Ministrul Educației a vorbit despre clarificarea statutului juridic al unor „diplome europene” de licență, master sau doctorat și al alianțelor de universități europene, la o reuniune a miniștrilor educației din statele membre ale Uniunii Europene

562 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a participat la reuniunea miniștrilor responsabili cu învățământul superior, cercetarea și inovarea din statele membre ale Uniunii Europene, care a avut loc la Paris, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Acesta a vorbit despre caracterul „propunerilor de clarificare a statutului juridic al alianțelor de universități europene și al unor ‘diplome europene’ de licență, master sau doctorat”.
  • Temă principală a evenimentului a fost „Consolidarea cooperării transnaționale între universități pentru viitorul Europei”.

Un alt subiect punctat de Sorin Cîmpeanu s-a referit proiectul „România Educată”, proiect blocat la nivel legislativ încă din luna septembrie a anului trecut.

Conform comunicatului, „ministrul Educației a precizat că la nivel național, sub tutela proiectului România Educată, Planul Național de Redresare şi Rezilienţă include obiective de investiții care au în vedere sprijinirea procesului de digitalizare a universităților, susținerea unor rute complete de învățământ profesional/dual, precum și construcția de facilități moderne care să susțină un proces educațional modern și o tranziție ecologică”.

Amintim că, în memorandumul adoptat în vară de guvernul Cîțu, pentru implementarea raportului prezidențial România Educatătermenul pentru elaborarea pachetului legislativ era de 1 octombrie 2021. Al doilea termen din memorandum, asumat de Guvern pentru 10 septembrie, nu a fost îndeplinit nici până acum, fiind vorba despre adoptarea unei hotărâri de guvern cu termene și obiective pentru aprobarea planului de implementare a România Educată.

Exact în ziua în care era prevăzută aprobarea, proiectul de HG nu avea avizul Consiliului Economic și Social. În conferință de presă, ministrul Cîmpeanu a ieșit să anunțe amânarea pentru anul viitor a anunțatei noi legi a Educației.

Redăm comunicatul integral:

„Evenimentul a fost organizat sub egida Președinției franceze a Consiliului UE.

În cadrul reuniunii miniștrilor responsabili cu învățământul superior, cercetarea și inovarea din statele membre ale Uniunii Europene, având ca temă principală Consolidarea cooperării transnaționale între universități pentru viitorul Europei, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a salutat lansarea de către Comisia Europeană, în data 18 ianuarie 2022, a Comunicării privind Strategia europeană pentru universități. Ministrul român al Educației a subliniat că acest document este rezultatul unui proces îndelungat de cooperare și reflecție la nivel european, la care au contribuit statele membre și universitățile, atât în cadrul Procesului Bologna, cât și în cadrul oferit de implementarea programelor europene în domeniile educației și cercetării.

În același timp, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a reliefat importanța și necesitatea identificării celor mai eficiente mijloace de consolidare a sinergiilor între învățământul superior, cercetare și inovare, accentuând condiția sine qua non a parteneriatului între universități și mediul socio-economic pentru o valorizare reală a rezultatelor cercetării și pentru un transfer tehnologic eficient.

Totodată, ministrul Educației a precizat că la nivel național, sub tutela proiectului România Educată, Planul Național de Redresare şi Rezilienţă include obiective de investiții care au în vedere sprijinirea procesului de digitalizare a universităților, susținerea unor rute complete de învățământ profesional/dual, precum și construcția de facilități moderne care să susțină un proces educațional modern și o tranziție ecologică.

Pentru facilitarea cooperării transnaționale la nivel european, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a declarat susținerea continuă și fără echivoc a României, atrăgând, totuși, atenția asupra importanței, dar și a caracterului extrem de ambițios al propunerilor de clarificare a statutului juridic al alianțelor de universități europene și al unor „diplome europene” de licență, master sau doctorat.

Ministrul francez al învățământului superior și cercetarii, Frederique Vidal, în calitate de reprezentant al Președinției franceze a susținut importanța promovării „atractivităţii şi competitivităţii” universităților europene, subliniind importanța libertății academice, a integrității ştiinţifice, precum și a resurselor alocate cercetării, domeniu care „trebuie finanţat mai mult şi mai bine”.”


1 comment
  1. Faptul ca la politehnica bucuresti, la profil adecvat, se renunta, datorita politicului, la online, denota un servilism al conducerii in raport cu ceea ce inseamna lipsa de empatie ..si totul pentru ei se rezuma la numere. Studentii sunt indivizi, cu nume si aspiratii total diferite. Le puneti sanatatea in pericol cu buna stiinta, fara nicio judecata dreapta!

    Asta pe langa alte multe probleme si lipsuri din partea sistemului educational, unde toti sunt la gramada. Ce corelati european? Definiti!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Ciocniri în campusul Universității Columbia din Statele Unite după sosirea unui grup de contra-manifestanţi în tabăra protestatarilor pro-palestinieni / Bătăi cu bâta şi tiruri de focuri de artificii. Poliţia din Los Angeles a intervenit la UCLA

Ciocniri violente au izbucnit miercuri în campusul universităţii UCLA din Los Angeles între protestatari pro-palestinieni şi un grup de contra-demonstranţi, potrivit transmisiei video live a unui post de televiziune american,…
Vezi articolul

Firea: 3.500 de locuri în tabere pentru studenții cu rezultate bune / „Este nedrept că unele organizații compară numărul locurilor din tabere cu totalul studenților din România”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă organizarea de tabere studențești gratuite pentru 3.500 de studenți cu rezultate școlare foarte bune, scrie G4Media.ro. ”Organizăm tabere studențești, gratuite, în acest an! Nu renunțăm…
Vezi articolul

Studenții cer adoptarea urgență a unui proiect de lege care interzice majorarea taxelor universitare: Este inacceptabil ca universitățile să recurgă la majorarea oricăror tipuri de taxe în criza actuală

Alianța studenților susține un proiect de lege care prevede interzicerea majorării taxelor universitare pe perioada stării de urgență, în actualul și în viitorul an universitar și îndeamnă decidenții din educație…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre concursurile de directori: Aș vrea să punem în dezbatere o metodologie spre sfârșitul anului / Sunt dispus să analizăm cât de mult îi afectează degrevarea, cum ar fi rezonabil să o facem

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, într-un interviu pentru adevărul.ro, că dorește să organizeze concursul de directori în prima jumătate a anului 2026, în baza unei noi metodologii…
Vezi articolul