UPDATE Toate școlile din Arad, Timiș, Gorj și Mehedinți sunt închise luni, plus 30 de școli din Caraș Severin

1.640 de vizualizări
Pexels.com
Elevii din județele Arad, Gorj, Mehedinți și Timiș vor sta acasă luni, 17 decembrie, după ce Inspectoratele școlare din aceste județe au anunțat că școlile vor fi închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, potrivit Ministerul Educației. O parte dintre școlile din Caraș Severin și Satu Mare vor fi și ele închise.

UPDATE, ora 22:00 – Lista școlilor în care luni nu se vor face cursuri se mărește cu 30 de unități din Caraș Severin. ”Din cauza nealimentării localităților cu energie electrică, motiv pentru care o parte din ele nu pot fi încălzite, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Mihaela Șchiopu.

Pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Timiș suspendarea completă a cursurilor a fost extinsă și pentru data de 18 decembrie.

De asemenea, marți, 18 decembrie, ca urmare a unor avarii la rețeaua de energie electrică nu vor avea loc ore de curs în școlile din 39 de localități din județul Arad. Din același motiv, o unitate de învățământ din județul Satu Mare nu va organiza cursuri în intervalul 17 – 18 decembrie.

Informațiile au fost comunicate de inspectoratele școlare județene în cursul zilei de duminică, 16 decembrie, în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situații de urgență.

Primul județ care a anunțat închiderea școlilor pentru luni și marți a fost Timiș.

Cum va fi vremea în București

Pentru acest weekend și începutul săptămânii, vremea va fi închisă, temporar va ploua, moderat cantitativ (în jurul a 10 l/mp), iar stratul de zăpadă se va topi. Vântul va sufla moderat, cu viteze de 35…40 km/h la începutul zilei, apoi în diminuare. Dimineața vor fi 2…3 grade, iar temperatura maximă va fi de 5…6 grade, se arată în prognoza specială emisă de ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis încă de sâmbătă o avertizare de tip COD PORTOCALIU care prognoza, în intervalul 15 decembrie, ora 06.00 – 16 decembrie, ora 12.00, ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol care la rafală va depăşi 70 km/h în județele din sud-vestul și vestul țării.

În prezent avertizările s-au transformat în COD GALBEN, iar fenomenele meteo au cuprins și alte județe, conform hărții de mai jos.

Photo by Jeffrey Blum on Unsplash


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Justificarea desființării specializării de învățător de la liceele pedagogice, oferită de secretarul de stat Sorin Ion: România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii

„Da, e o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău,…
Vezi articolul

Caz de plagiat didactic semnalat de un fost profesor, după ce Inspectoratul Școlar Gorj i-ar fi preluat o problemă de geometrie în subiectele de Matematică la simularea județeană a Evaluării Naționale de clasa a VIII-a fără să citeze sursa / Instituția susține că nu a plagiat

Un fost profesor reclamă un plagiat didactic făcut de Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Acesta arată într-un clip pe Youtube că instituția a luat o problemă de geometrie publicată de el…
Vezi articolul

Site-ul study-in-romania.ro, pentru studenții străini care vor să învețe în România, a rămas neschimbat din 2002, de când a fost inaugurat. Tot Ecaterina Andronescu era ministru

Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…
Vezi articolul

Ciucă, la ședința Comitetului Interministerial OCDE: După aderarea la NATO și UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate

Premierul Nicolae Ciucă a condus astăzi prima ședință a Comitetului Interministerial OCDE, al cărui rol este coordonarea negocierilor și transformărilor necesare pentru admiterea României în Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare…
Vezi articolul