Ministerul Afacerilor Externe cere clarificări părții ucrainene în legătură cu informații neverificate și documente care circulă pe Internet, care ar indica interzicerea folosirii limbii române în școli, într-o localitate din regiunea Cernăuți

1.984 de vizualizări
Sursa: Captura dupa documentul publicat de BucPress, distribuit pe grupuri de profesori
Ministerul Afacerilor Externe a cerut clarificări autorităților ucrainene după ce în spațiul public românesc, inclusiv pe grupuri de Facebook ale profesorilor, a început să circule un document atribuit Primăriei din Văncicăuți, regiunea Cernăuți, ce ar interzice elevilor români din școlile ucrainene să mai folosească limba română în unitățile de învățământ.

MAE apreciază că, în versiunea care circulă public, „documentul respectiv contravine legislației naționale a Ucrainei și restrânge drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale ale acestui stat”. Drept urmare, instituția românească precizează că a fost „solicitată infirmarea în cel mai scurt timp a documentului menționat, printr-un act administrativ de egală autoritate”.

Răspunsul MAE la solicitarea Edupedu.ro, integral:
  • „Ministerul Afacerilor Externe a solicitat deja părții ucrainene clarificări, în urma informațiilor apărute în spațiul public privind documentul emis de un departament din cadrul Primăriei din Vancicăuți (regiunea Cernăuți). A fost, de asemenea, solicitată infirmarea în cel mai scurt timp a documentului menționat, printr-un act administrativ de egală autoritate, având în vedere că, în redactarea vehiculată public, documentul respectiv contravine legislației naționale a Ucrainei și restrânge drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale din acest stat.”

Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere al MAE despre o eventuală măsură a autorităților de la Kiev sau din Cernăuți, care să împiedice elevii români din țara vecină să mai folosească limba română în școlile de pe teritoriul ucrainean. Întrebarea a fost adresată în contextul în care, pe grupurile de profesori din România, au circulat informații neverificate, bazate pe un document aparent oficial.

Astfel de mesaje circulă pe Facebook din primele zile ale lunii martie, când a început să fie distribuită o postare a unei instituții de presă, „Centrul Media BucPress Cernăuți”. Aceasta citează „un document oficial emis de  Departamentul de Educație, Cultură, Tineret, Sport și Egalitate de Gen al Primăriei Vancicăuți” pe 26 februarie, care ar ‘impune măsuri de eliminare a limbii române din școlile minorităților naționale, sub pretextul implementării „politicii lingvistice de stat’”.

  • Documentul, afirmă sursa citată, e bazat pe „o recomandare Comitetului pentru Politică Umanitară și Informațională al Radei Supreme a Ucrainei” și ar conține trei directive, inclusiv una referitoare la „necesitatea și importanța utilizării limbii de stat în procesul educațional, inclusiv în pauze, în comunicarea din timpul programului de lucru și de studiu, pe teritoriul instituției de învățământ, în grupurile de lucru și de studiu, în chat-urile educaționale și de lucru, în cadrul activităților educaționale desfășurate în afara instituției, cum ar fi excursiile”.

Mesajul a fost preluat și distribuit pe grupuri de profesori din România cu mesaje distorsionate și interpretări anti-ucrainene, inclusiv din conturi neasumate, cu activitate minimă pe Facebook până acum – vezi un exemplu mai jos.

Document în ucraineană publicat de BucPress și vehiculat pe grupuri de profesori:

Documentul în limba română:

Modul de distribuire a știrii pe grupuri de Facebook dedicate profesorilor:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Elevilor: Este imperios ca lecțiile să fie înregistrate. Unde erau principiile echității și egalității de șanse, când ar fi trebuit să faceți achiziții pentru dispozitive electronice pentru elevi și profesori?

„Anul școlar va începe într-un mod haotic, iar responsabilitatea vă aparține întru totul. În tot acest timp, tot ceea ce vă interesează este campania electorală”, este acuzația lansată la adresa…
Vezi articolul

45 de posturi de învățători și 20 de educatori sunt libere în județul Botoșani, spune inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc: Toate aceste locuri se datorează în primul rând unui număr mare de pensionări, multe și la disciplinele tehnice

Sistemul de învăţământ din Botoşani se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special de învăţători, educatori şi profesori care predau disciplinele tehnice, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general…
Vezi articolul

Cazul de la Școala Nicolae Titulescu. Există o plângere cu rezultat din partea parchetului de clasare și încă una care este în cercetare la acest moment. La Inspectoratul Școlar a fost depusă sesizare astăzi, la ora 8:50, susțin Sorin Ion și Vlad Drinceanu

„Am adus aici echipa de control de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin urmare nu dau verdicte înainte de a verifica. Există o plângere cu rezultat din partea parchetului…
Vezi articolul