Ministerul Educației: Scenariile privind examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau de licență vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali

11.112 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
„În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educației și Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență. De asemenea, precizăm că toate scenariile vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali (reprezentanții elevilor, studenților, părinților, sindicatelor și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor), iar decizia va fi luată de comun acord”, a anunțat ministrul Educației, într-un comunicat al Ministerului Educației.
  • Comunicatul vine după ce vicepremierul Raluca Turcan a declarat în această dimineață că „al treilea ar fi al repetării anului” școlar. Detalii aici

„Este important de precizat faptul că scenariile gândite de experții ministerului vor fi aplicate în funcție de evoluția crizei provocate de coronavirus în România și în acord cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a precizat Anisie.

Ministrul Educației a reiterat că „la acest moment nu luăm în calcul înghețarea anului școlar sau amânarea examenelor cu un an” și a anunțat că „specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării (MEC) lucrează la mai multe scenarii, privind cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene”.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Precizări cu privire la posibilitatea de înghețare a anului școlar

Referitor la ultimele informații apărute în spațiul public cu privire la eventuala înghețare a anului școlar, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, face următoarele precizări:

Vreau să îi asigur pe elevi, studenți, profesori și părinți că la acest moment nu luăm în calcul înghețarea anului școlar sau amânarea examenelor cu un an. Specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării (MEC) lucrează la mai multe scenarii, privind cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene.

Ministerul Educației se preocupă de modul în care elevii își continuă învățarea de acasă și obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenți sau profesori să nu aibă de suferit.

În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educației și Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență. De asemenea, precizăm că toate scenariile vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali (reprezentanții elevilor, studenților, părinților, sindicatelor și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor), iar decizia va fi luată de comun acord.

Este important de precizat faptul că scenariile gândite de experții ministerului vor fi aplicate în funcție de evoluția crizei provocate de coronavirus în România și în acord cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Le mulțumesc colegilor mei, profesori, pentru tot efortul depus în această perioadă și îi îndemn să continue învățarea prin cursurile online alături de elevii/studenții lor.

Fac din nou un apel la calm și îi rog pe elevi și studenți să stea în casă și să continue învățarea de acasă. Un îndemn vine și pentru părinți, pe care îi rog să ia toate măsurile pentru a proteja sănătatea copiilor noștri și pentru a-i susține în activitatea de învățare de acasă.

Mulțumesc universităților și institutelor de cercetare, cadrelor didactice și cercetărilor care fac eforturi pentru a asigura asistența necesară pentru combaterea COVID-19. Ministerul Educației și Cercetării face tot posibilul pentru a susține aceste eforturi”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.”

Foto: Inquam Photos – Adriana Neagoe

Citește și:

 


5 comments
  1. In conditiile in care mare parte din materie a fost parcursa inghetarea anului ar
    fi CEA MAI MARE PROSTIE

  2. Înghețarea anului școlar NU este o soluție. Anul viitor nu ne garantează nimeni ca nu va reapărea acest coronavirus. Eu cred ca se pot susține examenele din materia predată până în prezent.

  3. Cel mai important e sa fie sănătoși. Decât sa se întoarcă la scoala și sa se infecteze unii pe alții mai bine îngheață anul. La o situație de gravitatea acesteia se impun măsuri excepționale . Și sa nu uitam nici profesorii care ar fi cei mai expuși, mulți fiind in vârsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion, despre Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB: Probabil, în după-amiaza asta sau mâine vom transmite școlilor instrucțiunile despre cum să exporte datele de logare și cum să le comunice elevilor și profesorilor

Singurul pas care mai trebuie parcurs pentru ca elevii și profesorii să poată folosi Biblioteca Școlară Virtuală este distribuirea datelor de logare, a afirmat secretarului de stat în Ministerul Educației…
Vezi articolul

Programele în vigoare pentru examenul de Bacalaureat 2024, publicate de ministerul Educației. Cei 17 autori de studiat la Limba română / Descarcă listele de conținuturi pentru probele scrise, competențe digitale și de limbi străine

Programele în vigoare pentru sesiunile de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro, portalul național pentru subiecte și bareme de la examene și concursuri naționale. Programele sunt…
Vezi articolul

Zeci de elevi olimpici de gimnaziu, pedepsiți prin depunctare și mustrare publică la Olimpiada națională de Cultură și Spiritualitate Românească, după ce au contestat notele / Mina Rusu, președinta competiției și reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării: Cum poți să contești oare harul colegului cu care tu ai concurat? Aș scoate cuvântul „contestație” din dicționar

Peste 80% dintre elevii care au contestat notele primite inițial la Olimpiada Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și literatura română și Religie), clasele V-VIII, etapa națională, desfășurată la Suceava,…
Vezi articolul

Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile

Criteriile de acordare a burselor școlare prevăzute în noua lege a educației care intră în vigoare la începutul lunii septembrie au fost publicate în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri…
Vezi articolul