Ministrul de Interne a contestat în instanță și decizia prin care Comisia Universității Babeș-Bolyai a constatat plagiat extins în teza sa de doctorat. Numărul proceselor ajunge la 3

927 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Al treilea proces a fost deschis de ministrul de Interne, Lucian Bode, împotriva Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anume pentru anularea hotărârii prin care Comisia de Etică a universității a constatat plagiat în teza lui de doctorat, după cum a semnalat Agerpres. Este al treilea proces deschis de ministru, care este și secretarul general al PNL, împotriva UBB, după alte două referitoare la decizia luată în prealabil de Comisia de Etică, prin care aceasta a decis, la sfârșitul anului trecut, să analizeze a doua oară teza.

În Hotărârea Nr. 1 din 2023, Comisia de Etică a UBB constata plagiat extins în teza lui Lucian Bode, comparativ cu nivelul constatat la prima evaluare, din toamnă, precum și faptul că lucrarea era profund viciată. Totodată, Comisia anunța că urma să sesizeze CNATDCU referitor la concluziile analizei sale, cerea alinierea tezei “cu standardele de etică academică” și, până atunci, retragerea cărții „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei.

Lucian Bode a cerut, printr-un dosar înregistrat pe 20 februarie la Tribunalul București, în contencios administrativ și fiscal, anularea Hotărârii I/2023.

Precedentele două acțiuni în instanță vizau suspendarea, respectiv anularea deciziei Comisiei UBB de a se autosesiza și de a analiza a doua oară teza de doctorat a ministrului, în condițiile în care jurnalista Emilia Șercan identificase porțiuni plagiate extinse comparativ cu ceea ce găsise, inițial, Comisia universității clujene.

  • Într-un prim proces, pe 17 ianuarie, Tribunalul Sălaj respinsese ca nefondată cererea de suspendare a executării acestei Hotărâri de la finalul anului trecut. Ministrul a făcut recurs, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Cluj, cu prim termen 22 martie.
  • În paralel, la Tribunalul Sălaj s-a înregistrat, pe 2 februarie, solicitarea lui Lucian Bode de anulare a aceleiași hotărâri (Hotărârea nr.10/ 2022), prin care Comisia de etică din cadrul UBB se autosesiza pentru suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a ministrului.


3 comments
  1. Ai onoare, iti dai demisia si dovedesti in instanta ca nu este plagiat.

    1. E dovedit cã e plagiat. El īnsuși este un plagiat. Un plagiat hidos de mafiot ratat. Sper sã-l trecã sãlajenii la ” borfașu secolului” în „Urletu’ Zalăului”.

    2. Cu onoarea asta si-au distrus cariera i gramada de acuzati de ANI,DNA sau procurori politici!Daca va pierde procesele il da PNL afara,daca nu demisioneaza,daca nu ,nu si merge inainte in politica cuvsau fara doctorat,ca si pana acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele două consilii de etică din subordinea Ministerului Educației și Cercetării ar putea fi comasate, iar organizarea prevăzută de lege pentru comisiile de etică din universități ar putea fi modificată / Propunerile au fost făcute într-o dezbatere a specialiștilor în domeniu – Dacian Dragoș, consilier al ministrului David

Consiliile de etică ce funcționează, în actuala formulă guvernamentală, sub umbrela Ministerului Educației ar putea fi comasate într-unul singur, care să se ocupe și de etica în universități, și de…
Vezi articolul

“Se încearcă o manipulare a opiniei publice” – Vasile Brînzănescu, matematician din conducerea instituției-cheie în verificarea plagiatelor, după declarațiile ministrului Educației, Ligia Deca, referitoare la procesul pierdut de Minister în cazul analizei tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă

“Manipulare și minciună, două arme ale politicienilor de a justifica orice decizie ilegală și imorală din activitatea lor!” – Așa comentează matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în forul care până recent…
Vezi articolul

Profesorii și învățătorii vor primi instrucțiuni avizate de Colegiul Psihologilor din România pentru a ajuta elevii ucraineni să se integreze, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: La Colegiul Mihai Viteazu din București vor preda 8 învățătoare din Odessa

Este nevoie de un efort comun, elevi, profesori și părinți pentru ca elevii ucraineni să poată fi incluși în sistemul de învățământ românesc, a spus la Europa FM, consilierul ministrului…
Vezi articolul

OFICIAL Regulile de angajare pentru cercetătorii din institute, actualizate după 21 de ani / Posturile vacante se ocupă doar prin concurs public / Rezultatele, CV-ul și lista publicațiilor candidatului câștigător se urcă obligatoriu pe site-ul institutelor

Regulile de angajare pentru cercetătorii din institute au fost actualizate după 21 de ani. Noua lege menționează că ocuparea posturilor vacante se va face exclusiv prin concurs public, iar institutele…
Vezi articolul