Ministrul Educației, după ce educația a trecut prin cel mai mic buget din istoria recentă: Mandatul meu este pe masă, dacă nu vom avea resurse în buget

6.615 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Sorin Cîmpeanu a declarat că a doua prioritate a mandatului său de ministru al Educației, după redeschiderea școlilor, este „construcția bugetului pe educație”. În ziua în care și-a preluat mandatul de ministru, Cîmpeanu a afirmat într-un interviu la Digi 24 că „dacă nu vom avea resurse [în buget], mandatul meu este pe masă. Știu exact ce se poate face și ce nu se poate face fără resurse”.

De remarcat că ministrul, aflat la al doilea mandat, nu a anunțat însă care este concret obiectivul său în privința alocării bugetare pentru educație.

Cheltuielile Guvernelor cu Educația, ca procent din PIB / SURSA DATELOR: EUROSTAT

În cadrul unui interviu la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus următoarele: „Am declarat ieri, declar azi și voi declara în fiecare zi că perioada ministeriatului meu pentru care am renunțat la o serie de poziții câștigate, poziții naționale și internaționale, prin 30 de ani de activitate profesioniste, din care 25 fără niciun fel de legătură cu politica… Dacă nu vom avea resurse [în buget – N.Red.], mandatul meu este pe masă. Știu exact ce se poate face și ce nu se poate face fără resurse. A doua prioritate este construcția bugetului pe educație. Alocarea de resurse care să facă posibilă îndeplinirea obiectivelor asumate de întreaga coaliție sunt convins că se va face. Dacă totuși nu se va putea face, mandatul meu este pe masă„.

Prioritatea zero” o reprezintă revenirea elevilor la școală, a declarat ministrul, fără să avanseze nici aici vreo dată concretă cu privire la momentul în care școlile vor fi redeschise. „Mai întâi grădinițele și învățământul primar, consider că urgența maximă acolo este. Apoi, da, gimnazial, liceal și universitar. Asta e o prioritate zero„, a continuat oficialul.

  • Amintim că liderul UDMR, partid care face parte din Coaliția de guvernare, a anunțat că susține deschiderea școlii în ianuarie, măcar până la clasa a IV-a, în timp ce preşedintele Comitetului de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a declarat că „am putea redeschide şcoala în siguranţă la sfârşitul lui martie – începutul lui aprilie”. Noul ministru al Educației nu a adus nicio lămurire cu privire la un orizont concret pentru care elevii, profesorii și părinții să se pregătească de redeschiderea școlilor.

Avem apoi problemele curente urgente: modul de organizare a examenelor naționale. Lucrurile trebuie să fie cunoscute încă din ianuarie„, a declarat Cîmpeanu, fără să precizeze dacă se prefigurează vreo modificare la calendarele de examene deja cunoscute.

Planurile-cadru pentru liceu nu sunt aprobate, din păcate, nu pentru că nu a vrut cineva să le aprobe, ci pentru că s-a suprapus problema peste problema pandemiei„, a continuat ministrul. Acesta a anunțat că „e foarte posibil să nu avem manuale de clasa a IX-a” în toamna lui 2021, conforme noilor programe școlare. „Elevii de clasa a VIII-a au învățat din păcate anul ăsta într-o manieră care ne va costa foarte mult, după un curriculum nou„, a adăugat el.

La diferența dintre rural și urban este problema. Pe partea de echitate avem probleme foarte mari și trebuie să aducem o parte de compensare pentru rural. Asta trebuie negociat încă de astăzi la buget, pentru că dacă nu vom avea acoperire la buget, restul rămân doar vorbe. Am mai văzut filmul ăsta în 2014-2015, nu sunt dispus să cred în povești: fără resurse nu se poate„, a susținut Cîmpeanu.


2 comments
  1. Iata un om zdravan la cap, in sfarsit… Anisie credea ca educatia se face fara bani, doar pe baza scenariilor ei de minte odihnita…Era evident ca nimeni nu investise doi bani in educatia ei. Asa investitie, asa rezultat – din pacate rasfrant asupra copiilor nostri. Dar se pare ca s-a capatuit: au rasplatit-o pt obedienta cu un loc in senat. Oare in ce tara prostii mai sunt asfel promovati?

  2. Bonjour,

    daca in urmatoarele trei luni nu se declanseaza reforma din sistemul de educatie totul este pierdut!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un craniu de dinozaur descoperit în statul australian Queensland confirmă că sauropodele au călătorit din America de Sud în Australia prin Antarctica – FOTO

Cercetătorii au confirmat miercuri descoperirea, într-o zonă îndepărtată din statul australian Queensland, a celui mai complet craniu de „sauropod enorm”, transmite agenţia DPA, conform Agerpres. Descoperirea, publicată miercuri în jurnalul…
Vezi articolul

Proiectul revenirii burselor de excelență pentru elevii olimpici și a plății cu ora pentru profesori la forma de dinaintea Legii Bolojan, ținut în sertar de două luni în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților de PSD, PNL, UDMR și USR

Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora în forma de dinaintea Legii Bolojan este amânat de Coaliția de Guvernare pentru a opta…
Vezi articolul

Elevul și părintele să poată vedea lucrarea înainte de contestație, iar notele tuturor profesorilor evaluatori, nu doar cele finale, să fie publicate – petiție pentru mai multă transparență la Evaluarea Națională și Bac

O petiție care a strâns peste 500 de semnături în doua zile solicită ministrei Educației, Ligia Deca, să emită un ordin de ministru astfel încât să existe transparență la examenele naționale. Prima…
Vezi articolul