Ministerul Educației încalcă hotărârile judecătorești de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase și nu actualizează aplicația Edusal, atrag atenția sindicatele din Argeș – adresă

16.896 de vizualizări
Cheltuielile cu Educația
Foto: Edupedu.ro
Sindicatele din educație acuză Ministerul Educației și Cercetării (MEC) de încălcarea hotărârilor judecătorești privind plata sporurilor pentru condiții periculoase, semnalând totodată lipsa actualizărilor în aplicația Edusal, necesară pentru implementarea acestor plăți, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro, trimisă recent către ministrul Daniel David.

Conform unui document al SIPA Muntenia, reprezentanții profesorilor și angajaților din școli arată că unitățile școlare din județul Argeș sunt prejudiciate de neaplicarea hotărârilor judecătorești definitive, prin care s-a dispus acordarea sporului pentru condiții periculoase de muncă. În adresa trimisă pe 17 ianuarie Ministerului Educației, sindicatele subliniază că „lipsa implementării plăților prevăzute de hotărârile judecătorești definitive aduce prejudicii financiare cadrelor didactice și riscă să afecteze activitatea școlilor”.

Potrivit documentului, care poate fi consultat mai jos în articol, sindicatul a solicitat în repetate rânduri actualizarea aplicației Edusal, gestionată de Ministerul Educației, pentru a permite plata sporurilor stabilite legal. În răspunsul adresat inspectoratului școlar județean, Ministerul a invocat „necesitatea unui termen suplimentar pentru implementarea modificărilor tehnice în sistem”, fără a oferi un calendar concret.

„Inacțiunea autorităților centrale determină întârzieri nejustificate în aplicarea unor decizii judecătorești care sunt definitive și executorii, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a statului de drept și a drepturilor salariaților”, se arată în adresă. De asemenea, sindicatul a atras atenția asupra faptului că majoritatea unităților școlare afectate sunt implicate în proiecte finanțate de Uniunea Europeană, iar nerespectarea hotărârilor ar putea pune în pericol accesul la fonduri europene.

Sindicatul solicită Ministerului Educației să ia măsuri urgente pentru a pune în aplicare dispozițiile legale, subliniind că aceste întârziere afectează nu doar cadrele didactice, ci și procesul educațional. În document se precizează: „Orice întârziere suplimentară poate duce la acumularea unor sume suplimentare datorate salariaților sub formă de penalități, precum și la blocarea unor activități curente din școli”.

Reprezentanții sindicatului au avertizat și că vor continua demersurile legale în cazul în care situația nu este remediată. Aceștia au cerut Ministerului Educației să prezinte un plan concret și un termen-limită pentru rezolvarea acestei situații: „Ne rezervăm dreptul de a sesiza alte instituții competente în vederea apărării intereselor membrilor noștri și ale unităților de învățământ din județ”.

Context. Inspectoratul Școlar Județean Argeș a solicitat Ministerului Educației în luna august 2024 să deblocheze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru angajații unde există sentințe judecătorești, conform unui document consultat de Edupedu.ro. De menționat este că, potrivit unui document al Ministerului Educației, ISJ Argeș nu a trimis până la data de 6 august 2024 măsurile necesare pentru plata sporului de condiții vătămătoare, deși instituția ceruse acest lucru prin adresa nr. 9165/10.04.2024.

  • În luna martie, Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi, 14 martie, Tribunalul Hunedoara. Decizia este definitivă.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș solicita în august anul trecut Ministerului Educației să deblocheze în aplicația de salarizare a personalului din Învățământ (EduSal) câmpul ce va permite acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, potrivit sentințelor civile. Mai multe detalii aici.

FOTO DOCUMENT Adresa SIPA Muntenia către MEC din 17.01.2025:

Citește și:
15 august 2024 – DOCUMENTE Inspectoratul școlar Argeș cere, abia după 4 luni, Ministerului Educației să deblocheze aplicația de salarizare pentru sporul de condiții vătămătoare / Pentru profesorii și angajații din școli, potrivit unui ordin de ministru, aplicația EduSal este deblocată doar unde există sentințe
21 iunie 2024 – Pentru sporul de condiții vătămătoare dat profesorilor, ministra Educației a decis ca aplicația de salarizare să fie deblocată doar unde există sentințe – document / În martie, reprezentanții Ministerului Educației susțineau în mod mincinos că aplicația de salarizare a permis mereu plata acestui spor
8 aprilie 2024 – Reprezentanții profesorilor, mințiți în față de reprezentanții Ministerului Educației că aplicația de salarizare EduSal ar fi permis mereu plata sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă / Luna trecută, Tribunalul Hunedoara a obligat Ministerul Educației să actualizeze aplicația exact pentru ca acest spor să poată fi calculat
18 martie 2024 – Ministerul Educației este obligat de instanță să actualizeze aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ, pentru calcularea sporului de condiții vătămătoare de 15%


3 comments
  1. Cei de la minister primesc sporul de 15%.Se poate vedea asta in formularul de transparenta a veniturilor conform Legii 153/2017,depus de minister.Cine împarte,parte și face.

  2. Deci ISJ Argeș se preface de 8 luni că nu stie cum sa trimita MEN ,,criteriile necesare pentru plata sporului ”
    De fapt joacă un ping pong între ele pt a NU respecta deciziile justiției.

    Mai pe scurt conducerea ISJ si Ministerul încalcă legea.

    Dar la ei se poate.
    PSD si PNL (de acolo sunt inspectorii numiti politic) își permit să facă ce doresc ca vorba ceea -tot ei sunt perpetu la putere.

    Ulterior acești politruci se vaită că populația se răzvrătește, că protestează, ca ,, votează greșit „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din educație, despre creșterile cu aproape 300% ale salariilor profesorilor prezentate de ministrul muncii: Sunt cifre eronate. Ne simțim folosiți în campania electorală

„Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Reacția FSLI, unul dintre cele două mari sindicate din învățământul…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației obligă școlile să comande manuale pentru anul viitor, majoritatea tot de la Editura Didactică și Pedagogică. Asta deși a anunțat că va cumpăra noi manuale prin licitație

De astăzi, toate școlile sunt obligate să-și comande manuale școlare pentru clasele I-VI, pentru anul școlar 2019-2020. Anunțul apare într-o notă trimisă tuturor școlilor din țară de către Centrul Național…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

Subiectivitatea evaluării elevilor de către profesori este eliminată de catalogul electronic, spune directorul liceului din Horezu, Constantin Cioinică: În 2,5 minute am trecut notele pentru o clasă de 28 de elevi

Constantin Cioinică, director al Liceului „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, județul Vâlcea, spune că unul din motivele pentru care a ales catalogul electronic Viva este „obiectivitatea evaluării”. „Catalogul electronic elimină din…
Vezi articolul

Orice trecere forțată în concediu a profesorilor este ilegală – document FSLI: Unele școli obligă personalul didactic de predare să intre în concediu de odihnă, în baza Ordinului 5.490

Orice trecere forțată în concediu a cadrelor didactice este ilegală, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, FSLI, într-un document trimis filialelor organizației. Reprezentanții profesorilor susțin că profesorii pot fi în…
Vezi articolul

Cercetătorul Octavian Jurma: Am avut și eu experiența evaluării de către studenți. De atunci nu am mai predat niciodată și nici nu am mai căutat un job didactic – îmi place să predau, dar nu să dădăcesc

„Am avut și eu experiența evaluării de către studenți”, spune cercetătorul Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook. Medicul relatează experiența din Statele Unite, unde a predat ca asistent universitar…
Vezi articolul