Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Educația este pentru fiecare stat domeniul fundamental pentru creionarea viitoarelor generații, pentru care există un real pericol în viitor – să trăiască doar în dimensiuni închipuite sau chiar în minciună, când cadrul democratic se zdruncină

Se întâmplă în zilele acestea ceva în educația românească ce își va pune o pecete indubitabilă, iar rezultatele le vom vedea, desigur, mai încolo. De la măsurile de ajustare salarială adoptate în 2011 până la măsurile actuale de austeritate, nicicând sistemul de educație românesc nu a fost mai supus unei mai mari presiuni sociale și politice. 

• “Astăzi, dacă ai curaj să vorbești, s-ar putea să riști!”

                                                            Un călugăr tibetan

Cugetarea din 1947 a călugărului anonim menționat ca motto, inspirată de pătrunderea trupelor comuniste chineze în regiunea Tibetului, pe care am descoperit-o în această vară într-o carte de memorii a unui diplomat al Vaticanului, aflat în misiune în Asia, m-a determinat să reflectez mult în ultima perioadă.

De la măsurile de ajustare salarială adoptate în 2011 până la măsurile actuale de austeritate, nicicând sistemul de educație românesc nu a fost mai supus unei mai mari presiuni sociale și politice. 

Am văzut luările de poziție ale oficialilor, am văzut un ton și o abordare uneori chiar dificil de înțeles. Aceasta, atunci când am putut citi clar și de înțeles, fără a apela la un dicționar de termeni, luările de poziții, în care nu mai am încredere deloc de câteva luni, deși inițial le-am apreciat și chiar le-am fost fan!

Mereu mă întreb cum ar fost lucrurile dacă s-ar fi găsit și alte modalități de comunicare?  

Problema ce a apărut acum în educația românească vizează, credem, primordial consecințele. Adică ceea ce va urma.

Și, dincolo de toate, într-o suită de măsuri de austeritate, nu se poate aplica o logică / acte de reformă, așa cum se afirma foarte recent. Nu se poate face reformă într-un context de austeritate. Orice pedagog sau specialist în ale educației va confirma această idee.

Oare își mai aduce cineva aminte de avatarurile reformei în educația de după 1989 ?! Toți onor miniștrii educației de după 1989 au declarat că vor face sau vor continua reforma. 

De câțiva ani însă, parcă nu se mai vorbește despre așa ceva. Nici nu prea am mai auzit despre reformă, ci despre înnoire. În schimb, a sporit birocrația – cât mai multe documente de completat, iar multe dintre articolele de lege s-au schimbat de mai multe ori, de la an la an. Vorba aceea – „cu modificările și completările ulterioare”. 

Sunt însă mulți dintre cunoscuții specialiști – li se spune experți în educație, care trag tare în legătură cu necesitatea unor măsuri radicale și au fost „consultați”, înțeleg, în privința măsurilor recent adoptate. 

Însă dintre experții aceștia, pe care îi „apreciez” uriaș pentru faptul că se pricep absolut la toate – pentru mine se remarcă o doamnă ce vine din învățământul preprimar și care își dă mereu și mereu cu părerea despre învățământul liceal, inclusiv la disciplina istorie. Acești experți sunt reuniți în tot felul de forme asociative, … alianțe, coaliții sau mai știe ce altceva… Ca să nu mai discutăm care este părerea dânșilor despre marea majoritate a colegilor, cei de la firul ierbii. 

Cred că una dintre marile probleme cu care ne vom trezi odată cu aplicarea măsurilor din acest an este legată de întrebarea, care încă nu își are un răspuns, despre cine sau ce îi va determina pe profesori, impactați de măsurile adoptate după începutul cursurilor în acest an școlar, să mai fie la fel de dedicați actului didactic? Atât cât sunt încă profesori dedicați; căci, desigur, există încă mulți dedicați, realmente! 

Se va putea oare trece cu bine și peste acest moment ca să pornească la turație mașina educației și în anul școlar ce începe? 

Am văzut apeluri la calm, la conlucrare, la menționarea duratei scurte a măsurilor adoptate.

Șansa face ca la 1 septembrie să împlinesc 45 de ani de carieră didactică, ca dascăl de istorie. Mi-a aduc aminte că, tânăr fiind, m-am prezentat la post la 1 septembrie 1980 într-un liceu, la acea dată industrial, din București, într-un sistem comunist, care impunea rigori stricte din punct de vedere ideologic și nu doar. 

Cu ce am învățat de pe băncile facultății am pășit la clasă. Lent, am trecut după 1989 de la sistemul comunist la cel pe care am vrea să îl denumim, în prezent, cu putere, democratic. Am învățat în fiecare zi și continui să învăț și astăzi de la colegi, de la elevi, de la cei cu care interacționez permanent în lumea educației. De atunci și până astăzi, o declar sincer, tot învăț! 

Pentru că indiferent unde ai fost sau vei fi – catedră, directorat, inspectorat, mai sus, în minister – trebuie să rămâi coleg, trebuie să rămâi dedicat școlii, educației, actului de predare-învățare-evaluare. 

Mereu spun și repet că am fost un privilegiat – am cunoscut oameni aparte, oameni de la care am învățat, oameni care știau să dea sfaturi, să te învețe – inspectori generali din ME/MEC – Trifon Cărăușu, Ioan Antimia, Gheorghe Smarandache, Bogdan Teodorescu, Doru Dumitrescu  sau profesori – Adrian Pascu, Georgeta Smeu și lista ar putea continua cu multe alte nume, de la licee de marcă ale Bucureștiului – Spiru Haret, Iulia Hasdeu, Matei Basarab, Școala Centrală și multe multe altele.

Dacă raționez corect, din 1995, nimeni nu a mai modificat norma didactică și nu cred că scăderea normei pentru cadrele didactice cu gradul I și respectiv, 25 de ani vechime, a fost o măsură de blamat. Ba dimpotrivă.  

Dar, acum, mai ales, a lega situația din sistemul educațional de situația rezultatelor la învățătură, și mai ales de abandonul școlar – așa cum a fost întreprinsă recent, toate fiind văzute ca o măsură ce i-ar culpabiliza pe dascăli, este o deviere de la regula dialogului profesional.

Da, în învățământ au crescut ceva salariile, dar nu suficient de bine adaptate. În schimb, bugetul alocat Educației din România rămâne unul dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană, iar guvernul continuă să repete lipsurile educației.

Pregătirea și desfășurarea lecțiilor pentru norma mărită – indiferent de numărul de ore în plus – va avea un impact dur asupra încrederii și participării profesorilor în sistem, dar, mai ales, asupra calității actului educațional – căci, tot, avem, încă din 2006, o lege a calității în educație.

Pentru o normă mărită ai nevoie și de mai mult timp de pregătire, ai nevoie de lectură profesională, ai nevoie de timp de a evalua testele, ai nevoie de a discuta despre proiectele elevilor tăi etc. 

Statisticile și trimiterile la situația din alte state ale Uniunii Europene, apelul la formule frumoase despre ce se va întâmpla cândva, la momentele post-criză, nu pot estompa mai deloc prăpastia ce s-a născut și se adâncește în rândul dascălilor.

Și totuși în toți acești ani, acolo, la firul ierbii, cei care au ținut sus standardul școlii românești au fost mereu și mereu colegii profesori de toate specialitățile, dintre care mulți și-au făcut datoria cu multă prisosință. 

Aceștia au predat și evaluat, au corectat la concursuri și olimpiade, la tot felul de examene naționale, au învățat masiv în perioada pandemiei, să lucreze digital sau măcar online, au ținut locul celor care au tot încercat să se mai fofileze. 

În ciuda tuturor celor zise, cei aflați la butoane ar trebui să rețină măcar faptul că educația rămâne pentru fiecare stat un domeniu fundamental pentru creionarea viitoarelor generații, pentru care există un real pericol în viitor – să trăiască doar în dimensiuni închipuite sau chiar minciună, iar cadrul democratic să se zdruncine și mai rău decât în prezent. Iar pericolele nu au încetat să dispară sau să amenințe firava democrație românească.

Unde se va ajunge, vom vedea. Sigur, statisticile oficiale pot consemna multe și pot fi interpretate diferit. Importante vor fi consecințele! 

În rest, dacă nu se va ține seama de nimic, vae victis!

Despre autor:

Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).

Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.