Rezultatele de la Evaluarea Națională 2021 vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00, anunță Ministerul Educației. Numele vor fi anonimizate

57.723 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2021 vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).

Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Astăzi, 24 iunie, la a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2021), au fost prezenți 123.250 de candidați (93,95%) și au absentat 7.926 de candidați, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1
(unu).

Subiectul și baremul de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și
Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) va avea loc vineri, 25 iunie. Sunt așteptați
să participe cei peste 8.000 de elevi înscriși.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


4 comments
  1. Trebuie facuta petitie urgent, pentru schimbarea regulamentului abuziv cu privire la rezultatele elevilor de la examenele nationale: acestea nu apartin proprietatii private al unei persoane ci societatii in ansamblu; numele elevilor trebuie publicat.
    Cea mai grava consecinta, traind intr-o societate corupta ( pile cu facultati particulare terminate la pocreaca si fara merit si cu functii cheie in stat, vezi primariile , functionarii publici , etc.) se incurajeaza talharia pe mai departe.

  2. REZULTATE „ANONIMIZATE”! PE BUNE?
    Fara nicio legatura cu GDPR , ce fel de educatie e asta, ori esti prost ori esti destept, sau undeva la mijloc! Invatam copiii sa nu isi asume PE FATA propriile rezultate, competente si responsabilitati? ORICE COMPETITIE CORECTA ESTE LA VEDERE! Sa nu ne mai miram atunci ca unii dintre ei pot fi adultii de maine care vor lua decizii „NOAPTEA , CA HOTII”! Care isi vor CUMPARA diplomele, atestatele sau doctoratele pentru ca totul este ANONIMIZAT?!!

    1. Este firesc să fie totul incognito… Trebuiesc protejate anumite interese de grup. Cum ar fi să se afle că fiul sau nepotul domnului senator un incapabil?

  3. Cu numele voastre anonimizate, profesorii de matematica si de lb romana nu pot afla rezultatele propriilor elevi. Nici Secretariatul scolii nu are voie sa ne spuna rezultatele claselor la care preda fiecare profesor.
    Sunteti bolnavi, cei din Minister!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 170 de elevi care au obținut medalii, premii și mențiuni la 24 de olimpiade internaționale, premiați marți la Palatul Copiilor din București cu peste 4,7 milioane de lei / LISTA olimpicilor din Capitală

Peste 170 de elevi olimpici care au obținut medalii, premii și mențiuni la 24 de olimpiade internaționale sunt premiați marți la Palatul Copiilor din București, potrivit unei informări de presă…
Vezi articolul

Ligia Deca, către Opoziție: Nu există reformă cu efect instantaneu în educație / Sunteți un pericol pentru viitorul României, dacă nu vă raliați la eforturile Ministerului Educației de a forma absolvenții pe care piața muncii îi caută și viitorii cetățeni activi

„Nu există reformă cu efect instantaneu în educație. Sunteți un pericol pentru viitorul României, dacă nu vă raliați la eforturile Ministerului Educației de a forma absolvenții pe care piața muncii…
Vezi articolul

Scăderea notei la purtare cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an la elevii de gimnaziu și liceu, propusă în proiectul de statut al elevului – surse / Și elevilor de ciclu primar li s-ar putea scădea calificativul la purtare, gradual

În proiectul de statut al elevului obținut de Edupedu.ro, apare o modificare legată de neparticiparea la orele de curs și prevede sancțiuni și pentru elevii claselor primare, inclusiv la clasa…
Vezi articolul

OMS îndeamnă statele europene la o mai bună protejare a copiilor cu vârste între patru și 15 ani, cea mai afectată categorie de vârstă în prezent / Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, „ultim recurs absolut”

Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îndeamnă marţi, în contextul unei intensificări a epidemiei Covid-19, la o mai bună protejare a copiilor cu vârsta cuprinsă între patru şi…
Vezi articolul