Ministerul Educației cere școlilor numărul cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ – document

[jp_post_view]
Foto: © Kantver | Dreamstime.com
Ministerul Educației solicită școlilor numărul cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ, potrivit unei informări primite de inspectoratele școlare. De asemenea, ministerul mai cere și numărul medicilor și cel al asistenților medicali care își desfășoară activitatea în aceste cabinete medicale.

„Având în vedere atribuţiile inspectoratelor şcolare, prevăzute la art. 95 alin.(1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei nr 438/4629/2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, vă solicităm să ne transmiteţi informaţiile cuprinse în formularul anexat:

  • Numărul cabinetelor medicale şi stomatologice care funcţionează în unitatea dumneavostră de învăţământ;
  • Numărul medicilor şi numărul asistenţilor medicali care îşi desfăşoară activitatea în aceste cabinete medicale.

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a transmis ca datele să fie completate până marți, 21.02.2023, ora 16. Pe de altă parte, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a comunicat școlilor ca datele să fie completate de „urgență”: „Vă rugăm să completați de urgență, până în data de 21.02.2023, ora 12.”

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2021, erau în total 2.031 de cabinete medicale școlare. Dintre acestea, 2.009 se aflau în mediul urban, iar 22 în mediul rural.

Foto: Captură Institutul Național de Statistică

La începutul lunii ianuarie, președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, Iulian Cristache, semnala că personalul medical din cabinetele școlare nu este numeros: „Cabinetele școlare, care țin de CL (Consiliul Local – n. red.), nu au un personal medical numeros. Să ne sprijine cu medici de familie și cu personal din spitale, dacă există această posibilitate”.

Foto: 118025397 / Business Meeting © Kantver | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Critici la adresa Ministerului Sănătății de la președintele Federației Asociațiilor de Părinți, în prima zi de școală din acest an. Cristache: Să vină cu resursă umană suplimentară, nu doar cu recomandări. Cabinetele școlare nu au un personal medical numeros


2 comments
  1. Care cabinete stomatologice și medicale, că nu mai sunt de foarte mult timp. Ce gluma bună 🤣🤣🤣! Ministra educației, după ce că e proastă, mai și semnalizează!🤣🤣🤣

    1. Foarte tare comentariul,asta e si vorba mea: dupa ce ca esti prost,mai si semnalizezi! In alte parti, scolile prin conducerea lor, asteapta ca personalul din primarie sa le infiinteze cabinetele medicale, nu stiu nici sa citeasca o lege! Cabinet medical nu inseamna o camera dotata in care se fac controale si tratamente, inseamna un cabinet medical,legal infiintat si autorizat de ministerul Sanatatii, cu regulament de organizare-functionare si organigrama (medic coordonator+ as. medical), aprobat prin HCL si apoi suspus autorizarii la DSP-Min. sanatatii, unde trebuie! Obligatia UAT este sa salarizeze asistentul medical si medicul coordonator, in functie de numarul de scolari si prescolari, nu sa le infiinteze lor cabinete medicale. Primaria a facut ce a putut la acel moment, daca ei n-au mai facut nimic, si au stat sa astepte…habar n-am ce…ARACIIP…se zicea…ca avize, ca autorizatii..dar cine sa le ia si pe alea?? Au conducere generos platita, ca dee,ei,,ie intelectuali”…la primarie, sunt mai prosti asa, platiti cam cu 50-55% din salariul personalului didactic de acelasi nivel…au consiliu de administratie, sa se puna pe treaba! Dar au ideea preconceputa ca primaria tre’ sa le faca lor tot, ei doar sa ia bani, in functie de nr. elevilor, si sporuri…ohooo, cat cuprinde…dar munca,mai asa, mai lejer,cu saptamana verde, aia altfel,concedii si vacante…munca s-o faca prostii din primarie! in 2021 erau 22 de cabinete medicale scolare in mediul rural in toata tara, teroretic de anul trecut, de la 01.01.2024, ar fi trebuit sa se puna pe treaba sa le infiinteze legal. parghii legislative au,dar naaa….. Uite aici, legislatie…dar cine citeste?… https://dev.edupedu.ro/conditionare-pentru-scoli-si-gradinite-cabinetele-medicale-vor-fi-infiintate-doar-daca-sunt-peste-300-de-elevi-in-unitatea-de-invatamant-prevede-proiectul-legii-deca/https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/229619

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marți, 1 noiembrie, a început livrarea către Direcțiile de sănătate publică a dozelor de vaccin pneumococic, administrat bebelușilor între 2-11 luni / Dozele de vaccin hepatitic B vor fi livrate la mijlocul lunii noiembrie

Ministerul Sănătății a anunțat, într-un comunicat de presă, că marți a început livrarea către direcțiile de sănătate publică a 178.000 de doze de vaccin pneumococic, iar cele 130.000 de doze…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Cred că sunt suficient de mulți elevi care primesc bursă de merit și e cazul să ne concentrăm atenția spre ceilalți elevi / Dacă va fi cazul, vom revedea criteriile în așa fel încât tot bugetul de burse să fie cheltuit pentru bursele elevilor

Întrebat de jurnaliști cum va proceda dacă vor rămâne bani de burse după ce va fi calculat numărul total de elevi beneficiari ai burselor, ministrul Educației a declarat că „vom…
Vezi articolul

Profesoara Delia Davidescu: Tot ce înseamnă fizică de școală generală ar trebui abordat, în primul rând, experimental. Nu este cazul ca la acea vârstă să facem prea multă teorie / „Marea majoritate a profesorilor de fizică, din zona gimnaziu, liceu, sunt aproape de pensie sau chiar pensionari”, spune aceasta

Profesoara Delia Davidescu a vorbit, la TVR Info, despre fizica predată în școală: „Tot ce înseamnă fizică de școală generală ar trebui abordat, în primul rând, experimental. Nu este cazul ca…
Vezi articolul