Ministerul Cercetării susține că vrea să lucreze cu universitățile pentru „etape de reformă și proiecte care să crească gradul de predictibilitate al finanțării”, în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență

1.455 de vizualizări
Foto: gov.ro
Noul Minister al Cercetării și digitalizării dorește să lucreze cu mediul universitar pentru reformă și proiecte în domeniul cercetării. Așa explică noul ministrul de resort, Ciprian Teleman, declarațiile făcute sâmbătă, când a arătat că ministerul pe care îl conduce și-a exprimat interesul să “participe” inclusiv la capitolul Educație în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Sâmbătă seara, într-o prezentare a activității sale din ultima săptămână, ministrul Teleman a arătat, între altele:

  • “Ne-am exprimat poziția în privința memorandumului redactat de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene pentru a participa la domeniile Mediu, Sănătate, Educație, Antreprenoriat, Cercetare-Inovare-Dezvoltare și Reziliență în noua variantă de Program Național de Redresare și Reziliență și rămâne acum să desemnăm coordonatorii la nivel politic și tehnic pentru a menține dialogul cu Ministerul Investițiilor.”

Întrebat duminică de EduPedu.ro care anume sunt obiectivele și rolul urmărit în discuțiile legate de domeniul educației, în privința noii variante a PNRR, el a precizat că este vorba despre mediul universitar și, mai precis, cercetarea universitară:

  • “Vrem să gândim împreună cu mediul universitar etape de reformă și proiecte care să crească gradul de predictibilitate al finanțării, performanța și cooperarea cu institutele de cercetare, dezvoltare și inovare”.

Guvernul discută, în prezent, refacerea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), documentul ce prevede cum va cheltui România 30,4 miliarde de euro pentru relansarea economiei, granturi și împrumuturi ce vor veni de la Uniunea Europeană pe parcursul următorilor ani. Noua formulă urmărește respectarea Recomandărilor Specifice de Țară stabilite de Bruxelles, termenul propus pentru finalizarea planului fiind sfârșitul lunii februarie.

În memorandumul pentru modificarea planului, după cum a fost publicat săptămâna trecută de News.ro, la domeniul de intervenție Educație apar ca instituții responsabile Ministerul Educației, Ministerul Muncii și cel al Cercetării, iar la domeniul Cercetare-inovare-digitalizare apar Ministerul Cercetării, cel al Educației, Ministerul de Finanțe/Anaf, Ministerul Justiției și cel al Sănătății.

În ultima sa formă, PNRR propune 1,05 miliarde de euro pentru Educație și 0,27 miliarde pentru cercetare și inovare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ioan Aurel Pop, noul președinte al CNATDCU, a fost împotriva verdictului de plagiat dat lui Ponta de acest for. Președintele numit acum de Anisie saluta în 2012 reorganizarea prin care Liviu Pop neutraliza practic instituția

Ministrul Educației a stabilit noua conducere a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituție cheie în afacerile de plagiat. Noul președinte al CNATDCU, numit acum…
Vezi articolul

Miza serviciilor în blocarea doctoratelor de la publicare – „protejarea deținătorilor de titlu de doctor care au legături cu serviciile secrete și forțele de ordine din universitățile militare”, acuză Liga Studenților Iași

Blocarea publicării tuturor tezelor de doctorat „pe motiv de GDPR”, prin încălcarea legii educației, are ca principală miză „protejarea tuturor deținătorilor de titlu de doctor care au legături cu serviciile…
Vezi articolul

Primul genom uman complet, publicat de un consorțiu de oameni de știință din SUA. Descoperirea acoperă golurile rămase în cercetările anterioare și oferă „o perspectivă promițătoare în căutarea indiciilor cu privire la mutațiile cauzatoare de boli”

Oamenii de ştiinţă au publicat joi primul genom uman complet, acoperind golurile rămase în cercetările anterioare şi, în acelaşi timp, oferind o perspectivă promiţătoare în căutarea indiciilor cu privire la…
Vezi articolul