Ministrul Daniel David, despre cum îl poate sancționa un profesor pe un elev care folosește telefonul în timpul orelor: Poți să-l scoți din sala de clasă, să-l duci în sala de izolare, poți să chemi agentul de pază, dacă este nevoie

4.446 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
„Utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor este interzisă prin lege, hotărâre de guvern și ordin de ministru. Dacă un elev folosește telefonul în timpul orelor, de aceea ai și agent de pază la școală, poți să îl chemi”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, pe 11 septembrie la Radio Guerrilla, subliniind că problema nu este lipsa reglementărilor, ci faptul că acestea nu se aplică.

„Erau presiuni pe mine, critici: domnule ministru, nu faceți nimic pentru utilizarea telefoanelor în școală. Copiii la ore se uită pe telefon, filmează profesorul. Și eu le spuneam: avem interdicția de a utiliza telefonul în sala de clasă în timpul orelor, cu excepția situației în care îți permite profesorul, pentru că folosește telefonul în scop educațional. Este interdicție și prin lege, și prin hotărâre de guvern, și prin ordin de ministru, dar trebuie să implementezi acel lucru”, a declarat Daniel David.

Întrebat ce sancțiuni pot fi aplicate elevilor care încalcă această regulă, Daniel David a precizat: „Depinde. Poți să-l scoți din sala de clasă, să-l duci în sala de izolare. Poți să chemi părinții. Poți să chemi agentul de pază, dacă este nevoie. Nu ai ce alte măsuri să iei decât cele care există deja în lege, doar că trebuie gândite gradual.”

Ministrul Daniel David a concluzionat că regulile sunt suficiente, dar trebuie cunoscute și aplicate: „Cred că sunt suficiente, doar că trebuie duse în mintea părinților, a copiilor și a profesorilor. Degeaba rămân scrise în legi, hotărâri de guvern.”

Daniel David a oferit și un exemplu de bună practică: „Am văzut școli în care lucrurile funcționează. În fiecare sală de clasă era un mic dulăpior. Când copiii intră, își lasă telefonul frumos acolo.”

„Dacă un elev își lasă telefonul, dar în timpul orei mai are un telefon, profesorul poate solicita să predea acel telefon”, a declarat Daniel David în martie si le-a recomandat tuturor profesorilor să implementeze regulile.

În februarie, Daniel David a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, dacă elevii sunt conectați pe TikTok sau pe Facebook în timp ce sunt la ore, responsabilitatea este atât a profesorului, cât și a directorului școlii. „Ministrul nu poate să meargă și să monteze dulapuri în sălile de clasă și să adune telefoanele copiilor când intră în clasă”, a menționat acesta.

Amintim că ministerul Educației a cerut joi, 20 februarie, tuturor inspectorilor școlari și directorilor, să verifice dacă sunt respectate regulile legate de telefoane în școli. ROFUIP permite folosirea mobilelor la ore doar cu aprobarea profesorului.

Tot în februarie, Daniel David a declarat, la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că vor fi sancționați directorii în școlile cărora nu sunt respectate regulile legate de telefoane în timpul orelor. „Când voi mai vedea astfel de cazuri, cum am văzut în ultimele săptămâni, directorul de școală va trebui sancționat”, a precizat acesta.

Telefoanele sunt interzise la ore și pot fi folosite doar dacă profesorul solicită

Potrivit ROFUIP 2024-2025, elevul are printre obligații: „(…) i) de a nu utiliza telefoanele mobile sau orice alte echipamente de comunicații electronice în timpul orelor de curs, cu excepția echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească, și cu excepția situațiilor în care acest lucru este solicitat de către cadrul didactic”.

Articolul 182 din același ROFUIP:

  • „(…) (6) Utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se realizează conform prevederilor legale stipulate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; utilizarea acestora în timpul orelor de curs se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.
  • (7) Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau beneficiarilor primari majori conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ”.
Prevederi despre utilizarea telefoanelor mobile în școli sunt și în Statutul Elevului 2024

Articolul 15: „Elevilor le este interzis:

g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul examenelor, olimpiadelor și concursurilor școlare. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească; 

h) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ. 

Pe tot parcursul programului școlar, telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală. 

Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”.

Prevedere din Legea învățământului preuniversitar despre utilizarea telefonului mobil în școală:

Art. 106 (4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ. 

Printre țările care au interzis telefoanele mobile în școli se numără Grecia, Anglia și Ungaria:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


8 comments
  1. Dani,fabulezi! ce camera de detenție?!

  2. Sunt curios ce faci daca elevul nu vrea sa predea telefonul si nici sa paraseasca clasa. Cine isi asuma sa ia telefon sau sa il scoata din clasa? Chemi politia de fiecare data cand se intampla?
    Elevul are drepturi si nu isi asuma nimeni sa fie anchetat de politie ca a scos cu forta un elev din clasa si presupunand ca politia soseste la timp, s-a dus naibi ora aia si apoi tipa sarmanii parinti ca nu se face scoala si din cauza profesorilor sunt odraslele analfabete.

    1. cred ca primul pas ar fi ca profesorul sa lase o notita in catalogul electronic ca sa informeze parintele de comportamentul copilului

      1. De unde crezi că învață apucăturile astea? Eventual dacă află părintele îi cumpără și o ciocolată că a fost șmecher.

        Asta bineînțeles, DACĂ părintele află. Am folosit catalogul electronic anul trecut, niciun părinte nu a intrat să vadă notele copilului său. Cică nu știu să acceseze emailul de pe telefon… 🙁

  3. 1. Nu poți să-l scoți din sală pentru că îi încalci dreptul la educație. De asemenea nu poți să îi iei telefonul, pentru că e furt. Au avut grijă miniștrii anteriori și curentul să nu introducă nicio prevedere care să te lase efectiv să aplici regulamentul. E la ”alegerea școlii” dar toate alegerile posibile nu sunt legale.

    2. Nu există sală de izolare. UNDE? CU CINE să stea acolo? Și să facă CE? Ministrul e un inept care vorbește să nu tacă. Cei de la școala aia din București unde se lucrează în trei schimburi poate că îi trimit direct acasă, sau ce-și închipuie ministrul că pot face?

    3. Ce fac școlile care nu au agent de pază? Sau, mai bine zis, dacă vine agentul de pază, CE?? Ce să îi facă? Pentru că vezi punctul 1.

    Am impresia că deja acest personaj trebuie ignorat, e prea prost pentru funcția pe care o ocupă. Vorbitori de vorbe am mai avut.

  4. in primul rand, nu toate școlile au agent de pază,mai ales școlile arondate aiurea..De asemenea nu toate școlile au acea cameră de izolare..asta e mai mult pe hârtie…Dar hai sa zicem,că îl iei pe elev,îl scoți afară cu telefon cu tot și apoi,oră următoare îți repetă faza,in ciuda chiar și a discuțiilor cu părinții..ce poți să îi faci,ca iar repetă,dacă nu el,colegi de-ai lui…Profesorul chiar trebuie sa fie politis?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacții dure ale profesorilor după decizia liderilor de sindicat de a suspenda greva generală: „Vrem afișarea procentajelor pe județe! Vă suspectăm de înaltă trădare. Dacă nu le afișați, vă rugăm să demisionați!”

Pe rețelele de socializare au apărut reacțiile profesorilor, nemulțumiți de faptul că s-a decis suspendarea grevei, în urma consultării cu liderii de sindicate din teritoriu, și nu cu membrii de…
Vezi articolul

DOCUMENT Până în 15 martie școlile și inspectoratele trebuie să trimită Ministerului Educației sumele necesare pentru plata salariilor decise prin hotărâri judecătorești și OUG 48 / Banii ar urma să fie plătiți duminica, pe 14 aprilie, anunță ministerul

Școlile și Inspectoratele școlare trebuie să trimită până în data de 15 martie 2024 Ministerului Educației, sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești pentru angajații din…
Vezi articolul

SURSE Examenul de definitivat, în forma actuală, se organizează până în 2027 inclusiv, prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar. Acesta va fi înlocuit cu examenul național de licențiere în cariera didactică / Sunt scose inspecțiile la clasă

Examenul de definitivat se va mai organiza până în anul 2027 inclusiv, în condițiile stabilite de Legea 1/2011, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, document obținut pe surse de…
Vezi articolul

Unul din 3 adolescenţi simte o presiune legată de înfăţişarea fizică, iar 42% declară că au fost hărțuiți sau agresați pe motive de gen, arată un sondaj UNICEF. 52% sunt îngrijoraţi de amendamentul care interzice schimbul de informații privind egalitatea de gen în școli și universități

42% dintre tinerii care au participat la un sondaj UNICEF au declarat că au fost hărțuiți sau agresați pe motive de gen. Principalele probleme pe care le remarcă adolescenții din…
Vezi articolul

Pentru grădinițe și creșe, toaletele sunt comune pentru băieți și fete și nu au pereți despărțitori, potrivit normelor de igienă aprobate prin ordin al Ministerului Sănătății

Grupurile sanitare fără ziduri despărţitoare prezentate de primarul Craiovei pe Facebook au stârnit un val de reacţii din partea cetăţenilor, însă normele în vigoare nu prevăd pereți despărțitori și specifică…
Vezi articolul