Mihnea Costoiu: Sistemul hibrid este o soluţie de avarie şi este lăsată această responsabilitate pe umerii părinţilor şi profesorilor / Sunt profund nemulţumit de felul în care începem anul universitar

3.815 vizualizări
Foto: Facebook.com – Mihnea Costoiu
„În primul rând, este o dezorganizare totală, iar şcolile, profesorii, părinţii şi elevii sunt lăsaţi de izbelişte să se descurce cum pot. În al doilea rând, sistemul hibrid este o soluţie de avarie şi este lăsată această responsabilitate pe umerii părinţilor şi profesorilor”, a declarat pentru Agerpres rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu.

Senator PSD și fost ministru delegat pentru Învățământ Superior în Guvernul Ponta, Mihnea Costoiu a afirmat că „soluţiile la preuniversitar sunt soluţii de avarie”. „După cum ştiţi, o parte dintre elevi, indiferent de soluţie, nu au acces la tablete”, a continuat Costoiu.

Rectorul Universității Politehnica din București a susținut că: „Eu, personal, sunt profund nemulţumit de felul în care începem anul universitar alături de întreaga societate românească”.

În ceea ce privește situația din preuniversitar, Mihnea Costoiu a declarat că cei care conduc unităţile de învăţământ „sunt într-o situaţie absolut disperată. Pentru că, dacă de principiu vorbind descentralizarea, este un lucru bun, fuga de responsabilitate, de fapt, a înlocuit aşa-zisa descentralizare, pentru că, la nivelul Guvernului, la nivelul Ministerului Educaţiei, la nivelul Ministerului Sănătăţii toată lumea (…) s-a spălat pe mâini şi a mutat responsabilitatea la şcoală fără să dea şcolii nimic din ceea ce trebuie să aibă şcoală. Nu are resurse financiare, nu are resurse umane, nu are metodologii foarte clare”.

„Din informaţiile pe care le am, Ministerul Educaţiei, care trebuia ieri să livreze cele 80.000 de tablete, are la dispoziţie circa 1.500 de tablete pe care le-a promis, nimic mai mult, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că nu doar că este haos, dar este şi foarte multă ipocrizie, ca să nu spun minciună”, a arătat Mihnea Costoiu, citat de Agerpres.

Acesta a făcut un apel la directorii de unităţi de învăţământ, la profesori, ca în aceste condiţii speciale să încerce să compenseze „prin dăruirea lor lipsurile majore ale acestei perioade şi haosul creat în această perioadă”.

„În acelaşi timp, fac un apel către părinţi în a avea înţelegere, în a înţelege situaţia specială şi a sprijini deopotrivă şcoala şi elevii, copiii proprii în a trece prin această perioadă foarte complicată. Ştiu ca şi părinte, ca şi om care lucrează în şcoală cât este de dificil răspunsul la acest apel, dar este singura soluţie pe care o avem acum. Efortul nostru, al fiecăruia dintre noi să ne ajute să salvăm situaţia în care suntem în această perioadă”, a precizat Costoiu.


1 comment
  1. Inconștiență, nu fuga de responsabilitate!
    Cel puțin măști, dezinfectant, tablete, internet și, cel mai important, programe de curs pe suport informatic.
    Realizat : nimic.
    Ce a asigurat Guvernul sistemului de învățământ sunt „vorbe”, deci NIMIC – aceasta este inconștiență criminală.
    Cine răspunde?
    Cred că trăim în țara lu’Papură Vodă, în care nimeni nu răspunde de nimic.
    Unde sunt Organizațiie profesionale, organizațiile neguvernamentale și opinia publică?
    “Specialiștii” sunt ținuți la secret, ca să nu răspundă nimeni de nimic! Iar apoi, odată cu creșterea pandemiei de Covid19, clasa politică și administrativă vor arăta cu degetul spre noi, ceilalți, că suntem de vină și nu am respectat regulile.
    Doar îmbolnăvirile și morții vor fi dintre noi, căci ei știu să se Ferească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Școlile trebuie să le dea elevilor până la 342 de lei pentru navetă, de pe 12 decembrie, în avans pentru luna aceasta, iar pe 15 decembrie să le deconteze sumele din noiembrie / Tabel cu sumele forfetare și procedura pentru școli

Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor…
Vezi articolul

Alegeri prezidențiale 2025: TikTok promovează în România de trei ori mai mult conținut de extremă dreaptă decât alte curente politice, cu câteva zile înainte de turul doi – analiză Global Witness / Rețeaua socială respinge acuzațiile

Algoritmul TikTok direcționează utilizatorii din România către conținut de extremă dreaptă în proporție de trei ori mai mare decât către alte curente politice, arată o investigație realizată de organizația internațională…
Vezi articolul

OFICIAL Programul „Săptămâna verde” primește 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, pentru 2024 și 2025, echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev. Inspectoratele școlare și școlile răspund de utilizarea banilor

Pentru programul „Săptămâna verde” se alocă suma de 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre hotărârea nr. 314…
Vezi articolul