Ministerul Educației cere de la Guvern 1 milion de euro pe an ca să închirieze un nou sediu, după ce clădirea de pe strada General Berthelot a fost încadrată la risc seismic I

1.324 de vizualizări
Foto: Google Earth
Ministerul Educației a cerut peste 4,9 milioane de lei, echivalentul a 1 milion de euro, de la Guvern prin suplimentare din fondul de rezervă al executivului pentru a închiria un nou sediu, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de ME. Actualul sediu al instituției, aflat pe strada General Berthelot din Sectorul 1 al Capitalei, a fost încadrat în clasa de risc seismic I.

Potrivit proiectului de HG, ME solicită suplimentarea bugetului său cu 39,285 de milioane de lei credite de angajament, pentru închirierea unui nou imobil care să asigure condițiile de siguranță pentru angajații săi. Suma pe an ar urma să fie de 4,9 milioane de lei credite bugetare.

Cererea vine în condițiile în care principalul sediu al ministerului de la momentul de față, cel de pe str. General Berthelot, nr. 26-30, din Sectorul 1, a fost încadrat în clasa de risc seismic I. Concret, asta înseamnă că există șanse foarte mari de prăbușire totală sau parțială a clădirii.

„Este necesară suplimentarea bugetului Ministerului Educației pentru anul 2024 cu suma de 39.285 mii lei credite de angajament și 4.910 mii lei credite bugetare, în vederea acoperii cheltuielilor cu închirierea unui imobil cu destinația birouri pentru Ministerul Educației”, se arată în nota de fundamentare.

„Pentru a fi eliminat riscul la care sunt supuși salariații ministerului prin desfășurarea activităților într-o clădire cu risc seismic RSI, este necesară închirierea unui imobil cu destinația de birouri, care să îndeplinească cerințele tehnice impuse de lege”, a motivat ME solicitarea depusă.

Riscul seismic foarte ridicat a fost stabilit de experții tehnici autorizați de Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerul Culturii din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, care au elaborat un raport de expertiză tehnică.

Tot în nota de fundamentare se menționează că reprezentanții ME au întreprins demersuri de identificare a unei clădiri care să îndeplinească standardele funcționale de desfășurare a activității angajaților în siguranță, însă li s-a adus la cunoștință de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) că nu există niciun imobil care să corespundă cerințelor specificate.

„Perioada estimată pentru închiriere este de 5 ani cu posibilitatea de prelungire. Pentru anii
următori Ministerul Finanțelor va aloca creditele bugetare”, se mai precizează în document.

DOCUMENT Hotărâre de Guvern:

DOCUMENT Notă de fundamentare:

Citește și:
Peste 270.000 de elevi învață în clădiri cu risc seismic ridicat și peste 2 milioane de elevi în școli expuse unui nivel de hazard seismic mediu, potrivit Guvernului


5 comments
  1. Așa puțin? Elevii care învață în școli cu risc seismic ce pot face?

  2. Eu nu sunt de acord să se dea atâta bănet pe… ce? Să reducă din personal, să digitalizeze activitatea și se poate și într-un sediu la sfert din acest preț. Cu atâția sinistrați, ne arde de glume…

  3. exista cladiri in proprietatea guvernului fara numar, goale sau slab ocupate- un exemplu este Casa Academiei de langa parlament, fostul CSP de pe Calea Victoriei – ar putea fi sediul tuturor institutiiilor guvernamentale, ale administratiei etc…dar s e vede ca clientela politica sau doar economica abonata la pomeni de tipul chiriilor este mai puternica. cine il intreaba pe PM despre asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Vacanța de două săptămâni începe pe 23 octombrie, anunță ministrul Educației: Vom avea consultări pe modificarea structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu fie diminuată / Mai mult de două săptămâni nu vor putea fi compensate

„Vom avea consultări cu reprezentanții elevilor și cu reprezentanții profesorilor pentru a vedea care este maniera optimă de modificare a structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2025. Regulile pentru profesorii evaluatori: nota finală este calculată doar dacă toate câmpurile sunt completate – document

Ghidul profesorului evaluator cuprinde indicațiile pentru autentificarea în platformă, accesarea listei lucrărilor, evaluarea lucrării și generarea borderoului individual, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Vezi mai jos, în articol, ce se…
Vezi articolul

Rezidențiat 2024 are loc duminică. Absolvenții de medicină sau farmacie intră în săli de la 8:30, concursul durează patru ore – regulile complete / Concurență de 44 de participanți pe post și 2,13 – pe loc

Concursul de Rezidențiat 2024, dedicat absolvenților de medicină, medicină dentară și farmacie, se va desfășura duminică, 17 noiembrie, începând de la ora 10:00, după ce toți participanții au primit caietele…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Încadrare profesori. Titularii care și-au făcut completare de normă într-o altă școală, începând cu anul școlar 2025-2026, nu sunt cuprinși în procedura Ministerului Educației – proiect

Ministerul Educației și Cercetării nu i-a cuprins pe profesorii titulari care și-au făcut completare de normă într-o altă școală pe perioadă nedeterminată, începând cu anul școlar 2025-2026, în stabilirea ordinii…
Vezi articolul