Ministerul Educației: Scenariile privind examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau de licență vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali

11.113 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
„În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educației și Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență. De asemenea, precizăm că toate scenariile vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali (reprezentanții elevilor, studenților, părinților, sindicatelor și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor), iar decizia va fi luată de comun acord”, a anunțat ministrul Educației, într-un comunicat al Ministerului Educației.
  • Comunicatul vine după ce vicepremierul Raluca Turcan a declarat în această dimineață că „al treilea ar fi al repetării anului” școlar. Detalii aici

„Este important de precizat faptul că scenariile gândite de experții ministerului vor fi aplicate în funcție de evoluția crizei provocate de coronavirus în România și în acord cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a precizat Anisie.

Ministrul Educației a reiterat că „la acest moment nu luăm în calcul înghețarea anului școlar sau amânarea examenelor cu un an” și a anunțat că „specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării (MEC) lucrează la mai multe scenarii, privind cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene”.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Precizări cu privire la posibilitatea de înghețare a anului școlar

Referitor la ultimele informații apărute în spațiul public cu privire la eventuala înghețare a anului școlar, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, face următoarele precizări:

Vreau să îi asigur pe elevi, studenți, profesori și părinți că la acest moment nu luăm în calcul înghețarea anului școlar sau amânarea examenelor cu un an. Specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării (MEC) lucrează la mai multe scenarii, privind cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene.

Ministerul Educației se preocupă de modul în care elevii își continuă învățarea de acasă și obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenți sau profesori să nu aibă de suferit.

În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educației și Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență. De asemenea, precizăm că toate scenariile vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali (reprezentanții elevilor, studenților, părinților, sindicatelor și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor), iar decizia va fi luată de comun acord.

Este important de precizat faptul că scenariile gândite de experții ministerului vor fi aplicate în funcție de evoluția crizei provocate de coronavirus în România și în acord cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Le mulțumesc colegilor mei, profesori, pentru tot efortul depus în această perioadă și îi îndemn să continue învățarea prin cursurile online alături de elevii/studenții lor.

Fac din nou un apel la calm și îi rog pe elevi și studenți să stea în casă și să continue învățarea de acasă. Un îndemn vine și pentru părinți, pe care îi rog să ia toate măsurile pentru a proteja sănătatea copiilor noștri și pentru a-i susține în activitatea de învățare de acasă.

Mulțumesc universităților și institutelor de cercetare, cadrelor didactice și cercetărilor care fac eforturi pentru a asigura asistența necesară pentru combaterea COVID-19. Ministerul Educației și Cercetării face tot posibilul pentru a susține aceste eforturi”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.”

Foto: Inquam Photos – Adriana Neagoe

Citește și:

 


5 comments
  1. In conditiile in care mare parte din materie a fost parcursa inghetarea anului ar
    fi CEA MAI MARE PROSTIE

  2. Înghețarea anului școlar NU este o soluție. Anul viitor nu ne garantează nimeni ca nu va reapărea acest coronavirus. Eu cred ca se pot susține examenele din materia predată până în prezent.

  3. Cel mai important e sa fie sănătoși. Decât sa se întoarcă la scoala și sa se infecteze unii pe alții mai bine îngheață anul. La o situație de gravitatea acesteia se impun măsuri excepționale . Și sa nu uitam nici profesorii care ar fi cei mai expuși, mulți fiind in vârsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul dă 140 de milioane de lei Ministerului Educației și Cercetării la prima rectificare bugetară din 2025, mută mai mulți bani la salarii, bunuri și proiecte PNRR – proiect / Cercetarea primește o tăiere de 27 de milioane de lei

Ministerul Educației și Cercetării primește la rectificarea bugetară din septembrie 2025 suplimentări pentru salarii, bunuri și servicii și pentru unele proiecte PNRR. Per total, creditele bugetare cresc cu 140 milioane…
Vezi articolul

Educația din România – luată ca reper negativ pentru învățământul din Țara Galilor, într-o prognoză a unui centru de analiză conservator: „Dacă nimic nu se schimbă, până în 2040 Țara Galilor va ajunge la nivelul României”, țară care „a avut istoric rezultate slabe în rankingurile” PISA 

Rezultatele sistemului de educație din România sunt luate ca referință negativă într-o analiză realizată de un cunoscut centru conservator de cercetare din Marea Britanie, Onward UK, pentru a critica sistemul…
Vezi articolul

Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern luna aceasta, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi / Primul termen fusese în octombrie 2021, iar ultimul era stabilit în iunie anul acesta, deși proiectele legilor au fost puse în dezbatere publică abia pe 13 iulie

Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern luna aceasta, în septembrie, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de azi a Executivului. Proiectele au suferit un șir lung de amânări,…
Vezi articolul

Reacție dură a consilierei de stat la Cancelaria premierului, Luciana Antoci, la programa de română de liceu pusă în dezbatere de Minister: Pare croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de litere / Mă alătur vocilor care pledează pentru o programă modernă, vie, flexibilă

Critică dură la adresa noii programe de Română pentru clasa a IX-a pusă în dezbatere de Ministerul Educației, lansată de consiliera de stat responsabilă cu educația la cancelaria premierului Ilie…
Vezi articolul

Guvernul ar putea să nu mai facă rectificare bugetară în acest an – Surse Economedia.ro / Executivul apelează la fondul de rezervă pentru mai multe ministere și instituții rămase fără bani / Pe agenda ședinței de vineri sunt și suplimentări de credite pentru Ministerul Educației

Guvernul ar putea să nu mai facă rectificare bugetară în acest an, afirmă surse guvernamentale consultate de Economedia.ro, în contextul în care alocă bani din fondul de rezervă și suplimentează…
Vezi articolul