordinul cu noile reguli de prezență fizică la școală în scenariul roșu, publicat în Monitorul Oficial. Pentru jumătate din elevii înmatriculați în clasele din anii terminali, care nu vin la școală fizic, nu sunt obligatorii cursurile online

Pentru jumătate din elevii înmatriculați în clasele din anii terminali, care nu vin la școală fizic, nu sunt obligatorii cursurile online, potrivi noului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății…
Vezi articolul

FOTO Sute de studenți au protestat la Cluj-Napoca, unde ministrul Educației David a deschis anul universitar la Universitatea Babeș-Bolyai / „Tăiați din corupție, nu din educație!” / Reprezentanți ai studenților: Discuții ministru-protestatari sunt așteptate pentru ora 14.00, la rectoratul UBB

Câteva sute de studenți au protestat, luni, la Cluj-Napoca pentru a marca deschiderea anului universitar 2025-2026, în același loc în care ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a ales să…
Vezi articolul