VIDEO Menținerea școlilor deschise a fost o măsură corectă, spune Alexandru Rafila

1.006 vizualizări
foto: gov.ro
Menținerea școlilor deschise a fost o măsură corectă, spune ministrul Sănătății Alexandru Rafila, într-o conferință de la Palatul Victoria. Oficialul a subliniat faptul că măsurile de prevenție, cum este cea de a purta obligatoriu masca medicală, au contribuit la trecerea prin acest val 5.

„Datorită acestei conduite responsabile (n. red. impunerea măștii medicale în interior) și a faptului că am decis, la nivelul Guvernului României, să menținem școlile deschise, am ajuns să trecem cu bine de acest val, numărul de copii care au ajuns să fie internați în spitale este redus, de asemenea și numărul de copii internați la secțiile de terapie intensivă.

Asta demonstrează că menținerea școlilor deschise a fost o măsură corectă, utilizarea măștii în interior a fost, de asemenea, o măsură corectă și o vom menține în mod evident până în momentul în care transmiterea aceasta comunitară se va reduce foarte mult.”

Reamintim că ministrul Rafila a introdus, alături de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, un nou criteriu de menținere deschisă a școlilor, cel al gradului de ocupare a paturilor destinate bolnavilor de COVID-19 la nivelul unui județ. Acest indicator nu a fost niciodată depășit pentru că Direcțiile de Sănătate Publică din județe și managerii spitalelor au majorat în permanență numărul de paturi decis în planul de reziliență.

Ministrul Sănătății a mai spus că elevii vor purta mască la școală până când va dispărea transmiterea comunitară a coronavirusului.


1 comment
  1. Daca au fost deschise de ce le ati inchis in Octombrie? Oricum scolile au fost focar, elevii au venit pentru 2 -3 ore deoarece profesorii erau bolnavi in masa si țineau locul bibliotecara si alti nespecialisti. Școlile au foat închise indirect prin nefacerea orelor in masa degeaba va laudati domnul Prafila. Se certau elevii de ce ii tinem degeaba in scoli cate 3 ore si aveau dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Raluca Răducanu, despre Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a 2026: Formularea cerinţelor trebuie să plece de la conţinuturile din programa şcolară. Dacă pleacă de la conţinuturile din programele şcolare din alte ţări, evident că nu se mai lipesc unele de celelalte

Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a vorbit, pentru TVR Info, despre Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a 2026. „Formularea cerinţelor depinde de…
Vezi articolul

Femeie cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce a apărut în imagini distribuite online în timp ce îşi bagă copilul într-o cădiţă plină cu zăpadă, iar copilul plânge și pare speriat

Femeia care apare în imagini distribuite online în timp ce îşi bagă copilul într-o cădiţă plină cu zăpadă este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului. La sfârşitul săptămânii trecute, clipul…
Vezi articolul

Publicație maghiară: Noi dezvăluiri ale abuzurilor asupra minorilor din casele fundației lui Csaba Böjte din Transilvania / Educatorii caselor de copii administrate de Fundația Sfântul Francisc din Deva au comis zeci de infracțiuni sexuale împotriva minorilor 

Mass-media din Ungaria revine cu noi relatări despre abuzurile comise de educatorii fundației Sfântul Francisc, care deține mai multe centre pentru minori în localități din Transilvania, scrie G4Media.ro. După ce…
Vezi articolul