Ministerul Educației a eliminat o parte din birocrația planurilor de școlarizare pentru 2026-2027: inspectoratele îl transmit electronic până pe 30 ianuarie – proiect

23.596 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Inspectoratul școlar transmite la Ministerul Educației și Cercetării proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 separat, atât pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cât și pentru unitățile de învățământ particular, în format electronic, până la data de 30 ianuarie 2026, potrivit proiectului de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. 
  • În anul scolar 2025-2026, ministerul Educației le-a cerut inspectoratelor să facă planurile cu cifra de școlarizare pentru 2025-2026, să le printeze, să le scaneze și apoi să le transmită electronic, după a semnalat Edupedu.ro.

O altă noutate este faptul că inspectorul școlar care se ocupă de planul de școlarizare trebuie să urmărească permanent, pe tot parcursul anului școlar 2026-2027, dacă școlile respectă regulile privind numărul de elevi din clase și modul de organizare a acestora. 

Dacă apar abateri, le raportează consiliului de administrație al inspectoratului, care analizează situația și decide ce modificări sunt necesare pentru a reveni la respectarea legii, conform dispozițiilor finale din proiectul de metodologie.

Inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți care au atribuții privind planul de școlarizare răspund de modul în care este realizat planul de școlarizare și de corectitudinea datelor introduse în sistemul informatic al școlilor (SIIIR), potrivit art. 18 din proiect.

Metodologia pentru fundamentarea cifrei de școlarizare este un document fundamental și cuprinde regulile după care școlile înființează sau desființează clasele pentru viitorul an școlar. Aici este stabilit de către organizatorul sistemului de învățământ, adică Ministerul Educației și Cercetării, prin act normativ terțiar, felul precis în care se aplică legea educației și hotărârile de guvern care grevează acest domeniu atunci când sunt stabilite câte clase are fiecare școală, fiecare profil, specializare și filieră și câți elevi sunt în fiecare dintre aceste clase.

Planurile de școlarizare sunt documente stufoase, laborioase, care cuprind numărul de elevi/copii și fiecare grupă/clasă pentru fiecare școală și grădiniță din România.

Dispoziții finale din proiectul de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare 2026-2027 

Art. 23. – (1) Inspectoratul școlar transmite la Ministerul Educației și Cercetării proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 separat, atât pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cât și pentru unitățile de învățământ particular, în format electronic, până la data de 30 ianuarie 2026

(2) Adresa de înaintare a proiectului planului de școlarizare întocmită de către inspectoratele școlare și transmisă la Ministerul Educației și Cercetării are următorul conținut: „Prezentul proiect al planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 a fost întocmit cu încadrarea strictă în numărul de posturi aprobat inspectoratului școlar de către Ministerul Educației și Cercetării. Inspectoratul școlar a dispus toate măsurile cu privire la încadrarea unităților de învățământ în bugetul calculat, în conformitate cu prevederile legale.” 

(3) Persoana responsabilă cu planul de școlarizare are obligația de a prezenta în consiliul de administrație al inspectoratului școlar orice abatere de la prevederile legale privind constituirea formațiunilor de studiu la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat, pe parcursul anului școlar 2026-2027. Consiliul de administrație al inspectoratului școlar analizează dacă, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, formațiunile de studiu funcționează cu efective care se încadrează în prevederile legale și stabilește prin hotărâre modificările care se impun în vederea respectării prevederilor legale.

Alte prevederi din proiectul de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare 2026-2027

Din anul școlar 2026-2027, învățământul profesional și tehnologic va fi reorganizat: nu se mai propun locuri pentru învățământul profesional, ci doar pentru învățământul tehnologic dual – proiect / Cum pot funcționa în continuare școlile profesionale

Liceele în care doar un candidat sau niciunul nu a luat Bacalaureatul pot propune din nou înființarea claselor a IX-a după inspecție de la inspectorat – proiect

Elevii care termină clasa a VIII-a în iunie 2026 și care vor să devină educatori vor putea opta pentru specializarea „Pedagogia educației timpurii” în cadrul liceelor cu profil pedagogic – proiect

Centrele de resurse și asistență educațională, obligate să facă studii privind orientarea școlară a elevilor din clasa a VIII-a, care vor sta la baza numărului de locuri la liceu în anul școlar 2026-2027 – proiect

Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice vor avea 28 de elevi din anul școlar 2026-2027, iar cele cu filieră vocațională 24 de elevi – proiect

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

DOCUMENT PROIECT Metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2026 – 2027.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, către partidele parlamentare: fără investiții în inovație și cercetare, “vom irosi iar resursele naționale și europene” și vom deveni “o colonie științifică/tehnologică”

“Investițiile țării trebuie făcute înțelept, susținând în paralel inovația și motorul generator al acesteia – cercetarea avansată exploratorie și resursa umană. Altfel, vom irosi iar resursele naționale și europene pe…
Vezi articolul

Am demisionat pentru că am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii, spune Virginia Mîndruță, directoarea Colegiului Național Hasdeu din Buzău / Aceasta acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele” / Șefa ISJ, Daniela Palcău, neagă acuzațiile: Inspectoratul nu impune un profesor

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță, și-a dat demisia săptămâna trecută. Gestul vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului,…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan: Protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala. I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, că „nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua…
Vezi articolul

Disciplină nouă de Inteligența Artificială pentru liceu sau actualizarea uneia existente și predare cu ajutorul IA, printre măsurile prevăzute de Strategia adoptată de Guvern / Universitățile, firmele sau ONG-urile ar trebui să facă module opționale pentru CDEOȘ de la profilul uman

Inteligența Artificială (IA) ar urma să fie disciplină pentru elevii de liceu de la profilul real, iar cei de la uman să aibă module opționale în Curriculumul la Decizia Elevului…
Vezi articolul