Mii de studenți cazați la căminele din Regie ar putea primi apă caldă și căldură peste 5 zile, potrivit estimărilor Termoenergetica. Avaria îi ține pe tineri ca în Evul Mediu de peste două săptămâni

903 vizualizări
Foto: captură Youtube.com/ Recorder
Miile de studenți cazați în campusul Regie ar putea primi apă caldă și căldură peste cinci zile, duminică, 27 octombrie, potrivit unui răspuns al Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB) transmis către Edupedu.ro. Tinerii vor intra între timp în a treia săptămână de avarie.

Termoenergetica explică faptul că lucrările de reparație la conductele care alimentează campusul sunt întârziate din cauza unor avize speciale necesare pentru accesul pe proprietăți private și din partea autorităților care desfășoară cercetări în zonă, fără a preciza însă ce înseamnă aceste cercetări.

Termenul de cinci zile începând de marți, 22 octombrie, când ne-a fost transmis răspunsul, ar putea fi întârziat dacă intervenția se complică: poziția altor rețele edilitare și starea conductelor de termoficare ar putea amâna reînceperea alimentării cu apă caldă.

Pentru a evita întârzierea suplimentară a lucrărilor, Termoenergetica a decis montarea unei conducte ocolitoare provizorii, care ar urma să înlocuiască temporar traseul avariat, se mai arată în răspunsul primit de Edupedu.ro, pe care îl redăm mai jos în articol.

Amintim că studenții cazați în căminele Politehnica București (UNSTPB) au fost lăsați fără apă caldă de pe 9 octombrie, când o stradă din apropierea campusului s-a surpat și au fost afectate conductele subterane. Politehnica are 13.000 de locuri de cazare repartizate în campusurile Regie (26 de cămine) și Leu (două cămine, A și C) (sursa).

  • Atunci, în mai multe mesaje primite pe adresa redacției (redactie@edupedu.ro), studenții reclamă că „în aplicația Termoalert nu e trecut niciun termen pentru reluarea furnizării apei calde”. Ei au mai scris că „a început să se lase și frigul, iar noi nu avem niciun fel de informație cu privire la situația conductei cu apă caldă”.
Răspunsul Termoenergetica (CMTEB) la solicitarea Edupedu.ro:

Stimate domn,
Având în vedere solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. cu nr. 111407, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a răspunde solicitării dvs de presă, vă transmitem următoarele informații:

1. Care este termenul / sunt termenele pe care îl / le estimează CMTEB pentru remedierea situației alimentării cu apă caldă și căldură a căminelor din campus?

Răspuns: Echipele CMTEB estimează că lucrările de reparație a avariei care afectează conductele ce alimentează cu apă caldă campusul Regie vor fi finalizate în aproximativ 5 zile.

Întârzierea intervenției fost cauzată de necesitatea obținerii unor avize speciale, atât pentru accesul pe proprietatea privată unde sunt amplasate conductele, precum și de la reprezentanții instituțiilor care efectuează cercetări.

Este important de menționat faptul că estimarea inițială este făcută înainte de efectuarea săpăturilor și poate fi influențată de mai multe cauze, printre care poziția celorlalte rețele edilitare, respectiv adâncimea la care se află sau starea lor de degradare.

2. În ce constă avaria care afectează alimentarea cu apă caldă a căminelor respective?

Răspuns: Pentru a interveni în galeria de termoficare, care se află în perimetrul închis pentru cercetări ar fi necesară operatiunea de decopertare a carosabilului care ar îngreuna finalizarea lucrărilor. Pe cale de consecință, s-a decis montarea unei rute ocolitoare provizorie a acestui perimetru, cu o conductă de același diametru.

Vă mulțumim pentru colaborare.
Cu stimă,
Compania Municipală Termoenergetica București S.A.

Context. Pe 9 octombrie, o mașină a căzut într-o groapă pe Șoseaua Orhideelor din Sectorul 6, după ce strada s-a surpat, scrie G4Media.ro. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conform aceleiași surse.

Primăria Sectorului 6 a spus că este vorba de un teren privat și că strada s-a surpat din cauza unei mașini de gunoi care se afla lângă autoturismul mic care a căzut în groapă.

Citește și:
Studenții din Regie, căminele Politehnicii, lăsați fără apă caldă de o săptămână, după surparea peste conducte a unei străzi din apropiere / Probleme și la U-uri, căminele Universității de Medicină


2 comments
  1. Este incredibil că în 2024 studenții sunt forțați să trăiască în astfel de condiții. E nevoie urgentă de soluții pentru această problemă.

  2. Ca in Evul Mediu? Asta inseamna ca nu stii ca oamenii se spalau mult mai mult si mai des in Evul Mediu (in Ocident) decat in secolul al XVII-lea de ex. Sa ma citim deci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Mircea Miclea, despre crearea de universități metropolitane: Comasarea începe de la nivelul masterat, care e mai flexibil. Poți să și premiezi universitățile care-și comasează masteratele. Abia după se trece la comasarea programelor de licență / „Nu aș vedea o comasare între o universitate generalistă și o universitate medicină. Cred că este contraproductivă”

Comasarea și crearea de universități metropolitane este un proces cu reguli documentate în literatura de specialitate și cu etape similare fuziunilor dintre unitățile economice. Într-un interviu acordat Edupedu.ro cu privire…
Vezi articolul

Aproape 1.000 de locuri în plus la master, în universitățile românești, după actualizarea programelor de profil – Hotărâre de guvern / Număr mare de programe încadrate la master profesional

Numărul locurilor la master în universitățile românești crește cu 970, după evaluările făcute în ultimele luni de agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, potrivit actualizării situației domeniilor și…
Vezi articolul

Răspunsul Universității de Vest din Timișoara la protestul față de eliminarea unei sesiuni de restanțe: A existat un dialog permanent cu reprezentanții studenților / O mare parte dintre cei cu restanțe se regăseau în aceeași situație și după susținerea lor în sesiunea C

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a oferit un răspuns la solicitarea Edupedu.ro cu privire la eliminarea sesiunii C de restanțe pentru anii neterminali, care i-a determinat pe studenți să lanseze…
Vezi articolul

Nereguli la admiterea 2024 la Arhitectură, la Universitatea Ion Mincu din București. Rezultatele au fost publicate din nou marți, 23 iulie, după erori informatice la preluarea notelor – UPDATE / Zeci de părinți protestează

Rezultatele admiterii 2024 la Arhitectură, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București, vor fi republicate marți, 23 iulie, până la ora 10:00, anunță instituția într-un…
Vezi articolul

BREAKING Rectorii vor putea fi veșnic la șefia universităților, după ce numărul limitat de mandate a fost eliminat printr-un amendament votat de Senat în calitate de cameră decizională

Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unor modificări aduse Legii Educației și aprobate astăzi de Senat în calitate de for decisiv. Mai exact, un amendament propus de…
Vezi articolul