Președintele Klaus Iohannis a promulgat în timp record legea privind instituirea stării de alertă, adoptată de Parlament / Actul normativ va intra în vigoare abia luni

3.155 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri dimineața, în timp record, legea care reglementează instituire stării de alertă în România și prin care sunt impuse o serie de măsuri în Educație, scrie G4Media.ro.

Actul normativ a fost adoptat miercuri de Parlament.

Legea urmează să intre în vigoare după trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică de luni.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Forma finală prevede în secțiunea 5 – Educație și cercetare, următoarele:

Articolul 33 (1) Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizica a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și studenților în unitățile și instituțiile de învățământ se pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului sănătății.

(2) Durata suspendării prevăzută la alineatul (1) poate depăși durata stării de alertă, în funcție de perioada rămasă din anul școlar și de stadiul procesului de învățământ.

Articolul 34. (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unitățile de învățământ preuniversitar organizez activități din planurile de învățământ și în mediul online.

(2) În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform prevederilor alineatul 1, pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevi care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării.

(3) Derularea activităților prevăzute la alineatul (2), precum și modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă să stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării .

Articolul 35 (1) Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2019 – 2020, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative predare – învățare – evaluare, în format on-line, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.

(2) Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 din legea educației naționale nr 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestre lor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2019 – 2020, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, În cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă, la distanță se circumscriu prevederilor art 139 litera a-c din Legea educației naționale nr 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute

(3) Participarea studenților și studenților doctoranzi, care pe perioada stării de urgență, necesitate sau alertă au urmat activități de învățare și predare prin metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele prevăzute de art. 143 și de art. 144 din legea educației naționale, de studenți și studenți doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor aprobate de instituțiile de învățământ universitar.

(4) În situația desfășurării activităților prevăzute la art 287 în sistem online, norma didactică se stabilește cu respectarea art 287 alineatul (4) din legea educației naționale.

Articolul 36. Cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile și instituțiile de învățământ, în condiții de siguranță sanitară pentru finalizarea anului școlar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum și pentru pregătirea începerii anului școlar următor.

Articolul 37 (1) În unitățile de învățământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupune interacțiunea față în față, în condiții de protecție sanitară.

(2) Susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupune interacțiunea față în față se organizează în condițiile prevăzute la alineatul (1)

(3) Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene și al municipiului
București are obligaţia de a asigura elevilor şi personalului didactic şi nedidactic implicat, pe
toată durata activităţilor prevăzute la alin.(1) şi (2), numărul necesar de măşti de protecţie ce vor fi purtate obligatoriu în spaţiile închise din incinta unităţilor de învăţământ.

FOTO: presidency.ro


2 comments
  1. Ce se intampla cu personalul didactic si didactic auxiliar care au boli cronice ( respectiv HTA- hipertensiune arteriala, diabet, etc).Nu s-a specificat nimic in noul OUG… daca le este interzis accesul in scoli pe perioada 2- 12 iunie si pe perioada examenelor nationale si de bacalaureat?Cine garanteaza pentru acestia???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Competențele digitale ale elevilor și profesorilor, dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a face față pericolelor online să devină priorități pentru sistemele europene de educație – Consiliul UE

Dezvoltarea alfabetizării digitale și media, gândirea critică și competențele de rezolvare a problemelor sunt esențiale și ar trebui să constituie o prioritate pentru sistemele de educație, potrivit concluziilor adoptate de…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Am fost întrebat care cred că este cel mai bun ministru al Educației din ultimii 30 de ani. Niciunul, începând cu mine / Întrebat ce garanții oferă pentru creșterea resurselor: “Dacă luptăm, avem o șansă”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus, sâmbătă, în cadrul Forumului Educației la Iași, că, la întrebarea care crede că este cel mai bun ministru de profil din ultimii 30 de…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre Premiul Nobel pentru Chimie 2021, acordat cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan: Au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia dintre enantiomeri și molecule organice, compuse din carbon, hidrogen, oxigen și azot

Cei doi laureați ai premiului Nobel pentru Chimie, Benjamin List şi David W.C. MacMillan, „au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia…
Vezi articolul
Abandonul școlar - Șanse egale la educație

DOCUMENT Elevii vor intra în școală pe 14 septembrie doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, altfel nu sunt primiți la ore, prevede ghidul cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății

Elevii vor fi primiți în școală doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, potrivit Ghidului cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății marți seara.  Condiționarea accesului în…
Vezi articolul