Ministerul Fondurilor Europene: Școlile și universitățile pot aplica pentru accesarea de fonduri UE pentru tablete

367 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
Apelul de proiecte finanţat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC) pentru finanţarea tabletelor pentru elevi şi studenţi s-a deschis luni, 2 noiembrie, la ora 09:00, informează Ministerul Fondurilor Europene, citat de Agerpres.

În primele 30 de minute au fost depuse în sistemul electronic MySMIS 113 schiţe de proiecte şi 6 cereri de finanţare au fost finalizate. Până la ora 11:30, în sistemul electronic MySMIS au fost încărcate 14 proiecte în valoare de 6,7 milioane de euro.

În cadrul apelului POC pot fi decontate tabletele achiziţionate de unităţile de învăţământ şi de autorităţile publice locale începând cu data de 1 august 2020. Proiectele vor putea fi depuse până la data de 1 februarie 2020.

Suplimentar, pentru a susţine desfăşurarea activităţii didactice, MFE finanţează, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare, echipamentele de protecţie şi containerele sanitare mobile în valoare de 50 milioane de euro, respectiv 25 milioane de euro. În cadrul acestui apel, proiectele pot fi depuse până la data de 15 ianuarie 2021. 

Foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din clasele primare cu performanțe în concursurile școlare, sportive și artistice să poată primi bursele de excelență olimpică și bursele de merit – solicită oficial Avocatul Poporului / Legea învățământului Deca-Iohannis și metodologia pentru noile burse i-au eliminat din calcul în acest an școlar

Elevii din învățământul primar cu rezultate deosebite trebuie să poată primi din nou burse de excelență olimpică și burse de merit, atâta vreme cât la competițiile Ministerului sunt admiși să…
Vezi articolul

Ce se întâmplă dacă un copil ajunge la școală fără mască? Monica Anisie: Bineînteles că va fi primit în școală. Școlile vor avea stocuri necesare să ofere, dacă este nevoie, o mască pentru copii și chiar și pentru cadrele didactice

Școlile și inspectoratele școlare vor avea stocuri de măști, spune ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta a declarat la TVR că dacă se va întâmpla ca o mască să se rupă…
Vezi articolul

Profesoara și lingvista Andra Vasilescu, autoare a Gramaticii Academiei Române: Programa școlară propusă are o viziune greșită asupra predării limbii în școală. Nu ar trebui publicată în forma actuală deoarece conține greșeli de ordin științific, iar ca redactare este un antimodel

Proiectul de programă pentru Limba și literatura română – clasa a IX-a 2026 are „o viziune greșită asupra abordării domeniului limbii în școală” și „nu ar trebui publicată în forma…
Vezi articolul

Profesorii își pot crea de acum lecții digitale direct pe tablele interactive din clase: parteneriat strategic pentru modernizarea și digitalizarea școlilor din România (P)

Samsung, lider global în domeniul tehnologiei, și Ascendia, lider al soluțiilor educaționale digitale din România, anunță încheierea unui parteneriat strategic, cu scopul de a contribui la modernizarea și digitalizarea școlilor…
Vezi articolul
Planuri-cadru 2025

BREAKING Programele școlare de liceu la 87 de discipline din trunchiul comun și specializări au fost aprobate de ministrul Educației / Programa de Limba și literatura română este încă în lucru, împreună cu alte 16 programe neaprobate

Ministrul Educației a anunțat că a semnat ordinul pentru aprobarea programelor școlare la nivel liceal, fără cea de limba română, potrivit unui comunicat de presă. „A mai rămas, în faza de…
Vezi articolul