Există alte planete în Univers care să poată susține viața? Un satelit al Agenției Spațiale Europene va fi lansat în 2026 și cercetătorii se așteaptă să afle cu precizie vârsta, mărimea și masa exoplanetelor

Există alte planete în Univers care să fie propice vieții? Satelitul PLATO va fi lansat la sfârșitul anului 2026 pentru a căuta planete similare cu a noastră, calculând cu o precizie fără precedent mărimea, masa şi vârsta exoplanetelor, informează AFP, scrie Agerpres.

După descoperirea primei exoplanete, 51-Pegasi-b, în 1995, de cercetătorii de la Observatorul Haute-Provence din sud-estul Franţei, aproximativ 5.700 de planete au fost identificate în afara sistemului nostru solar, iar lista lor nu încetează să crească.

„Detectarea exoplanetelor este foarte importantă (…), dar, pentru moment, nu prea ştim din ce sunt ele făcute, dacă sunt telurice sau nu, dacă sunt planete acoperite de apă, dacă sunt de tip super-Terra”, a explicat Ana Heras, coordonator ştiinţific al programului PLATO în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Or, este esenţial ca exoplanetele să fie mai bine cunoscute pentru a şti dacă unele dintre ele se situează în zona „locuibilă”, adică la o anumită distanţă de steaua lor ce îi permite apei să existe în stare lichidă la suprafaţa lor. Această condiţie este indispensabilă pentru apariţia vieţii, conform sursei citate.

Misiunea PLATO (PLanetary Transits and Oscillations of stars) are obiectivul de a găsi exoplanete asemănătoare cu a noastră, ce orbitează în jurul unor stele strălucitoare din apropiere, similare Soarelui, prin determinarea mărimii lor cu o precizie de 3%, a masei lor (cu o precizie mai mare de 10%) şi a vârstei lor (precizie de 10%).

Acest telescop spaţial, în curs de a fi construit, urmează să fie lansat în decembrie 2026. El va fi poziţionat la 1,5 milioane de kilometri de Terra, în Punctul Lagrange-2, o zonă foarte stabilă din punct de vedere gravitaţional şi termic, unde operează deja alte observatoare ştiinţifice, precum telescopul James Webb.

„Grăunte de nisip”

De acolo, el va observa folosind 26 de camere de luat vederi o porţiune foarte mare din bolta cerească a emisferei sudice, adică 200.000 de stele situate la aproximativ 1.000 de ani-lumină, pe care le va fotografia la fiecare 25 de secunde timp de doi ani.

„E ca şi cum ai îndrepta un laser spre un grăunte de nisip situat la un kilometru distanţă, fără să te mişti” timp de câteva luni, a subliniat în timpul unei vizite pentru presă la instalaţiile amenajate în Cannes, Catherine Vogel, directoarea acestui program în cadrul Thales Alenia Space, grupul francez ce dezvoltă acest satelit în colaborare cu compania germană OHB şi cu cea elveţiană Beyond Gravity, potrivit Agerpres.

Scopul este de a detecta micile variaţii de luminozitate ale stelelor. Aceste fenomene, denumite tranzituri, sunt semnul că o planetă trece prin faţa unei stele, diminuând temporar intensitatea luminoasă a acesteia.

Astfel de observaţii le vor permite cercetătorilor să determine perioada de timp în care planeta efectuează o rotaţie completă în jurul stelei sale, să îi cunoască înclinaţia şi mărimea.

Durata de observare, neobişnuit de lungă, îi va ajuta pe astronomi să repereze şi să observe de cel puţin două ori exoplanetele care sunt considerate a fi cele mai interesante: cele care orbitează în jurul stelei lor în aproximativ un an şi care sunt susceptibile, după modelul Terrei, să se situeze într-o zonă locuibilă.

Pe Terra, anumite telescoape vor putea atunci să calculeze masa acestor exoplanete, captând variaţiile lungimilor de undă emise de stea cu ajutorul unor spectrografe de înaltă rezoluţie.

Când o planetă orbitează o stea, ea exercită asupra acesteia o mică forţă gravitaţională care o face să oscileze şi să se apropie sau să se îndepărteze de Terra. Cu cât oscilaţiile sunt mai mari, cu atât planeta este mai masivă, mai scrie sursa citată.

Cunoscând mărimea şi masa planetei, oamenii de ştiinţă vor putea apoi să îi determine şi densitatea şi să afle, de exemplu, dacă este o planetă telurică sau gazoasă.

Pentru a stabili vârsta stelelor – şi, prin urmare, a exoplanetelor -, PLATO va utiliza asteroseismologia, măsurând vibraţiile de pe suprafaţa stelelor.

Misiunea PLATO, cu o durată iniţială de patru ani, va fi urmată în 2029 de misiunea Ariel, un alt satelit dezvoltat de ESA şi care va avea obiectivul de a studia într-un mod detaliat atmosfera exoplanetelor.