Ministrul Educației, despre consumul de droguri în rândul elevilor: Nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți / Luăm măsuri prin care încercăm să schimbăm realitatea, dar ea trebuie schimbată de părinți, de profesori, de elevi

762 de vizualizări
Foto: FSEGA/UBB
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că responsabilitatea prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor nu poate reveni exclusiv școlii, ci aparține și părinților: „Nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți”, a declarat el, la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu.

Ministrul Daniel David a vorbit despre problemele din școli legate de consumul de droguri și bullying și a afirmat că există reglementări clare, însă acestea „sunt forme fără fond, de foarte multe ori”.

El a mai declarat că schimbarea necesită un efort colectiv: „Luăm măsuri prin care încercăm să schimbăm realitatea, dar realitatea trebuie schimbată de părinți, de profesori, de elevi, că altfel degeaba”, a spus ministrul.

Întrebat ce se poate face ca procedurile să fie implementate și să nu rămână doar pe hârtie, ministrul a adus în discuție aplicarea de sancțiuni.

Redăm dialogul integral pe această temă:

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Și părinți educați, cu resurse, abandonează, fiindcă vezi consum de droguri în acele familii, nu neapărat în familiile celor care trăiesc în zone defavorizate. Deci nu este un motiv să spui că n-avem părinți care să fie ei suficient de educați, n-au resurse, vedem de multe ori probleme în celelalte zone unde părinții sunt educați și au resurse și mesajul meu este acesta: nu vă așteptați să facă școala ce nu faceți voi ca părinți. Acestea fiind spuse, școala sau noi încercăm să intervenim la mai multe niveluri și unele sunt de competența noastră, în altele trebuie să-i stimulăm pe alții.

Moderatoare: Din păcate, doare acest „încercăm” și ne-am dori cu toții să îl înlocuim cu „implementăm”.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Este un adevăr. Haideți să nu facem terapie în care să pretindem că realitatea este altfel decât este. Vă dau un exemplu, de ce încercăm. Fiindcă avem un o metodologie foarte clară de management, ce trebuie să facă fiecare școală pentru un caz de bullying sau de violență, sau de hărțuire. Pasul unu, pasul doi, pasul trei. Am făcut și s-au făcut pregătiri peste pregătiri, cu profesori, cu inspectori, cu cei din școală, cu presa, încă când apar astfel de fenomene primesc telefoane: „ce măsuri și reglementări vreți să luați?” Păi sunt acolo, sunt forme fără fond, de foarte multe ori. De aceea spun că încercăm. Eu pot reglementa. Eu nu pot să mă duc în sala de clasă să pun dulapul și să iau telefonul copiilor.

Ce pot să vă spun este că luăm măsuri prin care încercăm să schimbăm realitatea, dar realitatea trebuie schimbată de părinți, de profesori, de elevi, că altfel, degeaba.

Moderatoare: Avem și știm deja lucrul acesta, la capitol de implementare am agreat că aici avem foarte multe lucruri, dar vă întreb, oare cum ajungem în punctul în care își asumă consecința faptului că nu implementează aceste proceduri?

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Prin sancțiuni. Însă auzim că se dau sancțiuni și sunt prea multe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Neregulile descoperite în cazul inspectoarei șefe de la Dâmbovița, trimise la parchet de Ministerul Educației. Ileana Nicolaescu a fost schimbată din funcție după ce a fost președinte de comisie județeană de Bac și evaluator pentru două discipline, din care pentru una nu avea specializare

Un raport venit în urma controlului Ministerului Educației la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, despre neregulile găsite în cazul inspectoarei generale Ileana Nicolaescu, a fost înaintat Parchetului de către Minister,…
Vezi articolul

SURSE Dubla specializare pentru profesori ar urma să fie introdusă și la licență, împreună cu o bursă cât salariul unui cadru didactic debutant pentru cei care aleg această formare. Prevederile apar în proiectul Deca al Legii învățământului superior

Introducerea dublei specializări la licență pentru cadrele didactice și acordarea unor burse de studiu egale cu salariul net al unui profesor debutant pentru studenții care frecventează cursurile licenței didactice sau…
Vezi articolul

Reguli egale pentru toate școlile, cer reprezentanții Consiliului Național al Elevilor: Altfel autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular, generând o discriminare fără precedent

„Solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât să includă…
Vezi articolul

Ministerul Educației prezintă public cifre false? Numărul elevilor de clasa a VIII-a, al înscrișilor și al prezenților la Evaluarea Națională diferă în aproape toate comunicările oficiale din ultimele 4 luni

În acest an școlar au fost 178.899 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, a anunțat ministrul Ecaterina Andronescu în cea mai recentă conferință de presă. Cifrele sunt diferite de…
Vezi articolul