Ministerul Educației și Cercetării din România reacționează pentru prima dată public în sprijinul studenților români de la Universitatea Harvard, potențial afectați de decizia Administrației Trump de a interzice studenții străini la această instituție de prestigiu

2.718 vizualizări
Foto: Facebook.com
Ministerul Educației și Cercetării a transmis vineri seară un mesaj oficial de sprijin față de studenții și cercetătorii români care studiază la Universitatea Harvard. Mesajul vine în contextul deciziei autorităților din SUA de a revoca temporar certificarea programului SEVP (Student and Exchange Visitor Program), esențial pentru accesul și rămânerea studenților internaționali în sistemul de învățământ american.

Potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro, este vorba despre 34 de studenți și cercetători din România și 4 din Republica Moldova care își desfășoară studiile la Harvard. Măsura autorităților americane riscă să le afecteze statutul legal, accesul la cursuri și continuitatea academică.

Ministerul Educației a anunțat că urmărește cu atenție evoluțiile în acest caz, în colaborare cu Ambasada României la Washington, și menține un contact permanent cu reprezentanții consulari pentru sprijinirea studenților afectați. Instituția subliniază că este preocupată de impactul pe care această decizie îl poate avea asupra unor tineri excepționali, care reprezintă România în cadrul unui centru academic de prestigiu mondial.

Autoritățile române au publicat și numerele de contact ale consulatelor generale din SUA, recomandând studenților români să mențină legătura cu Ambasada pentru a primi informații actualizate și sprijin în caz de nevoie.

„Ne preocupă impactul acestei decizii asupra studenților români care studiază la Universitatea Harvard, tineri excepționali care reprezintă România în centre academice de prestigiu la nivel global. Suntem în contact cu reprezentanții ambasadei și susținem demersurile diplomatice pentru clarificarea statutului acestor studenți și al familiilor lor”, potrivit MEC.

Între timp, Universitatea Harvard a contestat decizia în instanță, iar o judecătoare a blocat temporar demersul Administrației Trump. Conducerea instituției, prin vocea președintelui Alan Garber, a transmis un mesaj de solidaritate față de studenții internaționali, precizând că aceștia sunt membri vitali ai comunității academice și că universitatea „va face tot ce îi stă în putință pentru a-i sprijini”. În acțiunea în instanță depusă împotriva Administrației Trump, Harvard a invocat discriminarea și riscurile nejustificate generate de această decizie asupra accesului la educație.

Ministerul Educației din România a dat asigurări că va continua să monitorizeze situația și să colaboreze cu toate instituțiile relevante pentru a proteja interesele legitime ale studenților români aflați la Harvard.

„Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în acest sens, în colaborare directă cu Ambasada României la Washington.

Mesajul Ministerului:

„Ne preocupă impactul acestei decizii asupra studenților români care studiază la Universitatea Harvard, tineri excepționali care reprezintă România în centre academice de prestigiu la nivel global. Suntem în contact cu reprezentanții ambasadei și susținem demersurile diplomatice pentru clarificarea statutului acestor studenți și al familiilor lor.

În cazul în care un student român are nevoie de asistență consulară urgentă, poate contacta:

▪️ Consulatul General al României la New York: +1 917 679 9874

▪️ Consulatul General al României la Miami: +1 202 515 8953

▪️ Consulatul General al României la Chicago: +1 312 307 2923

▪️ Consulatul General al României la Los Angeles: +1 310 721 0474

▪️ Secția Consulară a Ambasadei României la Washington D.C.: +1 202 420 8350

Rugăm comunitatea de studenți români de la Universitatea Harvard să rămână în contact cu Ambasada României pentru informații actualizate.

Ministerul Educației și Cercetării va continua să monitorizeze situația și să colaboreze cu toate instituțiile relevante pentru a sprijini interesele legitime ale studenților români aflați în această situație”.


2 comments
  1. băieții de la Harvard au următorul bisnis: de la bogați iau banii , de la săraci iau creierele au și sursa de finanțare pt cercetare și creiere . așa se face performanță la ei.
    nu cu americani , cel mult cu banii vedetelor a căror odrasle vor hârtia de la Harvard,
    eu nu pricep de ce nu facem și noi un fel de srl din asta . creiere avem , bani privați sânt.

  2. Păi sigur, poți avea reacție și fără să dai cu parul. Diplomatic, „ne preocupă”, etc. E mult mai bine, bravo! E ceva să avem un ministru psiholog, așa e? Să îi preocupe in continuare, suntem cu ochii pe instituții. Acești tineri vor cârmui țara candva, cine știe?! Speranță avem. De câteva zile 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anca Dragu: În educație rezultatele investirii banilor se văd foarte, foarte greu. Copiii nu votează și atunci această investiție în educație e foarte costisitoare/ Devine o investiție puțin tentantă pentru politicienii care nouă nu ne plac

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă că al doilea domeniu ca importanţă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Educaţia, domeniu afectat de lipsa investiţiilor de-a lungul anilor. „Copiii nu…
Vezi articolul

Fără ecrane înainte de 6 ani – avertismentul lansat de societatea pediatrică din Franța și alte patru asociații medicale: Nici tehnologia, nici conținuturile chiar dacă educative, nu sunt adaptate unui creier în dezvoltare

Expunerea copiilor sub 6 ani la ecrane este asociată cu întârzierea limbajului, tulburări de atenție și memorie, probleme de somn și risc crescut de miopie, avertizează cinci societăți medicale din…
Vezi articolul