Ministrul Educației: Din cauza analfabetismului funcţional, oamenii cred că vindecăm cancerul cu coada şoricelului

3.486 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că cea mai mare îngrijorare a sa în privinţa învăţământului preuniversitar este analfabetismul funcţional, din cauza căruia oamenii cred „lucruri bizare”, cum ar fi că se poate vindeca cancerul cu coada şoricelului sau că pământul este plat, transmite Agerpres, preluată de G4Media.ro.

„Zona foarte mare de analfabetism funcţional, care ajunge în jur de 40% plus. Aste ne predispune la teorii conspiraţioniste, ne predispune la manipulări, iar oamenii ajung să creadă în lucruri bizare, că vindecăm cancerul cu coada şoricelului, că pământul este plat, încep să atace instituţiile statului şi ne mişcăm spre o societate în care anarhia începe să devină mai puternică, vocea celui care este mai agresiv, care strigă cel mai puternic, iar educaţia are o vină aici, în condiţiile în care nu reuşeşte să controleze acest analfabetism funcţional, care ne predispune la această pseudocunoaştere. Asta este o îngrijorare primordială”, a declarat, joi, Daniel David.

El a adăugat că este foarte posibil ca analfabetismul funcţional să fie şi mai ridicat decât o arată cifrele oficiale.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


1 comment
  1. Începeam să cred că este ceva de dl ministru, dar deja de câteva săptămâni, face doar constatări, iar unele sunt pt oameni creți la cap. Dimineața, porni cu creșele, acum aud că analfabetismul „funcțional” e de vina că sunt prosti printre noi. Garantez domnului ministru că dacă îi pun un text din fizica cuantica, din matematici cu aplicații în biologie, se scarpină după ureche. nu că nu s-au scărpinat și profesori de matematică de gimnaziu. Vezi tu, omul nu este obligat să fie multilateral dezvoltat, el trebuie nisat și să exceleze in ceea ce face și-i i place. Asta nu îl face un analfabet în niciun mod fata de alte obiecte. A. Exemplu. Toți am făcut muzica, 8 ani de școală. Mă duc la înalta curte de casație și va garantez că 80% din profesioniștii în drept nu știu să citească notele muzicale. Și… care e problema, oamenii sunt specializați în drept. .. waaaa Uitati-va câți oameni de partid se lipesc pe aceste programe cu fonduri UE. Asta e singurul și unicul scop al lozincii „analfabet funcțional” vorbim vorbe domnule ministru…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Soluția care le permite profesorilor să dezvolte lecții și activități atractive pentru elevii lor, prezentată luna aceasta la cel mai important târg global de educație și tehnologie (P)

Inovația educațională dezvoltată de Samsung Electronics împreună cu Shape Robotics pentru sistemul educațional, display-urile Interactive Samsung Flip Pro cu aplicația Fable Blockly integrată, va putea fi testată de mii de…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA anunță că și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale și protestează față de numărul mare de semnături cerut de lege, criteriu pe care nu l-a îndeplinit. Susține că niciun candidat înscris nu va rezolva criza politică actuală, ci o va adânci

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, anunţă, sâmbătă seară, că a decis, „după o matură chibzuinţă” să îşi depună candidatura pentru alegerile prezidenţiale. „Dosarul meu…
Vezi articolul

BREAKING Scenariul hibrid de începere a școlii, propus de Ministerul Sănătății: Distanța fizică redusă la jumătate între copii, masca e obligatorie tot timpul doar pentru învățătoare și educatoare, profesorii o pot da jos la cursuri

Reducerea distanței fizice între copii sau între elevi de la 2 metri, cât era până acum, la doar 1 metru, indiferent de ciclul de învățământ preuniversitar, este principala măsură nouă…
Vezi articolul