Ministrul Educației: Se decuplează sporurile de salarii de la 1 ianuarie 2019

55.595 de vizualizări
Sursa: edu.ro
Profesorii și personalul din învățământ vor fi afectați de Ordonanța de Urgență promovată de Ministerul Finanțelor zilele acestea. Confirmarea vine chiar de la Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a declarat pentru Edupedu.ro că salariile vor fi decuplate de sporuri de la 1 ianuarie 2019. Cu alte cuvinte, legea salarizării unitare 153/2017, care prevede că sporurile se calculează ca procent din salariul de bază aflat în plată, va fi modificată.

Iată răspunsul Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației:

Edupedu.ro: Ați anunțat că salariile de bază cresc în învățământ, dar sporurile și primele rămân înghețate la nivelul anului 2018. Asta înseamnă că nu vor mai fi corelate cu salariile? Pentru că acum sporurile sunt raportate la salarii, procent din ele. Dacă salariile cresc, iar sporurile rămân pe loc, înseamnă că se decuplează?

Ecaterina Andronescu: Se decuplează sporurile de salarii. Salariile cresc cu 15% pentru sistemul de învățământ, ceea ce este o creștere, după părerea mea, importantă. Și dacă ați văzut acordul cu sindicatele, ați văzut că sunt și alte măsuri de natură financiară care ne dau speranța unui mai bine pentru toți profesorii din sistem.

Ce înseamnă decuplarea sporurilor de salarii

Dacă un profesor încasează 3.000 de lei net pe lună (bani în mână), salariul brut este de 5.128 de lei pe lună. Sporul este, să spunem, de 10% din aceasta sumă brută, iar salariul crește cu acest procent pana la 3.300 lei pe lună.

De la 1 ianuarie 2019, creșterea brutului cu 15% (cum susține Ecaterina Andronescu) înseamnă 769,2 lei în plus, adică noul brut va fi de 5.897,2. Netul (banii în mână) ar fi 3.450 de lei. Numai că Ordonanța de Urgență pe care Guvernul o propune plafonează sporurile la nivelul nominal (în sumă exactă) de la 31 decembrie 2018, adică la 512 lei/lună brut, adică 300 de lei net.

Adică în loc de un spor de 10%, angajații vor primi un spor de 8,7%, raportat la noul salariu.

Calculele sunt doar cu titlu de exemplu. Fiecare persoană salariată are propria grilă de sporuri, beneficii, deduceri și condiții prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

FOTO: edu.ro


10 comments
  1. Ceea ce „stimabila” omite este ca sporurile sunt decuplate de mult timp de la salariul de baza real, adica din ianuarie 2017. Aceasta ordonanta fura – pentru ca altfel nu pot spune- din banii cu care cadrele didactice trebuie sa isi intretina familia si statutul, o suma considerabila. Din cate stiu nicaieri in lume nu exista o astfel de prevedere legala care sa inghete niste sporuri actuale la un salariu din 1900 toamna. Mai exista in Romania o categorie de salariati la care sa se calculeze sporurille la un salariu care nu mai este de actualitate? Rusine sa le fie celor care vor sa distruga educatia in aceasta tara!!!! Oameni meschini si fara caracter!!!

  2. Bună seara.Sunt educatoare cu 29 ani vechime în învățămănt. Foarte mult aș dorii să aflu la ce salariu ajung în 2019..
    Mulțumesc.

      1. Ei hai,lasa criticile..normal ca nu din ignoranțã a scris acel i

  3. Ganduri…
    Este foarte bine, deoarece nu au demnitate si platesc sindicatele pentru nimic ! Un profesor are salariu in mana mai mic decat femeia de serviciu din primarie, dar nu zice nimic. Sa fii intelectual inseamna sa accepti injosirea ? Nu cred !

  4. Balon de spumă ca toate celelalte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unu din trei elevi români a rămas în urmă cu materia școlară în ultimii doi ani de pandemie – sondaj al Salvați Copiii România. La începutul anului 2021, peste 15% dintre copiii care împliniseră 5 ani nu erau înscriși la grădiniță

Unu din trei elevi români a rămas în urmă cu materia școlară în ultimii doi ani de restricții pandemice, în vreme ce rata de participare la educație timpurie a scăzut,…
Vezi articolul

FOTO Sindicatele din Educație continuă protestele marți și miercuri. Marius Nistor, despre schimbarea la față a politicienilor: Au un discurs total diferit față de cel dinainte de intrarea la guvernare, atunci vorbeau de cele două tranșe, plus indexarea cu rata inflației, acum dintr-odată discutăm de jumătatea pătrimii

Reprezentanții profesorilor protestează și astăzi în fața Guvernului timp de trei ore. Mitingul a început la ora 13:00, la fel ca ieri, iar mâine cadrele didactice se întorc în stradă…
Vezi articolul

Luare de poziție în cazul Emilia Șercan. Gabriel Liiceanu, scrisoare adresată premierului Nicolae Ciucă: Orice adiere de agresare a unui jurnalist ne duce automat cu gândul la soarta pe care au avut-o în Rusia jurnaliştii care şi-au ridicat glasul în numele adevărului

Gabriel Liiceanu, preşedinte al Grupului Humanitas, i-a adresat premierului Nicolae Ciucă o scrisoare în care vorbeşte referitor la cazul Emiliei Şercan, care a fost supusă în ultimele luni unei campanii…
Vezi articolul