Ministrul Educației, despre profesorii care se pensionează: Au fost depuse 147 de cereri de pensionare, după 1 septembrie, în limita normalului

8.059 de vizualizări
Foto: Pexels.com
“În cadrul inspectoratelor școlare au fost depuse cereri de pensionare, după 1 septembrie, 147. Deci au fost 147 de cereri de pensionare, la nivel național, după data de 1 septembrie, pe diferite motive. Este în limita normalului, am mai avut astfel de situații și în alți ani”, a declarat ministrul Educației, la B1 TV. 

Monica Anisie a anunțat că “din datele care sunt în Edusal, adică programul de salarizare, există 27.000 de profesori cu vârste de peste 60 de ani, iar peste 65 de ani avem peste 8.000 de profesori. Nu 60.000 cât a fost în spațiul public”. 

“Cred că este momentul să îndemnăm la calm pe toată lumea, pentru că ne pregătim de începutul de an școlar și elevii au nevoie de sprijinul nostru emoțional”, a continuat ministrul.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în anul școlar 2018-2019 numărul cadrelor didactice în vârstă de 60 de ani și peste era de 18.103 persoane, din care 3.866 de 65 de ani și peste.

În învățământul preuniversitar sunt 220.000 de profesori, incluzând suplinitorii.

Photo by Oleg Magni from Pexels


1 comment
  1. Sa va fie rușine pentru comentarii, doamna ministru!
    Daca erau de pensionare, își depuneau dosarul cu câteva luni în urma, nu după 1 septembrie.
    Cat despre vârsta cadrelor didactice, de ce va interesează?
    Pentru ca dl Tătaru a spus ca ar trebui ca profii peste 60 ani sa predea doar online.
    Dar dvs ați fost împotriva.
    Urâți cadrele didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Opera din Sydney anunţă „sezonul digital”, în contextul pandemiei de coronavirus. Spectacole integrale, discuţii, imagini de arhivă nepublicate anterior şi conţinut din spatele scenei, gratuite – de miercuri pe site

Opera din Sydney a anunţat că trece în mediul digital în perioada pandemiei de coronavirus și că va prezenta spectacole online şi ar putea difuza reprezentanţii în direct, prin live-streaming,…
Vezi articolul

Anularea deciziei prin care Universitatea București a majorat taxele pentru studenți pe motiv că le indexează cu inflația, decisă de Tribunalul Alba în primă instanță, la solicitarea unui student la Drept. Reacția universității

Tribunalul Alba a decis anularea „în parte” a unei decizii a Consiliului de Administrație al Universității București și a unei hotărâri a Senatului UB, la solicitarea unui student la drept…
Vezi articolul