Directorii mai multor institute naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare au transmis un comunicat public de susținere pentru Marilen Pirtea. În contextul vehiculării numelui rectorului UVT pentru portofoliul Ministerului Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David din Guvernul condus de Ilie Bolojan, reprezentanții INCD-urilor susțin că „această posibilă propunere este receptată ca un semnal de continuitate și de înțelegere profundă a specificului sistemului academic și de cercetare din România”. Comunicatul a fost transmis pe adresa redacției și este semnat și de președintele ANC, Andrei Alexandru, în calitate de cercetător
Documentul este semnat de directorii a aproape 30 de institute naționale de cercetare-dezvoltare, iar aceștia precizează că au luat act „cu interes și încredere” de această posibilitate ca Marilen Pirtea să conducă domeniul Educației și Cercetării și subliniază că mesajul lor nu urmărește să interfereze cu decizia politică.
„Din perspectiva comunității de cercetare aplicată și fundamentală, și fără a dori să interfereze în vreun fel în actul de decizie politică, această posibilă propunere este receptată ca un semnal de continuitate și de înțelegere profundă a specificului sistemului academic și de cercetare din România”, se arată în comunicatul transmis de directorii institutelor naționale.
În document, Marilen Pirtea este descris ca „o personalitate cunoscută și respectată în mediul universitar și științific”, cu „o experiență îndelungată în managementul instituțional și în coordonarea unor structuri academice complexe”. Semnatarii fac referire la activitatea sa de rector al Universității de Vest din Timișoara, funcție pe care o ocupă din 2012, apreciind că acesta „a demonstrat o capacitate constantă de a articula strategic educația universitară cu cercetarea, internaționalizarea și performanța instituțională”.
Comunicatul subliniază și implicarea lui Marilen Pirtea în structuri de reprezentare academică națională și internațională, precum Consiliul Național al Rectorilor, Consorțiul Universitaria sau Danube Rectors’ Conference, dar și legătura sa cu mediul de cercetare doctorală al Academiei Române. Potrivit documentului, această experiență „este relevantă pentru înțelegerea interdependenței dintre educație, cercetare și inovare, precum și pentru gestionarea responsabilă a unui sistem complex, aflat într-o permanentă dinamică”.
Directorii institutelor naționale afirmă că privesc această posibilă nominalizare „cu încrederea că experiența academică și managerială a domnului Marilen Pirtea poate contribui la consolidarea unui cadru funcțional și echilibrat pentru cercetare și inovare, bazat pe competență, responsabilitate și respect față de munca științifică”. În același timp, ei își exprimă „disponibilitatea pentru dialog instituțional și colaborare loială, în interesul dezvoltării cercetării românești”.
În finalul comunicatului, semnatarii transmit mulțumiri ministrului demisionar Daniel David pentru „sprijinul, deschiderea și susținerea acordate pe parcursul mandatului său”, precum și pentru dialogul purtat cu comunitatea de cercetare. Directorii institutelor își exprimă dorința de continuare a reformelor începute în cercetare, a finanțării bazate pe merit profesional și a adoptării bunelor practici internaționale, obiective despre care afirmă că pot fi susținute „de o persoană conectată mediului de cercetare-dezvoltare-inovare”.
Comunicatul este semnat de directori ai unor institute naționale de cercetare-dezvoltare din domenii precum fizică, chimie, biologie, inginerie, mediu, silvicultură, aerospațial sau științe biomedicale, precum și de un cercetător științific senior doctor din cadrul Academiei Române.
Redăm lista semnatarilor:
- Dr. Florin Balcu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Materii Condensate – INCEMC Timișoara
- Dr. Constantin Ionescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP București
- Dr. Nicolae Cristian Mihăilescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR București
- Dr. Șerban Davidescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – INCDS
- Dr. György Deak, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – INCDPM București
- Dr. Adrian Dinescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie – IMT București
- Dr. Mihaela Doni, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București
- Dr. Claudiu Dragomir, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă – URBAN-INCERC București
- Dr. Cătălin Dragomir, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești
- Dr. Ionuț Enculescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM
- Dr. Claudiu Filip, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare – INCDTIM Cluj-Napoca
- Dr. Artur Găman, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani
- Dr. Eugen Hinescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș” – INCD „Victor Babeș”
- Dr. Ioan Iordache, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică – ICMET Craiova
- Dr. Nicoleta Lupu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iași
- Dr. Mihai Mărgăritescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnologia Măsurării – INCDMTM
- Dr. Sergiu Nicolae, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică – ICPE-CA București
- Dr. Mihaela Păun, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice – INCDSB București
- Dr. Roxana Rădvan, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 București
- Dr. Valentin Silivestru, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI București
- Dr. Alin Sîrbu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara
- Dr. Adrian Stănică, director general, Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină din România – GeoEcoMar
- Dr. Adriana Ștefan, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București
- Dr. Amalia Ștefaniu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică – ICCF București
- Dr. Florin Timofte, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” – INCDM Constanța
- Dr. Marian Tudor, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” – INCDDD Tulcea
- Dr. Mihai Varlam, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea
- Dr. Valentin Vlăduț, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare – INMA București
- Dr. Andrei Alexandru, cercetător științific senior doctor, Academia Română
Comunicatul integral poate fi descărcat de aici:
34 comments
S-a trezit „bisericuta” – pe baza de rudenii sau de epoleti pe umeri – de la Institutul pentru Fizica Pământului–INCDFP Magurele sa-l sustina pe M. Pirtea din Timisoara…. Ce-i cu voi mai baieti, a venit ordinul de zi pe unitate?
De ce nu- i scrieți corect numele ,cu diacritice ? In rest ,vom vedea de ce va fi capabil….
Acest domn a plagiat articole academice pe care apoi le-a retras din reviste. El s-a trecut ca coautor la un articol de chimie desi este economist. A fentat legea privind mandatele de rector intrerupand 10 zile mandatul (pana si Putin a stat 4 ani in alta functie, la el 10 zile e destul…multumita colegului Campeanu, alt pasionat acuzat de plagiat, ce a modificat legea educatiei astfel incat sa placa rectorilor).
😡
Acestia nu cumva sunt oamenii pusi de Pnl-Pdl Orban-Anisie-Florin Citu (epoca pre- si in pandemie) in functii interimare si care sunt „in prelungiri” de cativa ani incoace? Au fost organizate macar de fatada concursuri de DirGen la Incd-uri in ultimii 5 ani?
Interesant e ca lipsesc niste nume / capeteniile unor institute, altfel lumea cercetatorilor si universitarilor e plina de basisto-pedelisti care nu s-au ferit sa isi arate iubirea pentru basismo-pedelism. Aparatori de plagiatori, fiindca le ies punctajele la proiect, insa le dau la gioale altora care nu convin.
Cu ocazia asta intreb : care este rezultatul concret al activitatilor multor dintre aceste institute ? In afara de articole, multe din ele oricum MDPI ? „Pregatirea cadrelor” din randul rudelor si adaugarea drept co-autori de carti si articole a unora „sus pusi” ori „cu potential” cat sa isi justifice locul in cate o comisie de „specialitate” ?
Daca ar face vreodata cineva investigatii….
Un demers care, cel puțin, la prima vedere, nu pare în regulă. De ce ar fi nevoie de un mesaj de susținere pentru Marilen Pirtea?
Ete pîrț
Aha…domnul Marilen Pirtea. Uns cu toate alifiile, oricât de puturoase…S-au terminat oamenii capabili din tara asta, ne mulțumim cu ce se mai găsește.
Acesti directorasi cu si fara carnet de partid au fost pusi de prorectorul UVT Bunoiu, care este seful CCCDI, care ii evalueaza pe directorii de INCD-uri, le da bani prin programul nucleu si este sforarul din spatele actiunilor lui Pirtea. De ce? Daca Pirtea devine ministru (doamne fereste – ne) Bunoiu devine Rector (q.e.d).
Pericolul ca vine Pirtea ministru e ca nu mai pleaca vreo 15 ani, ca din functia de Rector pe care o fenteaza fiind la mandatul nr. 4 sau 5 (nici el nu mai stie), cu toate ca legea iti da dreptul la doua!
Ar fi un exemplu prost pentru sistemul educational si de cercetare sa numesti ministru un smecheras, un plagiator dovedit, un om fara opera stiintifica (vezi datele scientometrice din postarea mari).
Dle. Bolojan va agatati un bolovan mult prea mare de gat si cei din sistemul educational pentru care mai aveti un gram de credibilitate isi vor schimba opinia. De fapt prima greseala (piatra agatata de gat) pe care a facut-o Bolojan a fost sa il numeasca pe Pirtea consilier pe probleme educationale si de cercetare.
Competitia dintre plagiatorii PSD (Mang, Ponta) vs. PNL (Campeanu, Pirtea) e stransa. Tot inainte spre cele mai inalte culmi ale imposturii!!!!
Nu sunt de acord ca domnul Marilen Pirtea sa fie Ministrul Educatiei. Pe langa acuzatiile de plagiat, acesta nu are experinta in invatamantul preuniversitar, care este partea cea mai importanta a Educatiei si Invatamantului.
Alt tractorist în fruntea ministerului educației… nu mai scăpăm niciodată.
Din invatamantul preuniversitar nu vad sustinere. Cea mai mare parte a sistemului de invatamant este preuniversitarul. De ce nu este ales un om din acest sistem, care sa il cunoasca bine si sa fie capabil de lucruri bune?
Un plagiator. Întrebați-o pe Lavinia Șercan.
Scuze. Emilia Șercan.
Emilia Șercan.
Dar da, alt plagiator. Nicio noutate.
Numai Directori, profesori si dascali (invatatori, educatori) niciunul? Stie cineva cine i-a numit Directori pe respectivii semnatari, asta spune tot, asa-i?
Oamenii se susțin reciproc pentru că nu ocupă funcțiile în condițiile meritocratice. Dacă pică șandramaua, pică toți, cu normele lor duble, triple, cu diurnele, cu mandatele lor infinite, cu incompatibilitățile lor trecute cu vederea, și cu toate beneficiile lor. Iar la următoarea revoluție vom afla, probabil, că erau și informatori, ofițeri sau alte orătănii ale serviciilor neinteligente care subminează democrația din interior. Când un partid sau o instituție își subordonează statul, acel stat încetează să mai existe. Din nefericire, modelul partidului comunist, care controla și mulgea statul în avantajul său exclusiv, îi inspiră și îi motivează pe mulți, chiar și astăzi, la trei decenii de la ceea ce ar fi putut fi o revoluție.
Exact
Un alt plagiator este susținut de directorași din diferite institute și care habar nu au despre învățământul primar și gimnazial. Continuă opera de distrugere a ceea ce mai reprezintă învățământul. Chiar nu există un viitor ministru fără a fi pătat, cu o coloană vertebrală care să susțină interesele învățământului?
Cu ce logică apar acești oameni de a selecta ei ministru? Gudurarea această de tip lingușeală arată lipsă de decență și în cele din urmă de caracter.
Greață!!
Poate reamintiti cititorilor lunga istorie a dubioaselor elemente din istoria profesionala a dnului rector: acuzatii de plagiat, cum a fentat legea pt a candida inca un mandat (desi nu avea voie), etc.
Dimpotrivă, toate aceste titluri „pompoase”, alocate de „ei intre ei” nu sugerează decât că este un parvenit si un ahtiat după funcții și titluri, dar cu nimic concret realizat și că nu are ce căuta nici măcar la cârma Universității de Vest, darămite in fruntea Ministerului Educatiei!
directorii ăștia , îs afiliați PNL , toți ?!
Pentru ca incep sa apar discutii ref plagiat, etc. se trimite cu mantinela mesaje de suport de la prieteni (interesati doar de propriul avantaj). Asteapta pana dupa sarbatori sa ia decizia, sa vada ce iese de sub covor…
1. De ce ministrul propus este sponsor PNL? Asta il „califica” pentru funcția de ministru?
2. Oare „susținătorii” acestuia nu ocupa tot funcții politice, iar scrisoarea de susținere este un ordin de partid executat la comanda?
De ce este necesar sa avem atât de multa implicate si amestec al politicului in educația copiilor noștri?
bai, voua chiar nu va este rusine ?
„o personalitate cunoscută și respectată în mediul universitar și științific”, cu „o experiență îndelungată în managementul instituțional și în coordonarea unor structuri academice complexe”. ..apreciind că acesta „a demonstrat o capacitate constantă de a articula strategic educația universitară cu cercetarea, internaționalizarea și performanța instituțională”.’
repet, chiar nu va este rusine ??? omu’ are h = 11 si ~ 250 citari pe articole de aiurea care au de-a face cu stiinta asa cum avea si David cu ale lui. Daca-l intrebi orice din orica articol, omul e varza, n-are nici in clin nici in mineca.
O intrebare de bun simt, directorilor semnatari: cu atitea functii in dotare, oare cind a mai avut Marilen timp sa faca stiinta ? Oare asta nu e suspect, asta nu va pute ? Sau la fel e si la voi ? Stiti voi despre ce vorbiti, nu-i asa ? Cu cint esti mai director (sic), cu atit se aduna lucrarile, nu-i asa ? Repet, sa va fie rusine ca va asociati, si-i asociati si pe cei de buna credinta, pe care-i reprezenati, cu acest individ.
Sint lectori cu h dublu si domenii stiintifice dezvoltate si recunoscute peste tot in lume; cine a auzit de Marilen, bai ? Pe bune, chiar poti fi luat in serios cu un nume ca asta ?
Eu inteleg ca va titie fundul in legatura cu evaluarea ce va asteapta si ati pupa orice mina (de David la fel spuneati cind era la butoane, acum va pute ?), dar chiar asa de lipsiti de coloana vertebrala sinteti ? Marilen oricum va fi numit, caci este primul la rind , a pupat si el multe miini sa ajunga aici, deci nu mai e nevoie de sustinerea voadtra si laudelesinteti voastre comunistoide. Sa va fie rusine, sinteti doar ipocriti si pupincuristi. Mai bine taceati , macar nu va mai bagati in seama .
Din partea PNL,ciuma galbena și mai este susținut și de universitar.Le este frica sa nu pățească ce au pățit cei din preuniversitar.Nu ne mai trebuie asa ceva.Oricum universitățile sunt prea multe, au acces prea mulți când pe piața nu este nevoie de atâția specialiști. Pe vremea lui Ceaușescu era maxim 50 de locuri la stat ,unele specializări nu aveau nici atâtea și erau mult mai mulți absolvenți de liceu cu examen de Bacalaureat.
Prea multe facultăți care au scăzut standardele.
Am norma didactica marita cu 4 ore, nu cu 2 ca in preuniversitar. Standardele de raportare pe cercetare nu s-au modificat, punctajele minime anuale sunt aceleasi, ceea ce inseamna ca va trebui sa lucrez si in timpul liber si in vacante, cum deja am si inceput.
Ce anume as mai putea pati?
Eu am 4 ore și sunt în preuniversitar. Am 20 în loc de 16, am clasa cu 5 copii cu CES, ies la pensie la 65, am șefi ierarhici demni de filmele cu Stan și Bran , promovați politic…
Cei care l susțin pe domnul Marilen sunt tot cu plagiate,tot cu mandate de șef mai multe decât prevede legea,tot cu multe funcții la stat în același timp ,tot cu impostura,hoție,prostie,ticăloșie,nemunca ,furt din banii publici,samd
Asa si cu plagiatul cum ramane? Nu se poate sa ajunga cercetarea din RO atata cata mai e sa vada farul calauzitor in acest personaj. S-au inteles cu totii sa isi sustina reciproc interesele, cei mai multi din aceste institute se fac ca cerceteaza pe bani multi de la buget, in realitate nu avem cercetare, sunt dupa chipul si asemanarea lui Pirtea.
ăștia 30 , toți sunt din PNL ? 🙄
că să înțelegem și noi , că nu ne am prins de schemă.
tipul e economist , ce treabă are cu institutul responsabil cu exploziile ? !
și asta , institutul cu exploziile ce treabă are cu preuniversitar ul de ex ?
Deci pe individul asta, de proasta factura, poate chiar mai proasta decat D David, nu il sustin decat inginerii. Vai de capul nostru! Nu se gaseste niciunul mai bun, fiindca toate mediocritarile si impostorii au ajuns in functiile de conducere in ultimii 30 de ani. Noroiul a iesit la suprafata.
Pirtea este sustinut de sefii cu carnet de partid. Inginerii nu-l sustin pe Pirtea. Nu exista niciun motiv pentru un inginer ca sa sustina un universitar care nu are nicio legatura cu stiintele tehnice.