Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: În noul cod urbanistic vom introduce obligația de a construi creșe, grădinițe, școli și cabinete medicale în cartierele rezidențiale noi. Cetățenii ne întreabă „domnule, eu unde îmi duc copiii?”

477 de vizualizări
creșe noi
Foto: Captură MDLAP
În proiectul noului cod urbanistic, care va reglementa domeniul construcțiilor în localități, vor fi introduse obligații legale pentru administrațiile locale și dezvoltatorii de locuințe astfel încât să fie prevăzute servicii publice esențiale în cartierele rezidențiale noi. Asta a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la Radio România Actualități.

Ministrul a spus că, pentru cartierele construite deja, nu se mai poate construi o instituție de învățământ decât dacă există teren în zona respectivă, dar că de la intrarea în vigoare a noii legislații, autoritățile locale vor fi obligate să prevadă în proiectele urbanistice propuse și aceste servicii – creșe, grădinițe, școli, cabinete medicale.

”Să fie prevăzute obligatoriu astfel de servicii publice – școli, cabinete medicale să fie asigurate în acel cartier. Cetățeanul care se mută acolo, o familie tânără cu copii, de exemplu, să nu trebuiască să parcurgă o oră până își lasă copilul la o creșă sau la grădiniță, poate chiar în centrul orașului.

Problema noastră este aceea de a preveni asemenea situație în care, după ce s-au deschis aceste cartiere, sau s-au construit, primăria este confruntată cu solicitările cetățenilor care spun „domnule, eu unde îmi duc copiii la grădiniță?”, de exemplu, „m-a mutat în acest cartier unde sunt 1.000 de locuințe…”, a spus Cseke Attila.

”Moderator: Pentru aceștia se mai poate face ceva acum?

Cseke Attila: Pentru aceștia, numai dacă este teren disponibil se poate face. N-a existat această reglementare, o introducem acum, astfel încât măcar de aici încolo să evităm asemenea situații și să nu se mai construiască atât de atât de haotic, mai ales în orașe”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Mariana Comăniță, despre burse: Aș restrânge cercul celor merituoși strict la olimpici și m-aș duce mai mult în zona de burse sociale / Cine a spus că elevului trebuie să îi iasă neapărat media 10? Trebuie umblat la sistemul de evaluare, susține directoarea Ionela Neagoe

Mariana Comăniță, directoarea Colegiului Național „Spiru Haret” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu, că, în învățământul preuniversitar, singurele burse care ar trebui să fie acordate sunt cele de excelență…
Vezi articolul

ANALIZĂ Eșecul instituțional al PNRAS: În runda I, peste 140 de școli nu au cheltuit niciun ban pentru reducerea abandonului școlar – raport al Ministerului Educației. Asta deși 356 de persoane din inspectoratele școlare au fost plătite cu 4,5 milioane de euro timp de 2 ani pentru a le ajuta să implementeze proiectele

Școlile din PNRAS, selectate tocmai pentru vulnerabilitatea lor accentuată, de exemplu mulți profesori suplinitori și navetiști, fără profesori de sprijin pentru elevii cu CES sau mediatori școlari, au reușit în…
Vezi articolul

Ultimul act normativ care să permită sesizările anonime privind hărțuirea sexuală sau morală în universități – discutat și avizat joi în cadrul Ministerului Educației șI Cercetării, anunță Alianța organizațiilor studențești / Măsura – la mai bine de un an de când au început discuțiile publice privind sesizările anonime

Un proiect de ordin privind modificarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică din universități, ce include prevederi despre admisibilitatea sesizărilor anonime privind acte de hărțuire morală sau…
Vezi articolul