Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, răspuns la acuzațiile că nu are legătură cu domeniul: Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri

194 de vizualizări
Florin Roman / Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
„Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri”, spune ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman. Acesta a declarat la B1TV duminică seara că el consideră un avantaj faptul că nu are legătură cu domeniul ministerului pe care îl conduce acum.

Întrebat cum și-a dat seama că a început să deranjeze și, în general, cum își dă seama un ministru că începe să deranjeze, Roman a răspuns: „Deci există acest sistem când vine un nou ministru, există delațiuni între colegi, informații date pe surse. Unii m-au acuzat că nu am legătură cu acel domeniu eu îl văd ca pe un avantaj pentru că dacă vin din acel domeniu, de regulă, dacă vă uitați în spate, majoritatea au firme, afaceri în acea zonă. Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri. Deci, din punct de vedere al integrității, eu garantez că nu am niciun fel de afaceri în domeniu”.

Reamintim că jurnaliștii de la Libertatea au scris săptămâna trecută că ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, nu-și găsește cartea “Teoria sistemelor informaționale” menționată din CV, “singura legătură cu domeniul pe care-l conduce” – carte despre care nu știu nimic nici editura unde ar fi fost publicată, nici Biblioteca Națională.

Oficialul a revenit, după declarația inițială, spunând că “admit faptul că nu am regăsit, după 15 ani, revista unde a fost publicată lucrarea respectivă”. El a sugerat, astfel, că ar fi vorba despre un material publicat într-o revistă, nu o carte.

Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto


1 comment
  1. Pai daca n-ai nici o tangenta cu domeniul, inseamna ca esti un ministru complet necalificat,
    cum sa conduci daca n-ai habar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Transformarea doctoratelor cu frecvență redusă din excepție în regulă, apărută în vară și aplicabilă începând cu anul 2024-2025, a fost legalizată abia acum, prin schimbarea neanunțată a Legii învățământului superior

Prevederile din Legea învățământului superior care stabileau că studiile de doctorat se fac, de regulă, cu frecvență și, prin excepție, cu frecvență redusă, precum și descrierea legală pentru doctoratul științific…
Vezi articolul

România a avut, în medie pentru anul pandemic 2021, un exces de morți de peste 25% în fiecare lună, comparativ cu anii precedenți – de două ori mai mult decât media europeană / Apogeu “alarmant” în octombrie, potrivit datelor OMS, analizate de un cercetător român

România a avut în medie, în fiecare lună a anului pandemic 2021, un exces de morți de peste 25% comparativ cu anii precedenți, potrivit unor date publicate recent de Organizația…
Vezi articolul