Ministrul Culturii, către instituţiile subordonate: Fondurile sunt suficiente doar pentru plata drepturilor salariale care se achită în octombrie / Ultimele două luni din acest an se află sub semnul întrebării

261 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Demeter András István
Ministrul Culturii, Demeter Andras, afirmă, într-o circulară transmisă către instituţiile subordonate, că, la majoritatea instituţiilor, fondurile sunt suficiente doar pentru plata drepturilor salariale care se achită în octombrie, însemnând că ultimele două luni din acest an „se află sub semnul întrebării”.

Aceste instituţii au termen până marţi, la ora 18.00 să prezinte măsurile ce vor fi întreprinse pentru asigurarea cheltuielilor de personal până la finalul anului. De asemenea, ministrul recomandă ca, în situaţii excepţionale, să adapteze programul de activitate al salariaţilor la obiceiurile de consum cultural al comunităţii căreia se adresează oferta instituţiei. „Astfel, în perioade cu interes scăzut, poate fi luată în calcul inclusiv soluţia extremă de reducere majoră a activităţii, recurgând la concediul fără plată”, afirmă Demeter Andras, transmite News.ro.

„Trecem printr-o perioadă marcată de multe probleme financiare, perioadă pe care trebuie să o depăşim sperând că sacrificiile de acum vor crea premisele unor vremuri mai bune. La greutăţile pe care le-am întâmpinat împreună an de an, se adaugă acum şi măsurile pe care guvernul este nevoit să le adopte pentru a se evita agravarea crizei prin care trecem. Din practica ultimilor ani, în această perioadă, ordonatorii principali de credite solicitau fonduri cu ocazia rectificării bugetului de stat şi de multe ori li se aloca o parte din sumele solicitate. În acest an, bugetul Ministerului Culturii nu a fost diminuat, dar nici nu a fost rectificat pozitiv la cheltuieli de personal pentru instituţiile cu dublă finanţare”, afirmă ministrul.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zilele Bucureștiului 2025, sărbătorite în weekendul 20-21 septembrie prin concerte în aer liber, spectacole de teatru, proiecţii de film, expoziţii şi tururi ghidate / Programul complet al evenimentelor

Zilele Bucureştiului se desfășoară sâmbătă şi duminică, 20-21 septembrie, anunță Primăria Capitalei. Se împlinesc 566 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, iar evenimentul va fi sărbătorit prin…
Vezi articolul

Profesorii și diriginții pot alege filmul potrivit clasei lor, o experiență educațională memorabilă, cu oferte speciale pentru grupurile școlare / Elevii descoperă lumea în cea mai mare sală de clasă, cea de la Cinema City (P)

Finalul de an e momentul perfect pentru o experiență care să îmbine bucuria și învățarea. De aceea, Cinema City îi invită pe elevi și profesori să descopere cinematograful ca spațiu educativ…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de limba latină și greacă veche pentru elevi și studenți, lansate de Facultatea de Limbi străine a UB din 4 octombrie. Înscrieri deschise / Orele sunt transmise online

Cercul de Filologie Clasică al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) a Universității din București (UB) își redeschide porțile pe 4 octombrie 2025, anunță organizatorii. Inițiativa se adresează elevilor…
Vezi articolul