Ministerul Educației, în cazul percheziționării elevilor din Școala Gimnazială Jilava: “Pe viitor, elevilor să li se explice cu calm rolul verificărilor și să beneficieze de un tratament prudent”

3.319 vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Ministerul Educației a primit sesizări, ieri, 30.10.2022 cât și astăzi, cu privire la articolele apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Pentru că imaginile de pe camera de supraveghere apărute în spațiul public arătau modul în care elevii dintr-o clasă au fost controlați în bagaje de polițiști, în timpul orei, iar mai mulți părinți s-au plâns de acest aspect, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Educației s-a întâlnit cu reprezentanți ai Inspectoratului școlar Ilfov și cu reprezentanți ai Ministerului de Interne după ce i-au fost semnalate articole apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava. Potrivit comunicatului trimis de instituție, „în urma acțiunii preventive a polițiștilor privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învățământ, mai mulți părinți au reclamat comportamentul pe care polițiștii l-au avut față de elevi”.

  • Amintim că imaginile video publicate de Fanatik.ro pe 30 octombrie arată acțiunea intimidantă la adresa elevilor. În imagini se aude tonul dominant și răstit al polițistului care conducea percheziția, la adresa elevilor. Nu le spune de ce a venit și le ordonă să scoată tot ce au din buzunare și din ghiozdane și să pună pe bănci. – detalii aici


„În urma celor semnalate, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții MAI. Fiind conștienți de rolul acțiunilor preventive și de importanța intervențiilor poliției pentru asigurarea sănătății și a integrității elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, considerăm esențial ca toți elevii să fie tratați cu blândețe și cu tact pedagogic. Recomandăm ca pe viitor, chiar dacă este vorba despre intervenții urgente sau despre acțiuni de percheziționare derulate în baza legislației în vigoare, elevilor să li se explice calm rolul verificărilor și să beneficieze, fără echivoc, de un tratament prudent, care să nu le altereze sub nicio formă starea de bine„, precizează ministerul Educației.

Poliția Ilfov a anunțat că face o anchetă internă cu privire la modul în care s-a desfășurat controlul elevilor de la Școala Gimnazială nr.1 Jilava, după ce mama unui elev a făcut sesizare la poliție.

Inspectorul școlar Ilfov a declarat pentru Edupedu.ro că va deschide o anchetă pentru a verifica cele întâmplate. Potrivit publicației Fanatik.ro, directoarea școlii nu ar fi fost anunțată de controalele polițiștilor. Poliția Ilfov precizează însă contrariul, într-un comunicat de presă.

Edupedu.ro a încercat să obțină un punct de vedere al directoarei de la secretariatul școlii. Ni s-a spus să revenim după ce se termină ora, dar până la publicarea acestui articol nimeni nu a mai răspuns la telefon.

De menționat, poliția Ilfov precizează că nu este vorba despre percheziții, ci un control al bagajelor, pentru percheziții fiind necesar un mandat, iar în această situație nu era nevoie pentru că a fost o acțiune de prevenție.

Citește și:
VIDEO Elevii de la Școala Gimnazială Jilava, percheziționați ca la penitenciar de o patrulă de poliție, în timpul orelor. Polițiștii spun că ar fi căutat „obiecte ascuțite” / Directoarea școlii susține că i-a întrebat dacă au mandat, dar nu a primit răspuns / Inspectoarea declară că merge abia mâine la școală, la două săptămâni de la eveniment


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Sportul trebuie să fie tratat cu seriozitate și prioritizat la nivelul curriculei, potrivit Strategiei Naționale pentru Sport, adoptată de Guvern / Burse școlare sportive din 2024 și un sistem de finanțare al sportului în școli, printre măsurile propuse

UPDATE A fost publicată în Monitorul Oficial în 24 mai, Strategia Națională pentru Sport pentru următorii 9 ani. Strategia a fost pusă în dezbatere publică în octombrie anul trecut și…
Vezi articolul

Eliminarea din proiectul legii învățământului a examenului de admitere la colegii, solicitată de mai multe organizații din Educație: Este o politică educațională cu dedicație pentru colegiile centenare

Colegiile naționale să nu aibă posibilitatea de a organiza admitere separată, solicită, printr-o scrisoare deschisă, Societatea Academică din România (SAR) și mai multe organizații și asociații ale părinților și elevilor.…
Vezi articolul

Comitetul care a luat decizia de închidere a şcolilor în martie 2020 era format în majoritate din militari, nu medici, spune ministrul Sănătății: M-am opus vehement închiderii şcolilor în martie 2020, când la un număr foarte mic de cazuri s-a luat decizia închiderii acestora pentru o lungă perioadă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că nu a fost de acord cu decizia de închidere a şcolilor în martie 2020, când în România erau foarte puţine cazuri de…
Vezi articolul

Cea mai mare simulare de până acum pentru studierea evoluției universului, realizată pe un supercomputer din Anglia. Modelul standard de cosmologie ar putea rămâne istorie, după procesarea noilor date primite din spațiu

Astronomii au efectuat cea mai amplă simulare computerizată realizată vreodată, de la Big Bang până în zilele noastre, pentru a studia modul în care a evoluat universul, relatează marţi DPA/PA…
Vezi articolul

Extragerea elevilor, un concept de loterie enunțat de Ligia Deca în discuția despre camera de detenție. Ministra spune că elevul care deranjează ora poate fi „extras de către școală într-o sală specială”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a oferit detalii suplimentare despre spațiul în care vor fi duși elevii care deranjează orele și despre cum se va proceda pentru „extragerea” școlarilor din sala…
Vezi articolul