Ministerul Educației și Cercetării solicită inspectoratelor școlare informații despre elevii români reîntorși în țară și desemnarea unui inspector responsabil cu grupele de acomodare și profesorii care țin cursuri

10.480 de vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării solicită inspectoratelor școlare informații despre elevii români reîntorși în țară și desemnarea unui inspector responsabil cu organizarea grupelor de acomodare pentru acești elevi, crearea unei baze de date cu elevii și grupele constituite, precum și cu monitorizarea și consilierea activității cadrelor didactice care susțin cursurile, conform unei adrese consultate de Edupedu.ro.

Elevii români reîntorși în țară, care nu au fost înscriși în ultimii 2 ani la o unitate de învățământ din România, pot participa cursuri din grupe de acomodare înființate în școli, unde se vor preda noțiuni de limbă, istorie, cultură și civilizație românească, potrivit ROFUIP 2024. 

Cursurile sunt de 2 ore pe săptămână, în afara orarului, iar elevii vor fi împărțiți pe grupe de vârste. Părinții trebuie să facă solicitare la inspectoratele școlare pentru înființarea grupelor, conform documentelor.

Metodologia pentru organizare cursurilor pentru elevii români reîntorși în țară a fost aprobată în 2023, iar înființarea grupelor de acomodare pentru elevi este prevăzută și în Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) din 2024.

Adresa Ministerului Educației și Cercetării

„Prin prezenta, vă informăm că în temeiul prevederilor 

Art. 96, alin. (5)–(7) ale Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024,

(5) În cadrul rețelei școlare se pot înființa grupe de acomodare pentru elevii români reîntorși în țară.

(6) La cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani, inspectoratul școlar organizează în cadrul unităților de învățământ grupe de acomodare, în conformitate cu Metodologia pentru organizarea grupelor de acomodare, prevăzută în Anexa nr. 3 la prezentul regulament.

(7) Grupele de acomodare au ca obiectiv sprijinirea elevului în dobândirea unui nivel corespunzător de limbă română și în recuperarea decalajelor de orice fel, precum și integrarea facilă în sistemul național de învățământ preuniversitar, prin activități extrașcolare.

Această măsură are scopul de a asigura integrarea eficientă a elevilor în sistemul educațional românesc și de a le facilita procesul de adaptare la cerințele curriculare și culturale din România.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 13, alin. (1)-(2) din Anexa nr. 3 – Metodologie pentru organizarea grupelor de acomodare, ale ROFUIP, Ministerului Educației și Cercetării, inspectoratelor școlare județene / inspectoratului școlar al municipiului București, respectiv unităților de învățământ, le revin o serie de atribuții specifice, care vizează atât asigurarea accesului la educație și participarea la cursuri de inițiere în noțiuni de limbă, cultură și civilizație românească pentru diferitele categorii de elevi care nu au fost înscriși în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani, cât și monitorizarea organizării și constituirii grupelor de acomodare pentru dobândirea de noțiuni de limbă, cultură și civilizație românească de către elevii care nu au fost înscriși în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani.

În acest context, vă solicităm precizarea inspectorului responsabil cu organizarea acestor grupe, crearea unei baze de date cu beneficiarii acestor cursuri și grupele constituite, precum și cu monitorizarea și consilierea activității cadrelor didactice care susțin cursurile.

De asemenea, informații referitoare la desemnarea unităților de învățământ pentru organizarea cursurilor pentru grupele de acomodare, precum și categoriile de beneficiari ai acestor cursuri, trebuie completate și în format electronic.”

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Alte situații pe care le va da dirigintele deși au mai fost date în urmă cu vreo săptămână…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educație Digitală de Top cu ECDL/ICDL: beneficii pentru școală, elevi și profesori. Înscrieri deschise la concursul #BackToSchool dedicat elevilor care susțin un test de certificare a competențelor digitale între 1 septembrie și 15 decembrie (P)

ECDL Romania, liderul în certificarea competențelor digitale, aduce educația digitală la nivelul următor și vine în sprijinul elevilor și școlilor din întreaga țară. Prin intermediul programului ECDL/ICDL, elevii și profesorii…
Vezi articolul

GHID Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări despre înscrierea la creșă/grădiniță sau ludotecă 2024 / În perioada înscrierilor, părinții pot suna la un tel verde pus la dispoziție de fiecare inspectorat școlar

Ministerul Educației a publicat pe site răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale părinților privind înscrierea copiilor la creșă, grădiniță, ludoteci în 2024. Care sunt actele necesare, cum se alege…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

„Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i…
Vezi articolul