VIDEO Ministrul Daniel David: Nu poți aduce tineri buni în sistem la un salariu de debutant care nu le permite să trăiască de pe o lună pe alta

9.695 de vizualizări
Foto: Gov.ro
„Nu poți aduce tineri buni în sistem la un salariu de debutant care nu-i permite să trăiască de pe o lună pe alta. Mai ales un tânăr care, dacă vine în sistem, este în faza în care are nevoie să-și facă o familie, o casă”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, în emisiunea Starea Nației, de pe 8 mai. 

În prezent însă, salariul unui profesor debutant este de 3.700 de lei net (6.080 de lei brut). 

Pentru un tânăr debutant, care dorește să-și facă o familie, o casă, salariul nu-i permite să trăiască de pe o lună pe alta, a spus Daniel David. Acesta a vorbit despre faptul ca trebuie mărit salariul profesorilor și mărirea trebuie să vină cu standarde minimale de performanță, trebuie să vină cu indicatori de performanță, cu asumarea responsabilității.

„Nu poți aduce tineri buni în sistem la un salariu de debutant care nu le permite să trăiască de pe o lună pe alta. Mai ales un tânăr care, dacă vine în sistem, este în faza în care are nevoie să-și facă o familie, o casă. Ori tu vii să faci ce, cu un salariu care nu-ți permite să trăiești de pe o lună pe alta? 

Deci, acestea sunt lucruri care trebuie abordate frontal, direct și să dăm un răspuns. Vrei să schimbi educația? Vrei să nu mai avem 40-42% analfabetism funcțional? Toate aceste lucruri pe care le-am spus trebuie schimbate. Unele se pot schimba fără bani, altele costă”, a spus Daniel David.

Informații de context despra salariile profesorilor debutanți

În raportul Starea învățământului din județul Buzău în anul școlar 2023-2024, întocmit în noiembrie anul trecut, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a atras atenția cu privire la două amenințări la adresa sistemului educațional. Este vorba despre pregătirea necorespunzătoare din punct de vedere psihopedagogic a profesorilor debutanți și părăsirea sistemului de către mulți dintre aceștia.

Ministrul Educației, Daniel David, a semnalat de mai multe ori faptul că majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional.

  •  „E momentul să înțelegem că educația are nevoie de acest ajutor, pentru că nu mai avem suficient de mulți și de buni profesori în școli”, a subliniat el.

Potrivit unei analize a Edupedu.ro, realizată în iunie anul trecut, salariul unui profesor debutant ar trebui să fie în anul 2025 în valoare de cel puțin 4.400 de lei net, adică la nivelul salariului mediu brut pe economie folosit la fundamentarea bugetului de stat, după cum se stipulează în ordonanța de urgență 57/2023. În prezent însă, salariul unui profesor debutant este de 3.700 de lei net (6.080 de lei brut).

Citește și:
Trebuie mărit salariul profesorilor, spune ministrul Educației: Evident că mărirea salariului nu vine pur și simplu. Trebuie să vină cu standarde minimale de performanță, trebuie să vină cu indicatori de performanță, cu asumarea responsabilității
Salariul unui profesor debutant este de 3.600 de lei. Dacă mă angajez ca șofer la Uber, iau dublu și lucrez doar câteva ore pe zi, spune profesoara Dorica Boltașu: E o lege a firii – dacă tu dai minimum, de ce te-ai aștepta să primești maximum?
Cum sunt convinși tinerii să intre în învățământ: salariul brut al unui profesor debutant crește cu 52 de lei dacă își ia Definitivatul, cel mai greu și complex examen din primii ani de catedră


12 comments
  1. De acord cu salariul mare la debutanți,dar aducere în sistem pe baza examenului de titularizare cu trei tipuri de itemi,dat vară de vară,luat cu note de 9,dar fără post și intr-un final un post la zeci de km,și cu salariu asa cum a fost!Să nu însemne examenul bazat pe Competenţe, gen titularizare prin legea 253 pt cei cu privire mai drăguță!

  2. Eu zic să o lăsăm mai moale cu salariile debutanților. La ora actuală au un venit decent pentru ce pot ei oferi la început de drum. Eu am o întrebare: ce se face cu salariile personalului didactic auxiliar? Că după 30 de ani de muncă, contabilul, administratorul, secretara au aproape același venit net cu acești debutanți.

  3. Sa vedeți când veți rămâne și fără ce aveți.Bucuria voastră,mai faceți niște contracte cu AI și faceți bani.

  4. Adevărat si fals.
    Adevarat, majorarea salariilor din învățământ trebuie modificate, cât mai curând.
    Fals, „in special pentru profesorii debutanți”.

    Toată povestea ar trebui rezolvată nu printr-o lege unitara, ci printr-o lege sectoriala. O lege care sa stabilească toate salariile din sistem raportat la salariul debutantului. Iar legea unitara ar putea doar sa spună care este valoarea de referință in învățământ fata de celelalte valori de referință, din alte tipuri de sisteme.

    Culmea, versiunea din… 2002 pare a fi cea mai flexibilă pentru a acoperi toate cerințele:
    de ex. un raport intre preparator (la acel moment, funcția de baza, minim) sau asist. per determinată (minim) si prof. univ (maxim) de circa 1:5, cu mențiunea ca fiecare funcție avea o limita minima si o limita maxima (circa 1-1.85 pentru fiecare poziție).
    vezi, de ex. OUG 68/2004.
    Ma rog, acolo erau raportate la ceva similar cu minim/economie, dar si așa: pentru preparator/asistent, de exemplu, ar fi peste 9000-10000 lei/luna, brut.

    Partea cea mai interesantă cu toate aceste legi „unitare” este ca, daca s-ar fi aplicat cu consecvența, veniturile din învățământ ar fi fost… prea mari 😀
    Fiecare noua lege a apărut nu pentru a oferi o baza mai echitabilă ci pentru ca aplicarea integrala a vechii legi ar fi produs salarii prea mari pentru anumiți bugetari.

    De exemplu, aplicând legea 284/2010 (considerată dura la acel moment) ar fi produs, in acest moment un salariu de baza (preparator/prof debutant de cel puțin 2.1-2.2*minim, adică cel puțin 8050 lei, pentru 2025), mergând pana la 5.36*minim pentru prof. grad 1 (care ar fi echivalat cu peste 20000 lei !, respectiv 33000 lei pentru prof. univ.).
    Oarecum similar, dar sub valorile legii din 2003-2004, si net peste cele din legea din 2017. Așadar, marea „bătălie” a legiuitorului nu este sa redefinească o baza echitabilă, ci sa tina in zona de mediocritate salarizarea celor din sistemele bugetare. De fiecare data când legea anterioară risca sa genereze salarii prea mari, deși legea anterioară era cea mai cea, apare o noua lege, care resetează tot.

    De exemplu, legea 153/2017, chiar daca modifica puțin la baza (asist.univ/debutant este raportat la 2.16), ajustează negativ serios maximul (prof.gr1 maxim 2.73, o evoluție de 0.6 la salariul de baza, in 25 de ani nu este de natura sa stimuleze intrarea in sistem; de comparat cu maxim de 5.36 prevazut de legea din 2010; similar pentru prof.univ.).

  5. Buna ziua ! Domnule Ministru .
    Eu sunt un profesor ieșit la pensie de doua luni . Am lucrat ca profesor în Colegiul Dimitrie Leonida Bucuresti .În acest COLEGIU salariile sunt bune , dar elevii vin degeaba la ore , de multe ori aceștia cauta profesorii și nu i găsesc.
    Prima data trebuie luate masuri cu profesori existenți pentru a-și face datoria , nu vorbesc la general .Acest COLEGIU este condus de o Directoare care și a format o echipa , fără a face orele din program și chiar deloc , dar salariul este primit și chiar cu ore suplimentare .Ma aflu acasă datorita acestei Directoare cu care sunt in litigiu pentru o plângere pe care am depus o împotriva ei la Ministerul Educației. Dvs spuneți ca aveți nevoie de profesori , iar ea în ziua când mi a apărut decizia m a dat afara cu gardienii din scoala .Asta înseamnă că nu este lipsa de profesorii .Orele se pot face și cu femeile de serviciu și cu personalul din paza asa cum procedează aceasta Directoare profitând de prietenia ei cu inspectarea sect 2 d na Corina Ceama unde chiar eu am dus o în vederea determinării de a fi obligata sa și facă datoria la solicitarea a fostei Ministru Monica Anisie , cu care am discutat personal .Am devenit propria victima prin ceia ce am făcut neștiind ca ele sunt prietene .A fost făcut și inspecție în scoala în urma reclamației mele , dar nimeni nu a știut și toți am rămas surprinși de faptul ca am auzit de aceasta inspecție. Inspecția aceasta fictiva a fost făcută probabil în locuință Directoarei de către dl Inspector General Drinceanu ajutat de cele doua prietene ale ei .Legea spune ca eu puteam sa continui activitatea dar Directoarea a făcut legea ei de răzbunare și mi a făcut lichidarea , sa scape de mine pentru ca o împiedicam la falsurile ce aceasta le face în COLEGIU luând bani fără a face vreo ora ia și favoriții ei .Eu stau acasă în loc sa predau elevilor deși eram singurul profesor pregătit pentru materia predata .Dovezi împotriva ei am destule .dar cine le poate rezolva și cu cine pot sta de vorba ?

    1. Daca tu ai fost profesor, eu sunt Angelina Jolie. Tu citesti cum scrii? Ce profesor scrie din greseala in greseala de exprimare sau gramaticala? Mi-e rusine de rusinea ta si de cei ce citesc si ne-ar condamna ca tagma pe baza unor agramati ca tine. Vindeca-ti frustrarile acasa si nu pe site-uri, rezolva-ti litigiile in instanta si nu pe Edupedu si daca esti atat de „ahtiat” dupa munca de profesor si nu doreste vreun director sa te mai angajeze dupa pensie, fa voluntariat si preda unor amarati de copii fara posibilitati.

  6. La cadrele nedidactice care fac pază zi și noapte indiferent dacă sâmbătă, duminică s-au sărbători legale, facem câte 186-200 de ore pe lună.
    De ce nu se plătesc orele suplimentare?
    S-au de ce nu mai pot să angajeze o persoană care poate să ne înlocuiască pe timpul concediului de odihnă, sau să poți lua o zi liberă
    din orele suplimentare?

  7. Salariile in invatamant sunt slabe. Un profesor ca sa ramana in sistem trebuie sa castige cel putin 2000 de euro net ca incepator. De restul nu mai discutam. Salariile ar trebui sa fie cel putin 4000 – 6000 net euro.

  8. Tinerii nu ar trebui să-si găsească joburi la privat?

  9. Tinerii buni pe care matale nea David vrei sa i aduci in învățământ nu știu carte nici cât un mediocru din vremea lui Ceaușescu… sunt imbecili leneși infatuați tupeiști…da carte
    ….zero barat…trimite pe acești agramați in UE în vest poate îi vor prosti pe ăia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor de la Universitatea Babeș Bolyai a primit Ordinul Steaua Italiei în grad de Cavaler pentru cercetarea economică / A făcut o analiză care măsoară impactul companiilor italiene asupra economiei românești în perioada 2010-2023 și a contribuit la „Ghidul de Țară 2024”

Profesorul universitar dr. Szász Levente, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit una dintre cele mai importante…
Vezi articolul

EXCLUSIV Concursul de directori a fost suspendat la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce un membru al comisiei s-a retras în timpul interviurilor. Inspectoratul București a anulat o notă acordată de comisie, pe motiv că a fost pusă „dintr-o eroare” și a înlocuit peste noapte „concurs suspendat” cu „reprogramat”

Concursul de directori 2021 a fost suspendat la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, potrivit Inspectoratului Școlar. Instituția a publicat situația de vineri, 26 noiembrie, a rezultatelor la concurs și…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Regulile de organizare a celor 2 ore în plus de învăţare remedială pe care le au de luni toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au fost publicate de Ministerul Educației. Remedialul se va organiza pe grupe de 6-12 elevi

Învățarea remedială se desfășoară înainte sau după programul școlar obligatoriu, pe grupe de 6-12 elevi, iar durata unei activități este de 45 de minute, potrivit Metodologiei de organizare a orelor…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: O grevă a profesorilor în septembrie nu poate aduce nimic pe termen de o jumătate de an, un an, în schimbările care sunt luate acuma / Nu vreau să demotivez sindicatele

O eventuală grevă a profesorilor în septembrie nu va putea modifica pachetul de măsuri impus deja de guvern, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un interviu acordat pe 25…
Vezi articolul