Ministerul Cercetării: Modificarea cadrului financiar care să permită o bugetare multianuală este esențială pentru buna desfășurare a activității de cercetare în România

1.953 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Noul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), a cărui bază legală de funcționare nu a fost adoptată încă de guvern, spune că pentru buna desfășurare a activității de cercetare în România ar fi esențială “modificarea cadrului financiar în perspectiva unei Legi a Bugetului de Stat multianuale”. Printr-un comunicat de presă, instituția dă, luni, asigurări că a “inițiat toate demersurile necesare pentru contractarea creditelor bugetare” ca să acopere plata cercetătorilor, respectiv a personalului proiectelor de cercetare.

MCID își face cunoscută poziția în condițiile în care blocajele din sistem se fac auzite pe măsură ce întârzie adoptarea hotărârii de guvern privind organizarea și funcționarea ministerului. Vezi, de exemplu, un articol recent prin care cercetătorul Lucian Pintilie, directorul științific al Institutului pentru Fizica Materialelor, semnalează între altele că “la aproape 2 luni de la „înfiinţare” MCDI încă nu există oficial şi nu funcţionează. (…) Până în acest moment (lună martie 2021) nu a fost deschisă nicio cale de finanţare a cercetării, nici proiectele în derulare gestionate de UEFISCDI nu au primit finanţare, nici pe Programul Nucleu nu s-au deschis finanţări”.

  • Proiectul de HG privind înființarea și organizarea MCID se afla încă, luni după-amiază, în circuitul avizării interministeriale, potrivit reprezentanților instituției, urmând să intre spre aprobare în momentul când vor fi culese toate avizele.

Ministerul face trimitere la obiectivul guvernului Cîțu, care se face auzit de la începutul anului, privind introducerea unei planificări bugetare anuale. Premierul Florin Cîțu, citat de G4Media.ro, spunea, de exemplu, la 27 ianuarie, pe fondul întârzierii adoptării Legii bugetului: “În acest moment introducem reforme amânate 30 de ani și modificăm măsuri cu efecte devastatoare asupra bugetului. (…) Analiza pe buget e puțin diferită pentru că începem prima parte a bugetării multianuale, cred că o vom introduce din 2023. Mă uit și la bugetul 2021 – 2022. O parte din reforme vor avea impact real în 2022, e o muncă mai laborioasă”.

Ce spune acum MCID – comunicatul integral:

„Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării este preocupat de modificarea cadrului financiar în perspectiva unei Legi a Bugetului de Stat multianuale, ceea ce ar asigura și o predictibilitate a competițiilor și a finanțării proiectelor de cercetare. 

Totodată, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a inițiat toate demersurile necesare pentru contractarea creditelor bugetare în vederea asigurării  resurselor financiare necesare, inclusiv pentru plata cercetătorilor, respectiv a personalului care desfășoară activități în cadrul proiectelor de cercetare.

Suntem conștienți că la fiecare început de an există problema demarării finanțării contractelor de cercetare ca urmare a neaprobării încă din luna decembrie a anului precedent a Legii Bugetului de Stat. Cauza acestei situații o reprezintă cadrul legislativ de finanțare a proiectelor de cercetare care sunt multianuale, însă bugetul României este unul anual, ceea ce duce la îngreunarea activității cercetătorilor. 

Din acest motiv, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării consideră că  modificarea cadrului financiar în perspectiva unei Legi a Bugetului de Stat multianuale este esențială pentru buna desfășurare a activității de cercetare în România.”

Photo 102911927 © Chormail – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anatolie Topală, ministrul Educației din Republica Moldova: Accesul la infrastructură de cercetare din România și granturile comune sunt un sprijin enorm care adaugă valoare la ceea ce facem noi pentru a-i sprijini pe tineri să vină înspre știință

Anatolie Topală, ministrul Educației din Republica Moldova, a declarat la ceremonia de deschidere a Conferinței Smart Diaspora 2023 organizată la Timișoara, că „accesul la infrastructură de cercetare din România și…
Vezi articolul

Noile legi pentru învățământul superior au făcut „prea puțin!” / Pentru ca România să revină în topuri de tip Shanghai, e nevoie de „resurse majore pentru concentrări academice” și universități „cu adevărat comprehensive”, iar asta „nu apare ca angajament explicit” – Rectorul UBB, Daniel David, despre absența României din Shanghai Ranking pentru al doilea an consecutiv

Reducerea fragmentării în marile centre universitare din România, fie prin concentrări academice, fie prin programe noi, dar și o finanțare mai bună pentru o serie de universități sunt necesare „dacă…
Vezi articolul

Cercetători din Uniunea Europeană și Marea Britanie reproduc mirosuri „pierdute” din istorie, în cadrul proiectului „Odeuropa” / În înțelegerea trecutului, mirosurile nu prea au fost luate în calcul, spun istoricii

Cercetători din Uniunea Europeană și din Marea Britanie refac mirosuri specifice din trecut, ca parte a proiectului „Odeuropa”, folosind algoritmi și desene pe baza unor dovezi vizuale sau scrise, notează…
Vezi articolul