Trei universități de stat, șase academii militare și 22 de universități particulare nu au dreptul să facă module pedagogice, care pregătesc viitorii profesori

5.699 de vizualizări
Pregătire gratuită la istorie
Foto: Facebook.com / Facultatea de Istorie
Peste 30 de instituții de învățământ superior din România nu fac parte din lista celor care au voie să organizeze cursuri pentru formarea psihopedagogică a viitorilor profesori, cunoscute sub numele de „module pegagogice” sau „DPDD-uri”, potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Din cele 67 de universități care pot pregăti cadre didactice, cel mai multe sunt de stat – 41, una este militară și alte 12 private. Este vorba despre ordinul 5.191 din 18 septembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial joi, 26 septembrie.
  • Amintim că Executivul European a recomandat ieri României, în Monitorul pe Educație 2019, „reproiectarea formării inițiale a cadrelor didactice„.
  • DPPD-urile reprezintă formarea inițială a profesorilor, iar falimentul acestor DPPD-uri îl vedem anual la examenele de titularizare și definitivat
  • Legea educației prevede din 2011 înlocuirea DPPD-urilor cu un masterat didactic, pe model finlandez
  • Potrivit surselor Edupedu.ro, unul dintre motivele pentru care universitățile s-au opus desființării DPPD-urilor și înlocuirii acestora cu masteratul didactic este dispariția de pe lista universităților care au dreptul să formeze viitorii profesorii a acelor instituții de învățământ superior care nu au facultăți de științe ale educației. Concret, ASE a fost printre cele mai vocale universități împotriva masteratului didactic, potrivit surselor Edupedu.ro, acest masterat amenințând financiar academia care și-ar fi pierdut dreptul de a forma profesori de economie

Ordinul publicat ieri prevede că „programele de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică sunt acreditate și se evaluează periodic de către Ministerul Educației Naționale”, prin ARACIS.

Din lista publicată de ministerul Educației pentru 2019-2020 lipsesc 3 Universități de stat:

  • Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București
  • Universitatea Maritimă din Constanța
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Din cele 7 universități cu profil militar, doar Universitatea Națională de Apărare „Carol I” poate organiza asemenea cursuri.

În privința instituțiilor de învățământ superior privat, sunt 12 universități care au dreptul să predea modulele pedagogice, din cele 38 câte sunt în România, potrivit documentului citat.

În anul universitar 2019-2020 pot organiza Programul de formare psihopedagogică instituțiile de învățământ superior acreditate de mai jos:

În anul universitar 2020-2021 vor avea dreptul de a organiza Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică numai instituțiile de învățământ superior acreditate care au parcurs/vor parcurge procedura de evaluare externă specifică acestui program și au obținut/vor obține, în perioada 1 octombrie 2015 – 30 septembrie 2020, avizul acordat prin hotărârile Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior sau de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, înregistrată în Registrul european pentru asigurarea calității în învățământul superior (EQAR), mai prevede documentul.

FOTO: Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul român al educației a criticat dur școala online, la reuniunea de la Strasbourg a miniștrilor educației și tineretului din statele UE: „Nimic nu este mai dramatic decât să fii nevoit să închizi școlile sau să le treci în online fără a fi pregătite”

Sorin Cîmpeanu a criticat aspru școala online, de data aceasta în cadrul discursului pe care l-a susținut la reuniunea de la Strasbourg a miniștrilor educației și tineretului din statele UE.…
Vezi articolul

Vinovații fără vină vor să se facă lumină. E ușor să arăți cu degetul spre cei din prima linie, care muncesc cu adevărat în clasele de elevi, dar greu să privești spre propriile erori de la vârf – Op Ed Zoe Costin, profesoară pentru învățământ primar

A spune că „elevii sunt analfabeți funcțional din cauza profesorilor slab pregătiți” este o afirmație nedreaptă, jignitoare și fără fundament în vreun studiu efectuat. E ușor să arăți cu degetul…
Vezi articolul

Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora pentru profesori în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan, amânat pentru săptămâna viitoare / Surse: Premierul a cerut date de impact de la Ministerul Educației

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 57/2023, care prevede și amendamentele prin care bursele de excelență olimpică ar urma să fie reintroduse, iar plata cu ora a…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

Ce hârtii să dispară din școli? Sondaj pentru profesori, lansat de doi membri ai Comisiei pentru debirocratizare în învățământ cu o zi înainte de ședința de la Ministerul Educației

„Comisia de tăiat hârtii” constituită de ministrul Educației are mâine, 21 noiembrie, prima întâlnire la sediul Ministerului, potrivit informațiilor obținute de Edupedu.ro. Doi dintre participanți au lansat astăzi două sondaje…
Vezi articolul