Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, își publică diploma de licență la Universitatea Bioterra / Despre Universitatea Athenaeum: „Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Pentru asta îmi cer scuze”

918 vizualizări
Diploma publicata de ministrul Ionut Mosteanu
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a publicat, joi, publică diploma de licență obținută în anul 2015 la Universitatea Bioterra. El spune despre faptul că într-un CV a scris că este licențiat la Universitatea Athenaeum, că „într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală” care îl jenează și pentru care îți cere scuze.
  • O investigație Libertatea a arătat că ministrul Ionuț Moșteanu a ocupat, în 2015 – 2016, funcția de consilier de ministru în Ministerul Transporturilor, și de membru în CA al unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, studii superioare. Studiile superioare pe care șeful MApN le-a declarat în CV, în perioada respectivă, constau în diploma de la o universitate privată, diplomă pe care ulterior și-a scos-o din biografiile oficiale. La rândul ei, universitatea afirmă că nu l-a avut pe Moșteanu student.

Postarea ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu:

„Pentru a clarifica discuțiile apărute în spațiul public despre studiile mele, pun aici diploma mea de licență pentru a lămuri lucrurile.

Nu mă ascund, am muncit pentru fiecare etapă din viața mea și în privat, și în politică. Nu mi-a dat nimeni vreun loc călduț și nu am datorii politice. Cariera mea a fost construită prin muncă.

Povestea studiilor, pe scurt:

Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac.

Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – inginerie economică, Specialitatea – inginerie managerială.
Am lucrat 20 de ani în companii românești și multinaționale, am avut propria afacere, am învățat continuu cum să fac lucrurile mai bine și să fiu cu ochii pe obiectiv. În 2015, în decembrie, m-am alăturat guvernului tehnocrat în poziția de consilier ministru pentru a ajuta. Salariul atunci era puțin peste 2.000 de lei. De atunci viața mea e publică.

În 2017, în primul an de politică, Valeriu Nicolae ne-a ajutat pe câțiva dintre noii politicieni de la USR să înțelegem mai mult și mai repede noțiuni de filosofie politică, să discutăm despre concepte precum stat, guvern, libertate, justiție, lege și drepturi. Dorința de a înțelege mai multe m-a stimulat să urmez masterul PPE (Philosophy. Politics and Economics) în engleză la Facultatea de Filosofie a Universității București. Lucrarea de disertație am amânat-o.

Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze.”

Citește articolul integral pe G4Media.ro


4 comments
  1. Când a încasat banii pt studii superioare inexistente nu a greșit?

    Vrea să ii returneze?

  2. Diploma poate fi un fals, deoarece:
    1. In 2018, numele Ministerului (si cel care trebuia sa apara pe inscrisuri oficiale) era Ministerul Educației Naționale.
    2. Inainte de 1999, la Universitatea Bioterra NU exista o specializare cu numele „Inginerie Manageriala”
    3. Conform informatiilor legate de autorizarea provizorie, specializarea „Inginerie şi management agroturistic” era de 4 ani, desi pe diploma apar 5 ani.
    4. Este inexplicabil cum a fost mentinuta calitatea de student dinainte de 2000 pana in 2015. Conform legislatiei din Romania, calitatea de student este mentinuta pana la finalizarea studiilor, prin examenul de licenta (si, implicit, diploma asociata).
    Mai ales ca, in 2013, Universitatea a fost in procedura de monitorizare speciala!
    5. Doar pentru o scurta perioada de timp ministerul s-a numit „Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice”, mai exact, in perioada guvernului Ciolos. Aceasta denumire exista o data cu HG 44 din 3 februarie 2016, si isi incheie aventura in o data cu HG 26 din 12 ianuarie 2017. Sa fi fost emise cu intarziere diplomele geniilor din Sept. 2015, astfel incat sa treaca prin ministerul… tehnocrat?
    6. Singura concluzie posibila: diploma a fost emisa dupa modificarea numelui ministerului. Doar ca formatul diplomelor este stabilit prin HG 728/2016 din 5 octombrie 2016, si nu prea se potriveste cu cel din poza lui Mosteanu. Se potriveste oarecum cu formatul conform HG 607 din 23 iulie 2014, ceea ce sugereaza ca diplomele ar fi putut fi tiparite la inceput de 2016.
    Dar tot ii lipseste ceva… In 2015 suntem deja in plin sistem Bologna. Documentele de studii includ si referinta la creditele ECTS, conform formatului indicat in ambele documente.
    HG 607/2014: TS si fotografia, in partea dreapta (fotografia este in stanga, pentru IM), contine mentiunea ” numărul de credite de studii transferabile (ECTS/SECT)”
    Textul, conform HG, este „Titularul diplomei beneficiază de toate drepturile legale” (pe diploma apare o varianta) Versiuni ale acestui text apar pe diplome mai vechi, fiind conforme cu alte HG. Dar nu pare a fi versiunea din 2014-2016.

    Povestea lunga, pe scurt: sunt elemente care nu se prea potrivesc cu formatul folosit in acea perioada.

  3. In tara in care oameni care si-au facut facultatea pe bune si onorabil, la universitati de prestigiu, obtinand licenta in meseria pe care au invatat-o, stau pe drumuri facand munci sub demnitatea statutului avut in studentie, persoane care nu-si gasesc nici diploma de absolvire a scolii primare devin premieri, ministri si presedinti. Asta e tara lu’ Papurdavid Pasha, inalt-vizir pe contra-educatie Hai sictir, mizerie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fără Matematică obligatorie la clasele cu profil pedagogic, în ultimii 2 ani de liceu, potrivit proiectului de planuri-cadru 2025 / Profesorul Cătălin Ciupală: Dacă ai o viitoare învățătoare care nu face deloc matematică în clasele a XI-a, a XII-a și nici la facultate, ce să poți preda, cum să poți preda, ce le poți explica copiilor?

La clasele a XI-a și a XII-a, Matematica a fost scoasă din trunchiul comun pentru elevii cu profil pedagogic, potrivit proiectului cu planurile-cadru pentru liceu. Documentul a fost pus în consultare…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ilie Bolojan, după o întâlnire cu 15 rectori din CNR la Guvern pentru discuții pe bugetul 2026: Învățământul superior și cercetarea sunt vizate de măsuri de austeritate în acest an / Rectorii au cerut ca eventualele noi reduceri să fie flexibile

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), la solicitarea reprezentanților universităților, pe tema bugetului educației și cercetării pentru…
Vezi articolul

Mi-ar fi plăcut ca, atunci când Ministerul a acuzat directorii și inspectorii că au devalizat bugetul statului, să precizeze și că ne-a ținut cu salariu mai mic decât cel al unui profesor, a spus Lucian Popa, director la Școala Centrală din București: Îmi datorați cel puțin 15.000 de euro pentru cei 3 ani și jumătate de mandat

Directorii și inspectorii școlari nu au devalizat bugetul statului în contextul în care au câștigat întotdeauna mai puțin decât profesorii, a subliniat Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, într-un…
Vezi articolul

FOTO Emilia Șercan semnalează că în Biblioteca Națională cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la 16,6 grade / Directorul Bibliotecii, Adrian Cioroianu: Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu 

Dezbatere pe rețeaua de socializare Facebook, după ce jurnalista Emilia Șercan a semnalat că în sălile Bibliotecii Naționale este foarte frig, cititorii fiind nevoiți să stea cu gecile pe ei,…
Vezi articolul