Ministerul Educației le-a chemat la discuții pe cele trei sindicate reprezentative din educație, marți, 17 iunie, potrivit unui comunicat de presă. Reacția vine în contextul în care toți profesorii din școli și universități au anunțat un protest miercuri, 18 iunie, nemulțumiți că la doi ani de la greva generală politicienii încă nu și-au îndeplinit promisiunile față de ei, anunță sindicatele, care critică discuțiile despre creșterea normei didactice și eliminarea indemnizației de doctor.
Ministerul Educației i-a chemat pe reprezentanții celor trei sindicate „pentru discuții la sediul ministerului, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00″, potrivit unui comunicat de presă.
Reacția vine după ce în urmă cu o zi, cele trei sindicate Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ au transmis un comunicat în care au anunțat că miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.).
Redăm comunicatul de presă al Ministerului Educației și Cercetării
„Ministerul Educației și Cercetării a luat notă de declarația publică a sindicatelor din învățământ prin care se exprimă o serie de nemulțumiri și măsurile sindicale în consecință.
Analizând motivele invocate, în această fază este vorba despre lucruri relevante (pe care ministrul Daniel David le-a susținut de la începutul mandatului său – ex.: măsuri care întăresc statutul social al poziției de profesor) în amestec, însă, cu unele zvonuri și interpretări eronate.
Pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală, reprezentanții celor trei sindicate sunt invitați pentru discuții la sediul ministerului, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00„.
Ce reclamă sindicatele
Sindicatele din Educație au anunțat că membrii de sindicat din școli și facultăți vor protesta miercuri, 18 iunie, în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.), potrivit unui comunicat de presă.
Printre motivele protestului se află creșterea normei didactice de predare, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, precum și eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor.
„De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.
Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem”, se arată în comunicat.
În document se vorbește și despre situația în care s-ar putea declanșa „ample acțiuni de protest”: „Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!”. Vezi aici comunicatul integral
Informații de context
Creșterea normei didactice a profesorilor ar adânci problemele educației și ar lovi exact calitatea actului didactic la care expunem copiii, atrage atenția profesorul Mircea Miclea. Concret, majorarea normei didactice ar generaliza criza prin care trec astăzi profesorii de fizică și chimie și ar conduce la o situație în care și profesori de limba română și de matematică vor alerga prin 2-3 școli pentru a-și atinge norma – a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru Mircea Miclea.
Sindicatele din Învățământ solicită grupul de lucru de la Palatul Cotroceni să renunțe la propunerea de la majora norma didactică a profesorilor, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“.
„Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente”, se arată în comunicat.
Edupedu.ro a scris pe 5 februarie că printre discuțiile neoficiale la nivelul coaliției de guvernare se află și creșterea normei didactice pentru profesori, așa cum semnala un sindicat din Educație.
13 comments
Atunci când Winston Churchill și-a pus la masă oamenii, pentru a dezbate de unde să facă rost de bani pentru armamentul de război, el a întrebat: de unde putem tăia bani? Bineînțeles că, din păcate, au existat și atunci voci care au replicat: de la educație și de la sănătate.
Prim-ministrul le-a răspuns: și atunci pentru cine mai câștigăm războiul? Pentru niște oameni proști și bolnavi?
Concluzia: nici măcar în timpul celui de-al doilea război mondial nu s-au tăiat bani de la educație în țările civilizate, iar la noi în țară, slavă Domnului, nu este război, dar se discută despre tăieri de bani direct sau indirect de la educație!!!
Ce parere aveti de faptul ca Fsli colecteaza mai bine de un milion de euro lunar din cotizatiile angajatilor din invatamant?
Sa ii doneze la buget. 🤣🤣
Imi plac la nebunie strategii de la sindicate! Strategi din aia, de la Decebal si Stefan citire!
Trec evaluarile, trece bacul si abia in vacanta isi aduc aminte si ei de niște sporuri negociate tot de ei si neplătite de vreo doi ani!
Greva in vacanta, da??? :))))
Dar de faptul ca la bac se corecteaza si asista gratis o sa zica ceva oare?
Ca atunci cand se face plata anul viitor nu poti sa spui ca esti chiar platit pentru asta, nu-i asa? Mai degraba ca imprumuti statul fara dobanda cu cateva sute de lei.
De fiecare profesor.
Eternii din sindicate. Profesori mai isteti decat astia nu sunt prin sindicatele alea?
Sau toti is masochisti?
Cei deștepți au ales sa iasa din sindicat acum 2 ani. Dar au ramas destui fraieri care sa finanțeze impostura si sinecurile unora.
Problemele școlii lovesc unde nu te aștepți: tot mai multe mulți-nationale aleg sa meargă spre alte piețe ale muncii. Este adevărat ca salariile pentru pozițiile inferioare este mai mic, dar India, de exemplu, oferă un mic avantaj: mai multă forță de munca de calitate.
Scaderea continua a calității învățământului, prin modificări pe genunchi promovate de fiecare ministru, si idei aiuritoare pentru fericirea elevului si a studentului ne duc într-o direcție neașteptată: multe mari companii prefera sa evite România, pentru ca devine prea mare costul de instruire de baza al angajaților.
Credibilitatea ministrului David este zero. El încearcă o manipulare din vorbe, în stilul cunoscut, ceva gen Ciolacu. Nu are bani, nu are onoare, în schimb are retorică și caracter puse în slujba politicului. Simulare 100%.
Vă amintesc că anul acesta cercetarea din universități se face după clasamente, nu după rezultatele efective din anul precedent. Absurditate unică pe glob! Meritoșii nu sunt finanțați dacă nu sunt în clasamente.
Da, poate începe anul școlar cu o grevă.
Credibilitate față de actualii lideri de sindicat = 0!
Domnilor profesori, sunteti de acord ca greul este dus de profesorii cu materii de examen? De ce nu mariti leafa acestor oameni ? Profesorul de muzica, religie, sport si asa mai departe rupe poarta si de multe ori nu sunt facute deloc orele si vrea sa aiba aceeasi leafa cu profesoada de romana? cu profesoara de matematica ? asa puteti economisi la buget !
Ca să le spui ce ? Că o să tăiați bursele elevilor? Plecați acasă toți! Sau mai bine din țară. Ne-ar fi mai bine!
Daca nu se revoca aceste zvonuri, eu imi dau demisia. Nu-mi mai pot constitui catedra si nici nu am de gand chiar de-as putea sa alerg la 5 scoli pe o raza de 100 km. Nu sunt supraom. Prefer sa pun de preaviz si sa am timp dinainte de acest lucru sa-mi gasesc altceva. In orasul nostru se construieste un nou Pepco si fac angajari. Sotul meu este tot profesor si si-a gasit deja altceva intr-un spital privat la intretinere. 4800 lei in mana. Mai mult decat lua ca maistru. Succesuri! Am plecat de cum se da aceasta lege. Avem doi copii de crescut si nu suntem supereroi.
Bază reală… acum? Până acum ce a avut de făcut ministrul, erau prea multe interviuri de dat?