Ministerul Educației: Niciun candidat cu temperatura peste 37.3 grade Celsius, la examenul de Limba și literatură maternă. 758 de elevi au absentat

309 vizualizări
© Inquam Photos / Octav Ganea
La examenul de Limba și literatură maternă din cadrul Evaluării Naționale 2020 au fost prezenți 9.553 de candidați, iar 758 nu s-au prezentat la examen, a anunțat Ministerul Educației. Nu au fost cazuri de candidați care să fi avut temperatura peste 37.3 grade Celsius, sau să fi fost eliminați pentru tentativă de fraudă, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro. Astăzi, conform centralizării, 18 candidați se aflau în izolare și 1 spitalizat/în carantină.

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.

Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Programele pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a 2023 au fost publicate. Au revenit conținuturile de dinainte de pandemie, anunță ministrul Cîmpeanu

Programele pentru Evaluarea Națională 2023 au fost anunțate, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Descarcă mai jos documentele pentru Limba română, Matematică și Limba Maternă. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a…
Vezi articolul

DOCUMENT Procedura pentru organizarea și desfășurarea simulării Evaluării Naționale și Bacalaureat 2022-2023 / Elevii au acces în sală până la ora 8:30 și probele încep la ora 9

Inspectoratele școlare au primit de la Ministerul Educației metodologia prin care se va desfășura simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și simularea probelor scrise ale Bacalaureatului pentru…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic

Profesorul Liviu Papadima, pe al cărui text „Pisica mea în sala de lectură” l-au avut de analizat elevii la proba de limba română la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, crede…
Vezi articolul