Ministerul Educației și Cercetării ignoră propriile reguli de transparență: întârziere de peste un an pentru un raport care ar trebui să detalieze cum au fost cheltuite fondurile speciale aflate la dispoziția ministrei Ligia Deca

8.207 vizualizări
finanțarea cercetării în universități
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării întârzie de peste un an publicarea unui raport privind fondurile pentru „situații speciale” din mediul universitar, fonduri aflate la dispoziția ministrului. Întârzierea apare după ce și precedentele rapoarte de acest fel au fost făcute publice cu întârziere considerabilă, în pofida regulilor impuse chiar de minister, ca aceste documente să fie publicate anual pe site-ul instituției.

Ministerul stabilește anual, din fondurile destinate finanțării universităților, un fond distinct pentru „situații speciale” (FSS), anume cheltuieli care nu pot fi integrate în formula de finanțare. FSS reprezintă fonduri aflate la dispoziția ministrului, care decide cum să fie alocați în funcție de cererile venite de la universități – „pentru cheltuieli urgente sau neprevăzute, apărute în timpul exercițiului bugetar”. Pentru anul 2025, ordinul pentru constituirea FSS a fost publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută (vezi documentul mai jos).

Instituția are, din 2021, obligația să publice anual, pe site-ul său, astfel de rapoarte, obligație prevăzută în ordinele de ministru privind constituirea FSS pentru fiecare an. Documentele sunt relevante pentru că arată cum alocă un anume ministru fonduri pentru diverse activități – de la verificarea doctoratelor, impusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu (caz în care universitățile au primit sume substanțiale în 2021, dar nu le-au cheltuit) la conferințe de securitate sub umbrela Agronomiei. Pentru 2021 și 2022, FSS a reprezentat 1,5% din suma alocată de la buget pentru finanțarea instituțională a universităților.

Raportul pentru 2023 – ce arată felul cum a alocat fondurile speciale ministra Ligia Deca în primul an întreg de mandat ca ministru –  nu a fost publicat, însă, nici până acum, la începutul lui 2025, când a fost emis deja ordinul pentru o nouă rundă FSS:.

Or, Ordinul de constituire a FSS include explicit o prevedere că instituția guvernamentală are rolul de verificare a modului cum au folosit banii din fSS, „în concordanță cu scopul pentru care au fost alocate”, dar și să publice propriul raport privind utilizarea FSS.

Astfel, Art. 5 din ordinul de Ministru prevede – atât în ordinul precedent, din 2024, cât și în ultimul ordin, din ianuarie 2025:

  • „Art. 5. — (1) ME notifică, verifică și/sau controlează instituțiile de învățământ superior de stat privind utilizarea sumelor în concordanță cu scopul pentru care au fost alocate.
  • (2) Anual, ME publică pe site-ul propriu un raport cu privire la utilizarea FSS pentru anul financiar anterior, cu indicarea solicitărilor acceptate, precum și a celor respinse.”

Pe baza rapoartelor din 2021 și 2022, edupedu.ro relata, acum un an, că:

  • în 2021 doar cinci universități au cheltuit peste jumătate din totalul banilor cheltuiți
  • în top apărea și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), condusă de Sorin Cîmpeanu, pe atunci suspendat în funcția de rector pentru a exercita funcția de ministru al Educației
  • USAMV primea bani inclusiv pentru implicare într-o conferință de securitate regională
  • în 2021, unele universități nu cheltuiseră niciun ban din sumele aprobate.
Ordinul FSS pentru 2025, publicat pe 16 ianuarie în Monitorul Oficial:
Citește și:
Banii dați fiecărei universități de stat pentru verificarea doctoratelor scrise între 1990-2016: jumătate nu au cheltuit, în 2021, nimic, deși unele au primit milioane de lei / În doi ani niciuna nu a găsit niciun plagiat

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulări de alegeri în toate școlile în care sunt secții de votare, vineri, 15 noiembrie și luni, 18 noiembrie. Vor fi testate tabletele pentru scanarea buletinelor la primul tur al alegerilor prezidențiale – adresă de la Ministerul Educației

Două simulări ale operatorilor de tablete de la alegeri vor avea loc vineri, 15 noiembrie, și luni, 18 noiembrie, în secțiile de votare organizate în școli, potrivit unei adrese a…
Vezi articolul
Copiii români din Marea Britanie

VIDEO Ministrul Educației și Cercetării: Caut un mecanism care să permită inspectorilor să verifice dacă profesorii le dictează elevilor, ca modalitate de transfer de competențe / Părinții și elevii să poată raporta cazurile

Ministerul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că explorează posibilitatea unui „mecanism care să permită inspectorilor să verifice dacă profesorii le dictează elevilor ca modalitate de transfer de competențe”.…
Vezi articolul

Lista aprobată a celor 248 de școli care nu vor mai folosi cataloage clasice pentru notarea și absențele elevilor, ci doar catalogul electronic. Radu Szekely, Ministerul Educației: Urmează centralizarea programelor folosite și monitorizarea prin chestionare pentru profesori, elevi, părinți, secretariate

Catalogul electronic va fi folosit în acest an școlar în mod exclusiv în 248 de școli din 37 de județe și București, potrivit listei aprobate de Ministerul Educației. Documentul prevede…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Noile planuri-cadru pentru liceu ar fi gata în doar 3 luni și jumătate, în această iarnă, susține Ministerul Educației, care a pus în dezbatere „calendarul reformei curriculare”, după ce a întrerupt-o în urmă cu doi ani

Noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie gata în 3 luni și jumătate, până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul