Ministerul Educaţiei dublează taxele de echivalare şi avizare a diplomelor de studii şi calificări, potrivit unui proiect de ordin

12.569 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
Taxele pentru echivalarea sau recunoaşterea diplomelor de studii percepute de Centrul Naţional de Recunoştere şi Echivalare a Diplomelor se vor dubla, potrivit unui ordin de ministru pus în dezbatere publică. De la 50 de lei, cât este în prezent taxa pentru echivalare sau recunoaşterea studiilor, potrivit unui alt ordin din 2018, aceasta va fi 100 de lei. De asemenea, vizarea actelor va costa 50 de lei pentru fiecare document, în loc de 20. Măsura este anunţată cu doar o lună înainte de începutul anului universitar şi cu două săptămâni înainte de începutul anului şcolar.

Noile taxe propune prin acest ordin sunt următoarele:

  • Recunoașterea/echivalarea studiilor preuniversitare și universitare: 100 lei.
  • Vizarea actelor de studii, a anexelor la actele de studii și a documentelor care atestă calitatea de student: 50 lei pentru fiecare act.
  • Eliberare adeverințe privind studiile efectuate în România și în străinătate: 50 lei.
  • Eliberare documente în limbile engleză și/sau franceză: 50 lei.
  • Efectuarea de fotocopii ale documentelor necesare prestării serviciilor Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor: 1 leu/filă.

Orice student român sau elev care pleacă la studii în străinătate are nevoie de documente de la acest Centru de Recunoaştere a Diplomelor. Tot pe aici şi studenţii sau elevii străini care vor să studieze în România, ca să le fie recunoscute studiile. Aceste taxe îi vizează şi pe toţi muncitorii sau angajaţii care au făcut studii sau au obţinut diverse calificări în alte state şi au nevoie de recunoaşterea acestora în România.

CNRED recunoaște actele de studii de nivel preuniversitar obținute în străinătate, prin evaluarea și stabilirea nivelului, domeniului și/sau a specializării, raportat la sistemul românesc de învățământ.

În urma evaluării, CNRED poate recunoaște nivelul, domeniul de studii și/sau specializarea, automat sau prin susținerea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii. În aplicarea măsurilor compensatorii, CNRED colaborează cu Inspectoratele Școlare Județene și cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Această procedură se aplică atât pentru continuarea studiilor în România, cât și pentru accesul la piața forței de muncă, potrivit site-ului oficial al Consiliului.

Ordinul care majorează taxele a fost pus pe 23 august în dezbatere, timp de 10 zile. Pe document apare numele ministrului interimar, Daniel Breaz.

FOTO:Image by marcela_net from Pixabay


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Despre struțo-cămila numită titularizare”: Subalternii Ligiei Deca nu au avut curajul să-i spună că blocarea transferării profesorilor la altă școală în primul an după ce s-au angajat este o măsură care s-a dovedit greșită. Doar elevii au de suferit – Mihaela Popa, fost secretar de stat: Ne dorim politici publice reale, nu heirupisme

Fostul secretar de stat din Educație Mihaela Popa avertizează asupra unei decizii greșite introduse de ministrul Ligia Deca în noile Legi ale educației, cu efecte negative asupra elevilor. Noile legi…
Vezi articolul

Până pe 10 mai, inspectoratele școlare aprobă numărul de locuri repartizate pentru gradația de merit 2024. Profesorii pot depune dosarele la secretariatele școlilor în perioada 13-21 mai 2024

În perioada 8-10 mai, inspectoratele școlare județene aprobă numărul de locuri repartizate pentru gradația de merit 2024, potrivit calendarului oficial. Tot în această perioada se comunică fișele de (auto)evaluare, numărul…
Vezi articolul

Profesorul Doru Căstăian, despre orientarea predării și învățării prin examenele naționale: Dacă evaluarea pretinde că este axată pe competențe, dar ea e de fapt bazată pe conținuturi, atunci am o problemă – elevul meu s-ar putea pur și simplu să ia o notă mult mai mică sau chiar să pice un examen, dacă eu îl pregătesc pe competențe

Învățarea și predarea sunt influențate de felul în care sunt făcute evaluările și de ceea ce testează evaluările și examenele naționale, spune profesorul Doru Căstăian într-un interviu pentru Radio România…
Vezi articolul