Înscrieri deschise cu o zi înainte pentru cele două dezbateri publice online organizate de Ministerul Educației pentru proiectele de legi, pe 23 și 24 august

2.458 de vizualizări
Foto: People photo created by pressfoto – www.freepik.com
În ziua dinaintea primei dezbateri organizată de Ministerul Educației conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, instituția anunță că se pot înscrie organizațiile interesate să facă propuneri. Termenul de înscriere este de 27 de ore, până marți la ora 11:00, cu o oră înaintea începerii dezbaterii, iar procedura implică un formular de transmis pe email dacă există propuneri de modificare pentru proiectele legislative.

Dezbaterile au loc la finalul perioadei de dezbateri anunțată de Minister. Dezbaterea pe cele două proiecte se încheie pe 24 august.

În formular este anunțat autorul propunerilor că „toate propunerile transmise pentru textul de act normativ vor fi făcute publice, fiind parte dintr-un proces dedicat transparenței decizionale”, iar autorul are opțiunea să le susțină cu publicarea numelui sau să apară anonime.

Cele două dezbateri, câte una pentru fiecare lege, au loc marți, 23 august 2022 (orele 12:00 – 16:00) și miercuri, 24 august 2022 (orele 12:00 – 16:00), în sistem de videoconferință, dezbaterea publică având ca temă cele două proiecte, astfel:

  • 23 august 2022: Legea învățământului preuniversitar
  • 24 august 2022: Legea învățământului superior

La dezbaterea publică sunt invitați să participe, în sistem online, toți cei interesați: persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, reprezentanți ai presei etc., în limita a 1.000 de persoane, numărul maxim admis de platforma electronică.    

Înscrierea se va realiza în sistem electronic printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail consultare.legieducatie@edu.gov.ro, până la data de 23 august, ora 11:00.

Înscrierea va conține: 

  • numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz,
  • organizația pe care o reprezintă,
  • datele de contact,
  • numărul de telefon,
  • adresa de e-mail la care se va transmite link-ul pentru logare, precum și confirmarea participării la dezbatere.

Persoanele interesate să-și prezinte verbal propunerea în cadrul dezbaterii publice sunt rugate să se înscrie la adresa de e-mail anterior menționată și vor avea la dispoziție 3 minute pentru prezentare, scriu cei de la Ministerul Educației.

În situația în care propunerile formulate sunt semnificative, timpul dedicat susținerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de persoana care coordonează desfășurarea dezbaterii publice.

Propunerile se vor face în scris, în format electronic (Word), cu specificarea secțiunilor, capitolelor, articolelor din proiectul de act normativ la care se face referire, prin formularul anexat și se vor transmite la adresa de mail menționată anterior, adresă dedicată dezbaterii, până la data de 24 august ora 20:00.

Luarea cuvântului de către participantul/reprezentantul legal se va realiza în ordinea înscrierii pentru participarea la dezbaterea publică, mai anunță organizatorii.


4 comments
  1. Se impune impetuos ca dezbatere publică asupra proiectelor de legi ale educației să se prelungească până cel puțin pe 31 octombrie.

  2. Hocus Pocus Consultarea
    Organizarea și anunțarea publica a unor consultări atât de importante într-un termen atât de scurt arata doar necesitatea de a bifa existența acestora la număr. Nici o grijă, in tara sunt mai mult de 1000 de inspectori școlari, așa că vor avea un public ascultător și aplaudac. Sunt numiți politic, din pixul ministrului…

  3. Circul continua, ultimele spectacole!
    Cum sa organizezi consultare publică când principalii actori, cei care vor aplica prevederile legilor propuse sunt in concediu! Timpul de odihnă, concediul nu poate fi întrerupt decât în situații speciale, se face chemare oficială din concediu iar angajatul este despăgubit pentru daunele aduse. Aceste lucruri sunt in Codul Muncii din Romania, in vigoare! Profesorii nu sunt sclavii ministerului, sa fie la dispoziția acestuia în orice zi și la orice ora!
    Este un spectacol grețos, specific țărilor dictatoriale,nu democrate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare a mediului de business către Iohannis: În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat „Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație. Toate acestea vor fi livrate” / Nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar și ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile

Peste 200 de antreprenori români reuniți la a 9-a ediție a Summit-ului Romanian Business Leaders au transmis o scrisoare Președintelui Klaus Iohannis în care aceștia îi cer să „readucă stabilitatea…
Vezi articolul

Curriculum românesc pentru elevii veniți din Ucraina și sprijin pentru familiile ucrainene rămase fără energie electrică din cauza războiului – propuneri făcute de “miniștri” ucraineni ai Guvernului copiilor, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

Elevii refugiați din Ucraina care învață în România ar avea de câștigat dacă ar trece la curriculumul aplicat în școlile românești, în locul programei aplicate în școlile ucrainene, a susținut,…
Vezi articolul

Protocol de colaborare între Ministerul Educației și Institutul Aspen, condus de Mircea Geoană, fost candidat la președinție din partea PSD. Ciolacu nu exclude susținerea lui Geoană la alegerile din 2024

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu şi Florin Pogonaru, Co-Preşedinte în exerciţiu al Institutului Aspen România, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituţii. Șeful Institutului Aspen este Mircea Geoană, adjunct al secretarului…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Buzău critică profesorii de chimie și scrie că au o „comoditate în aplicarea achiziţiilor dobândite la cursurile de formare”

Un aspect negativ identificat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău se referă la comoditatea profesorilor de chimie în aplicarea achizițiilor dobândite la cursurile de formare. Este vorba despre raportul cu Starea învățământului…
Vezi articolul