Ministerul Culturii ia în calcul repatrierea mai multor scrisori din corespondența Eminescu-Micle până pe 15 ianuarie / András Demeter: Moștenitorii oferă statului român posibilitatea să le cumpere direct – VIDEO

136 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Demeter András István
Ministerul Culturii are în desfășurare demersuri pentru repatrierea și achiziția unei colecții de scrisori originale dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, a declarat ministrul András Demeter într-un interviu acordat Agerpres. Conform acestuia, statul român a fost contactat direct de moștenitorii care dețin documentele, iar obiectivul este ca acestea să ajungă în România până la 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale.

„Patrimoniul cultural național nu este doar patrimoniul construit. Nu este doar patrimoniul mobil, care face obiectul unor diverse tranzacții. (…) În afară de toate aceste zone, patrimoniul este și cel spiritual. Este și cel literar. Este și cel arhivistic”, a explicat ministrul, subliniind importanța includerii corespondenței Eminescu-Micle în categoria bunurilor culturale care trebuie recuperate.

András Demeter a precizat că demersul are precedente istorice și a amintit de episodul recuperării manuscriselor eminesciene la începutul secolului trecut. „Dacă nu mă înșel, în 1902 au fost recuperate de către Titulescu, donate Academiei Române, Manuscrisele Eminesciene și de atunci, în continuare, au trecut cred că niște ani, nu mai știu câți, dar au trecut din 1902 câțiva anișori. De atunci nimeni n-a reușit decât să facă rost de aceste scrisori puțin, să le publice în facsimil și să le facă accesibile prin această publicație, dar până acum (…) nu s-a ivit oportunitatea ca statul român să intre în posesia lor”.

  • Potrivit Euronews România, scrisorile vor fi cumpărate din Statele Unite ale Americii, iar prețul fiecărei scrisori variază între 8.000 și 12.000 de euro. Corespondența în original va fi achiziționată de la un colonel aflat în SUA și este parte din moștenirea de familie a Veronicăi Micle. Suma integrală s-ar ridica la 1.200.000 de euro, potrivit aceleiași surse.

Potrivit ministrului, contactul cu moștenitorii a avut loc la începutul lunii octombrie, când statului român i-a fost oferită prioritate la achiziție. „Spre șansa mea, sper, am fost contactat la începutul lunii octombrie printr-o ofertare venită din partea moștenitorilor, care sunt deținători legali ai acestor scrisori, că ne oferă, înainte de oricine, nouă, statului român, posibilitatea de a le achiziționa direct de la vânzător. (…) Evident că n-am ezitat nicio clipă”.

Demeter spune că deja a informat Guvernul, atât informal, cât și oficial, iar în urma discuțiilor a fost constituit un grup de lucru pentru negocieri. „Am solicitat și am obținut mandat pentru a constitui un grup de lucru, astfel încât până la 1 decembrie, de Ziua Națională, sper eu, să avem un rezultat preliminar al negocierilor aplicate, pe preț, pe unitate, pe bucată și pe întreaga colecție”.

Ministrul consideră că suma necesară pentru achiziție nu va pune presiune pe buget: „La acest volum de cheltuială nu cred că reprezintă ceva imposibil de gestionat”, a declarat acesta, subliniind că miza este reîntregirea patrimoniului național: „Preocuparea față de patrimoniu nu cred că trebuie să constea doar în ordonarea problemelor pe care le avem în prezervare, conservare, ci trebuie să avem o preocupare și față de îmbogățirea patrimoniului sau de reîntregire. Cred că este mult mai adecvat acest termen”.

Dacă negocierea se finalizează conform calendarului estimat, scrisorile vor intra în patrimoniul Bibliotecii Naționale a României. „În speranța mea, până la Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, să putem avea scrisorile acestea repatriate”, a spus ministrul. Ulterior, instituția va stabili un program și o strategie pentru accesul publicului la documente.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Efectele crizei de profesori în Portugalia: aproape 14.000 de ore lucrate suplimentar de cadrele didactice, din septembrie până la vacanța de iarnă, pentru a acoperi clasele fără personal calificat

Profesorii din școlile publice din Portugalia au lucrat un total de 13.831 de ore suplimentare în primul trimestru al anului școlar 2024-2025, conform datelor anunțate marți de Ministerul Educației, Științei…
Vezi articolul
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

Am făcut ore remediale de multe ori de-a lungul celor 36 de ani la catedra, nu pentru că le cerea ministrul, ci pentru că le cerea situația, spune o învățătoare: Nu mai semnam nu știu câte hârțoage, nu mai făceam planuri de intervenție personalizată, nu ceream acorduri scrise

O învățătoare a vorbit, pentru adevarul.ro, despre cele 2 ore remediale incluse în atribuțiile postului. „Am făcut astfel de ore de multe ori de-a lungul celor 36 de ani la…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Daniel David: Grevele se fac să genereze probleme, altfel nu poți mobiliza autoritățile să te asculte, iar greva din învățământ este făcută în acest scop, depinde de înțelepciunea autorităților cum detensionează situația. Acum e o chestiune care ține de psihologie

Daniel David, profesor de psihologie clinică și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a spus referindu-se la greva generală din învățământ: „Grevele se fac să genereze probleme, dacă greva nu…
Vezi articolul

Standardele calitative sunt esențiale pentru o digitalizare eficientă a Educației – întâlnire între participanții la Forumul Global OCDE și reprezentanții ECDL România

Importanța standardelor calitative pentru digitalizarea Educației au fost tema principală a întâlnirii delegației OCDE cu reprezentanții ECDL România, potrivit unui comunicat de presă al organizației. Prezenți la București la Forumul…
Vezi articolul

Universitățile de medicină: sănătatea pacienților cu dizabilități e pusă în pericol de o decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților privind dreptul de decizie medicală a fizioterapeuților

Alianța Universitară G6 UMF, ce reunește universitățile de medicină și farmacie din România, afirmă, într-un comunicat de presă emis miercuri, că sănătatea pacienților cu dizabilități este pusă în pericol de…
Vezi articolul