Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Ne cam batem joc de jumătate din copii în sistemul educațional, direct spus

17.123 de vizualizări
Prezentarea raportului QX – Educație și Cercetare, 19 mai 2025 / Foto: Edupedu.ro
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat luni, 19 mai, o statistică pe un eșantion de 100 de români – cum arată situația la nivel de educație. „Patru din 20 de copii sunt pierduți în sistemul educațional, 5-6 sunt în zona de analfabetism funcțional”. La prezentarea raportului QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România, ministrul a spus că nici în privința adulților „lucrurile nu stau mult mai bine”, 25% fiind în zona de analfabetism funcțional.
  • UPDATE 18:25 Raportul QX a fost publicat de ministerul Educației și Cercetării și poate fi consultat mai jos în articol
Redăm integral declarația pe acest subiect:

„Înainte de a intra în detalii, cred că este important să prefațăm unele concluzii. O chestie mai simplă, cum ar arăta România în 100 de oameni? Am aproximat lucrurile pentru că și datele de la Institutul de Statistică sunt aproximative. Aproximativ 20 din acești 100 de oameni sunt copii, adică până la 18 ani. Cum arată ei? Păi arată cam așa: Patru sunt cam pierduți în sistemul educațional, nu știm unde sunt. Or fi în străinătate, or fi în țară, mediile rurale dezavantajate și nu participă la sistemul de educație? Dar clar că patru sunt pierduți. Aproximativ cinci sau șase, depinde cum vrei să măsori, se află în zona de analfabetism funcțional, cu roșu? Și îi avem pe ceilalți 10 cu verde, care au măcar nivelul de competență minimal pe care îl așteptăm după un sistem educațional. Am spus minimal, nu înseamnă că sunt la nivelul nu știu cât… unii sunt foarte ok, dar nu tot sunt acolo.

Așa că, dacă eu, ca psiholog, mă uit la această structură, nu pot decât să fiu foarte trist, pentru că eu știu că inteligența și creativitatea copiilor tinerilor din România, cele două sunt comparabile practic cu cele pe care le au tinerii, copiii din țările nordice, din Marea Britanie, Franța, în Statele Unite, am făcut aceste analize, după cum știți și psihologia românilor și uite ce facem cu sistemul educațional, în care pe de jumătate ne cam batem joc, direct spus.

În zona adulților, nici aici lucrurile nu stau mult mai bine. Aproximativ 13 din cei 80 de adulți au studii superioare 16% un scor destul de mic, în condițiile în care media la nivelul Uniunii Europene, sigur, și asta variază, e undeva în jur de 30%, deci avem 16 adulți români cu studii superioare. În zona de analfabetism funcțional, am pus cu roșu, aproximativ 25% sunt în această zonă, dar să știți, asta e zona foarte dură, că dacă luăm în calcul și riscul foarte crescut spre analfabetism funcțional nu este 25% ci la 38% și ar fi trebuit să colorăm mai mulți cu roșu, dar am vrut să păstrăm o doză de optimism. 

Iar pe celelalte rânduri vedeți absolvenți, vedeți, adulți din România care sunt absolvenți de studii liceale, postliceale sau de învățământ gimnazial sau primar. Asta așa arată România în acest moment, dacă ne uităm la datele statistice. Pericolul mare, așa cum îl văd eu, este că ce ducem din zona educației de acuma în zona adulților face mai mult rău, fiindcă dacă vă uitați care este procentul analfabetismului funcțional, este mult mai mare decât s-a măsurat, în zona adulților. Asta înseamnă că noi ducem această componentă în zona adulților și ne așteptăm că peste câțiva ani lucrurile vor arăta și mereu”. 

Prezentarea raportului QX – Educație și Cercetare, 19 mai 2025 / Foto: Edupedu.ro

DOCUMENT Raportul QX lansat de ministrul Daniel David luni, 19 mai 2025:


7 comments
  1. va bateți joc de tot învățământul romanesc. Am ajuns cu copilul la evaluarea nationala ca la PACANELE . Trebuie sa vezi și sa te gândești care sa fie opțiunea 2, 3, etc pt ca dacă nu ai noroc întra altul cu nota mai mica. RUSINE GUNOAIELOR !!!!!! La examenele pt probe eliminatorii la liceul Pedagogic ca exemplu proba de sport o dai chiar dacă e furtuna afara tb sa accepți ca copilul sa alerge la rezistenta prin ploaie și vânt în condițiile în care exista sala de sport. O mizerie totala !!!!!! iar fata de profesori, niște jigodii care nu predau nimic la clasa ca să oblige părinții sa duci copilul la meditații fără sa emită un bon de casa, absolut nimic, totul la NEGRU !!!!!
    INVATAMANTUL ROMANESC = MIZERIE ABSOLUTA

  2. Nu poti sa angajezi profesori mediocri care abia asteapta sa mai traga un chiul, iar elevii sa fie toti alfabetizati. Elevii sunt oglinda acestor profesori. Concursul de titularizare este de forma. Majoritatea profesorilor s-au titularizat cu art. 253 si urmatoarele (care nu a murit, acum i se spune ‘viabilitate’ iar lista cu pile acum este publica pe titularizare.edu.ro), cu schimb de posturi (de fapt o vanzare), pretransferuri si criterii facut dupa chipul ‘candidatului nostru’, saptamani Altfel si Verzi (cai verzi pe pereti), doar 2,2% din PIB si un personal didactic auxiliar supradimensionat (cu secretar sef si contabil sef) pentru ca, nu-i asa, pe acolo trec banii pentru dotarea scolilor, nu pe la profesori.

  3. Oana Moraru, expert educațional, spune referitor la programa școlară că în clasele primare și gimnaziu nu este adaptată vârstei: „În școala românească există trei mari șocuri: clasa a II-a, clasa a V-a și clasa a IX-a”. Clasa a II-a le propune un salt mult peste media naturală a inteligențelor și a puterii de lucru a copilului. Asta fiindcă odată cu înființarea claselor pregătitoare, cineva a turnat programa de a III-a în a II-a programa de a II-a în clasa I, iar la clasa a V-a nu s-a mai gândit nimeni unde rămân copiii. E ca și cum o luăm de la capăt cu școala și le trântim în cap o mulțime de informații și avem pretenții pe skiluri academice incredibil de ridicate. Noi, ca parinti, avem datoria sa ne aparam copiii de abuzul intelectual, pentru a avea copii sanatosi emotional. De ce apar drogurile la copii din ce in ce mai mici, de ce apar sinucideri la copii, de ce fac copiii depresii ? Domnule Ministru, sunteti expert in psihologie, AJUTATI-NE COPIII !!!!!!! Revizuiti programele, lasați copiii sa mai faca si alte activitați pentru a avea o dezvoltare armonioasa!!!! Va rugam, domnule Ministru, sa intrati la clase sa vedeti cum multi invatatori fac numai matematica si lb . româna, uita sa cante cu copiii, sa deseneze si sa picteze cu copiii , sa-i invețe lucruri elementare civice.

    1. abuzurile incep cu rețelele sociale , cu emisiunile ce promovează violența cu internetul care le mananca timpul și viața acestor copii. Aici e abuzul . Scoala se facea si înainte da nu se mai spânzurau elevii de liceu. la Politehnica se dădeau 11 manuale la admitere !! la medicina se dădeau obligatoriu trei examene din 3 materii obligatorii.
      Deci fragilitatea lor apare din cauza informatiilor , a comparațiilor , a presiunii care se face prin / și de media. cele 5 ore petrecute in medie pe tehnologii îi storc de vlaga , îi obosesc și îi incarca negativ. Pe urma orice sarcină scolara este obositoare ..

  4. * cam 4-5% sunt rromi, deci lupta e inutilă.
    ** 10-15% au cel puțin un părinte în străinătate; rezolva-le tu frustrarea aceasta emoțională, tov. ministru!
    *** 10-15% au probleme financiare grave, nu au ce manca, au perspective sumbre.
    **** 10-15% provin din familii bogate, cu fițe, pt. care educația e un moft.
    ***** marea masă medie, la 35-40%
    ******muncitorii, tocilarii 5-8%.
    tovarășe ministru, cine e de vina, statul idiot sau profesorul?

  5. 100% din procente sunt scoase din burtă.

    De unde știe d-l ministru că 20% din copii sunt nu se știe pe unde, că restul sunt aici-colo, că cică au același grad de creativitate etc ca alții – pe ce studii se bazează? Când a măsurat? Ce eșantioane?

    Pentru că anecdotic, din toate generațiile care au trecut prin școală, puțini sunt cei care efectiv au nivel înalt de inteligență nativă și/sau creativitate. Nu le poți scoate din burtă, ca să compari cu elevi din țările unde părinții încă își mai cresc direct copiii (nu că n-ar ajunge și ei la nivelul tiktok cât de curând). Nu, nu spun că sunt toți proști… dar hai să nu ne mai prefacem. IQ-ul mediu al românilor nu trece de 100, și dacă ar ajunge MĂCAR la 100, am sta foarte bine.

    Pentru moment, stăm la 96, conform https://international-iq-test.com/ro/test/IQ_by_country (locul 75 din 126 țări testate), și jumătate au IQ mai mic de-atât. Deci hai să nu comparăm mere cu pere.

    China, Coreea de Sud și Japonia sunt peste 106, în MEDIE, deci țări care n-au renunțat la învățământul clasic și n-au făcut totul praf de dragul schimbării. Și nu cred că-s ultimii la creativitate.

  6. Mai bi las o moartă…tu educatule care habar nu ai de fizică ca obiect de studiu și că știință care nu ai făcut nimic absolut nimic pt dotarea laboratoarelor de fizică și ai trimis în derizoriu cererile noastre pt aceste minime dotări ..care crezi că un laptop înlocuiește un experiment și inteligența artificială înlocuiește un cadru bine pregătit care nu știi că fizica știința științelor sta la temelia oricărei societăți…vai de capul tău…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere prezidențială 2024, organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Digi 24. Rectorul Daniel David: UBB se va implica prin ridicarea unor întrebări relevante educațional, în cercetare-dezvoltare-inovare și social

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu televiziunea Digi 24, va organiza dezbaterea candidaților la poziția de președinte al României, în zilele de 13, 14 și 18 noiembrie 2024. Emisiunile-eveniment…
Vezi articolul

Ținta de 1% din PIB pentru cercetare, care ar fi trebuit atinsă din 2020, ar urma să fie din nou amânată până în 2026 / Limitări privind cheltuielile de personal pentru institutele de cercetare / Indemnizații stabilite la nivelul decembrie 2024 pentru membrii Academiei – Proiectul „ordonanței-trenuleț” pregătite de guvern

Institutele de cercetare ar urma să țină cont de limitări suplimentare privind numărul de personal și cheltuielile per salariat în 2025, în funcție de rezultatul lor financiar, arată proiectul „ordonanței-trenuleț”…
Vezi articolul