Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre burse: În ultimii 2-3 ani le-am stricat mintea elevilor și acum consideră că nu poți merge la școală dacă nu primești bani / Aș fi vrut să văd în această perioadă măcar o prezență mai mare la Bacalaureat

42.582 de vizualizări
Foto: AGERPRES Foto – Grigore Popescu
Ministrul Daniel David a explicat, la Antena 3 CNN, că în ultimii doi-trei ani, timp în care a crescut bugetul dedicat burselor și, implicit, cuantumul acestora, elevii au început să le perceapă drept unică motivație pentru a merge la școală. Totuși, ministrul s-ar fi așteptat ca, în contextul creșterii bugetului și diversificării tipurilor de burse, mai mulți elevi să fi participat la examenul de Bacalaureat de anul acesta.

„Le-am stricat mintea elevilor în 2-3 ani și acum consideră că nu pot merge la școală dacă nu primesc bani”, a declarat Daniel David.

„Într-un sistem educațional, copiii trebuie să vină la școală pentru că învățământul este obligatoriu și pentru că lor trebuie să le placă și/sau să vadă că este o cale spre succesul social. De aceea trebuie să vină copiii la școală”, a precizat el.

Acesta a menționat că, deși înțelege că acest sistem de burse nu a fost în vigoare suficient de mult timp pentru a observa efectele pe termen lung, se aștepta ca prezența la Bacalaureat să fie mai mare.

„Am încercat un sistem foarte generos de burse. Două generații au beneficiat de acest sistem. Mai putem să discutăm că încă nu vedem efectul pe termen lung, deși, repet, eu aș fi vrut să văd, în acești doi ani, cât am avut bursele, măcar o prezență mai mare la Bacalaureat, dar nu am văzut-o. Dimpotrivă, prezența la Bacalaureat anul acesta a fost mai scăzută decât anii trecuți”.

Ministrul a punctat și faptul că intenția din spatele mecanismului de burse a fost una bună: „Mecanismul a fost poate unul bun ca intenție. Am spus «bun, dacă avem bani, hai să îi ducem în educație». Bursa de merit a crescut de la 200 de lei la 450 de lei. Bursa socială a crescut de la 200 de lei la 300 de lei. S-au introdus burse noi: a apărut bursa de reziliență, care se dădea de la 7 în sus. Bursa de merit se oprește la 9,50”.

Totuși, Daniel David se îndoiește de eficiența acestui sistem: „Au trecut doar doi ani și pot accepta faptul că nu se văd efectele pe termen lung. Problema este că nu ai acest sistem niciunde în altă țară, de aceea sunt sceptic că ar putea să aibă efecte pe termen lung și, ultimul argument, nu sunt bani pentru acest sistem de burse”.

În plus, Daniel David a redeschis subiectul creșterii normei profesorilor, care influențează direct plata cu ora a cadrelor didactice, în contextul în care ministrul a anunțat că plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru pe săptămână, adică 40 de ore, astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă.

„Politica a distorsionat sistemul educațional, inducând ideea că în loc să ți dau salariul pe care îl meriți, îți creăm tot felul de favoruri. În sensul că am spus că timpul de lucru e timp liber – predai 4 ore și celelalte sunt libere”.

„Este anormal să ai la plata cu ora o valoare mai mare decât contează ora respectivă în norma ta. De ce am făcut-o? Pentru că nu am vrut să dăm profesorilor salariile pe care le merită și am zis – lasă că mai iei plata cu ora și își compensezi cumva lucrurile. Am dat degrevări, dar după ce am dat degrevări, profesorii își iau plata cu ora că să își completeze din nou salariile. Noi ar fi trebuit să îi tratăm decent, să le dăm salariile pe care le merită și să nu îi punem în astfel de situații”, a mai adăugat acesta.

Informații de context

Bugetul pentru bursele elevilor a ajuns în 2025 la o valoare record de 6,4 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât bugetul Cercetării, care este de 2.1 miliarde de lei. Conform planului de guvernare, propus de premierul desemnat Ilie Bolojan, bugetul pentru bursele elevilor trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin legea 198/2023 a unor angajamente nesustenabile.

Peste jumătate dintre elevii din clasele VI-XII primesc bursă de merit, iar circa 600.000 au avut anul trecut media generală între 9,50 și 10, în creștere cu 142% față de precedentul an școlar, conform unei analize Edupedu.ro din 2025.

La suma record de 6,4 miliarde de lei s-a ajuns prin creșterea numărului de burse și a cuantumului minim, precum și prin criterii care au dus la „bursele de merit Ligia Deca”, burse pentru elevi care au intrat la liceu cu medii de 1, 2 si 3.

„Analiza sistemului de burse:

  1. Bursele trebuie să reflecte adecvat două lucruri: suportul pentru condiții socioeconomice dificile și/sau pentru excelență educațională.
  2. Bugetul trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin noua legislație (legea 198/2023) a unor angajamente nesustenabile. Dimensionarea se va face prin raportare la practici europene și la condițiile de sustenabilitate pe care și le permite țara.
  3. Ținând cont de faptul că bursele nu se impozitează, fondul de burse/bursele care se raportează la salariul minim pe economie se va raporta la valoarea netă a salariului minim”, conform planului de guvernare.
Număr record de elevi care primesc burse în anul școlar 2024-2025

În 2022, numărul de beneficiari de burse a fost de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a pragului de medie de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social. 

În acest an școlar se acordă 1,7 milioane de burse pentru elevi, conform raportului de activitate a fostului ministru al Educației Ligia Deca, care nu precizează însă și cu câți bani se plătesc aceste burse.

Președintele Centrului de Evaluarea și Analize Educaționale, Cristian Hatu, a declarat că bursele sunt motivații extrinseci. Cea care conduce la creșterea calității educației este motivația intrinsecă. „Nu cumva elevii pot să fie mai motivați când felul în care predau profesorii se schimbă?”, a pus problema acesta.

Senatorul PSD Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, susține că nu înțelege de ce noul guvern recurge la această măsură care afectează studenții, tocmai cei „care au avut un rol esențial în parcursul nostru european”.


27 comments
  1. Bai, domnule ministru. În loc sa învățați noua generație ca munca cinstita este răsplătită voi vreți sa ii invatati ca răsplată pentru munca ci stita este opțională. Sa va fie rușine guvern demagog. Ce masuri luați în privința marilor averi care nu pot fi justificate, de ce nu aveți în program măsuri de scoatere la iveala a evaziunii? Acolo sunt banii furați din buget nu în bursele elevilor. Scursuri ce sunteți. După ce v-ați îngrășat clientela politică din bani publici acum veniți și furați și din burse. Nu e nimic. Vin următoarele alegeri.

  2. Fiica mea are media peste 9,50, dar este a șasea din clasa, in ordinea mediilor. A muncit ca să obțină aceste rezultate. Mi se pare nedrept să acorzi burse doar la 15%. Dacă se acordă peste 9,50, atunci să se acorde tuturor peste 9,50. Fiica mea este la liceu, nu este ușor să obții așa note mari la liceu… plus banii primiți ii folosea pentru a-și cumpăra tot rechizite și materiale pentru școală, pentru a-și îmbunătăți performanța….

  3. MERITOCRATIE. Daca invata merita 90 euro pe luna!!!! Altfel va lua 6 ca si ceilalti!!!! Mai studiati fenomenul! In comunism nimeni nu facea lucrari de calitate pentru ca nu erau platite! Terminati cu comunismul! Mariti media minima la 9.90 dar nu taiati bursele de merit COMUNISTILOR.

    1. In comunism nu se dădeau burse de mwrit nici in liceu, nici in scoala generala.Se dădeau câteva burse sociale cuplate de o medie mare. Se muncea pe rupte și invatamantul era singurul domeniu in care competiția stătea la baza promovării cel puțin pana la terminarea facultății. Asa se explica faptul ca au ieșit doctori buni, ingineri buni care au fost apoi absorbiți de tarile din vest. Astazi neexistând competitie toti termina o facultate, apoi pe pile devin bugetari si-si doresc salarii corespunzătoare studiilor superioare, deși munca depusa nu necesita o astfel de calificare.

  4. Elevii au fost mituiți deoarece era campanie electorală. Trebuiau acoperiți anii în care s-a făcut școală online, în care copiii s-au abandonat telefonului, în care s-a distrus disciplina si respectul din școli, în care școala, practic, a fost făcută praf. De la an la an dificultatea examenelor naționale scade. Totul e fals: performanțe, merite. Învățământul a fost sabotat de toți cei ce au avut putere de decizie de la Andrei Marga încoace. Cei ce au încercat să facă ceva bun, au fost învinși de sistem. Avem ceea ce s-a semănat, din interese politice, electorale. Copiii au fost amăgiți și păcăliți, la fel ca toți cei ce au crezut în sistem.

  5. REZON! (citat). În sfârșit poate se revine la valorile morale dinainte de pomenile aiurea cu burse. Tăiate inutilele: tehnologice, de reziliență și verificarea la sânge a socialelor, că au părinți cu mașini scumpe care „lucrează” pe lire, unii care primesc adeverințe de la primării. Ar trebui chiar de anul acesta sa „ajustați” sistemul informatic care admite la liceu cu toptanul pe cei cu medii de 2 și la școală li se oferă 3 tipuri de burse doar pe prezență, fără nimic în schimb. Dacă nu se completează clasele deja aprobate aiurea în iarna, se înscriu la profesional unde s_ ar putea pastra bursa profesionala cum era în OUG 1062/2012, strict pt școala profesională, dar oferita prin agenții economici, pe lucru, minim/maxim sau deloc, la latitudinea firmei. Pe la tehnic note de 8-9-10 la admisii cu medii de 2 la liceu, aiurea, când ar trebui înscriși din oficiu la școli de ucenici, în rând cu cei de la teoretic care lupta pentru a învăța. Nicio bursă! să se dea bilete la spectacole și cursuri gratuite, eventual o tabără la sfârșitul anului. Eu nu cred că dl Nicușor , la vremea lui când a fost olimpic internațional a primit altceva decât o diplomă și o strângere de mână și nici nu aștepta mai mult. Desființate bursele tehnologice și de reziliență, ca li s-au creat o falsă stima de sine păguboasă pentru ei înșiși și pentru societate. Primesc bani când e obligația lor să învețe. Nu ajunge prezenta și STAT in banca la distracție, fără caiete, fără pix.

    1. MERITOCRATIE. Daca invata merita 90 euro pe luna!!!! Altfel va lua 6 ca si ceilalti!!!! Mai studiati fenomenul! In comunism nimeni nu facea lucrari de calitate pentru ca nu erau platite! Terminati cu comunismul! Mariti media minima la 9.90 dar nu taiati bursele de merit COMUNISTILOR.

  6. La ora aceasta, oficial e vacanță… un copil olimpic învață- un profesor dedicat și pasionat îl pregătește gratis. De ce vi se pare normal să îi luați bursa de performanță?

    1. …pentru ca profesorul nu-l pregătește gratis, va valorifica premiul copilului in dosarul pt gradație de merit. Iar copilul invață din pasiune de la profesorul „dedicat”, nu pentru bani.

    2. sunt foarte puțini copii care își merită bursele,o cârdășie politica cu profesorii și părinții,burse nemeritate

  7. Sunt perfect de acord cu aprecierea dlui ministru referitoare la faptul că sistemul de burse actual a stricat copiii. Sunt profesor și trăiesc, alături de elevii mei, realitatea actuală. Dacă i-ar păsa cuiva de opinia și experiența noastră de dascăli, aș spune că bursele de merit ar trebui acordate diferențiat. In învățământul preuniversitar, suma de 450 de lei este enormă. Vorbim despre burse de merit, nu sociale! Copiii aceștia au părinți. Rezultatele excepționale pot fi recompensate. Dar nu acesta trebuie să fie motivul pentru care ei să învețe Vă dau exemplul unor elevi de-ai mei, cu premii la concursuri și olimpiade, faze județene și naționale. Asociația Părinților din școală le oferă, la final de an, premii în obiecte sau bani, in cuantum de 20-100 lei maxim. Reacția copiilor este de dezamăgire. Mulți renunță la munca pentru performanță pentru că le este suficient să se străduiască pentru bursă. Și este foarte ușor să o obțină. De aceea, dacă păstrăm bursele, aș sugera media 9.75 minim pentru gimnaziu și 9.50 minim pentru liceu. Pentru toți elevii care îndeplinesc criteriul. Orice procent din numărul elevilor dintr-o clasă nu face altceva decât să îi împingă la o competiție acerbă, la alterarea relațiilor dintre ei. Iar suma, să fie mult mai mică. Este greșit ca un copil de această vârstă să aibă acces la sume mari obținute ușor. In învățământul universitar, lucrurile sunt diferite. Vrem performanță, vrem specialiști, vrem să nu mai plece tinerii la universități din afară. Să nu uităm că mulți studenți sunt nevoiți să se întrețină. Pentru ei bursele sunt vitale. Și muncesc mult pentru ele. Sigur că s-ar putea angaja. Dar ce dorim? Absolvenți cu diplomă sau specialiști de excepție? Așadar, pentru învățământul universitar aș aprecia păstrarea actualului sistem, având în vedere economiile care s-ar putea face din preuniversitar. Dacă s-ar dori.

  8. Recompensa si pedeapsa sunt pentru dresaj, nu pentru educatie! Bursa e un fel de cub de zahăr pentru un animal care a executat corect numărul de dresaj, nu pentru copiii angrenați într-un sistem educațional formativ! Educăm oameni, sau dresăm animale?

  9. Haideți că mă saturasem să aud copii buni cum se ceartă cu părinții învinuindu-i că i-au presat să învețe la toate si „degeaba, că se taie bursa!!”. Nu pricep de ce nu le trece prin cap să învețe chiar mai eficient, să intre în cei 15% plătiți cu bani că învață. Târguială cu părinții, nu glumă. Doam’ ferește, unii nici nu au instruire în negociere dar cu părinții negociază ca la ușa… nu cumva a rămas nestudiată ed. civică? Intră și materia asta in vreo medie ponderată? Și da, la discipline sunt pentru medii cu 2 zecimale, nu rotunjite, doar așa se va vedea profilul elevului de 8, de 14, de 18 ani.
    Părinți, când vă scoateți copiii de la orar cu voia dirigintei să îi duceți prin plimbări externe, faceți un schimb cultural și vizitați și o școală acolo, in Tenerife, în Irlanda, Franța, Danemarca, să îi arate un prof. de acolo un carnet de note al unui copil și să petreacă o zi cu ei sau la diverse clase, să îi întrebe pe elevi dacă au premii de merit. Se poate, să știți, cu o cerere mică în avans, poate mediată de școala de proveniență, poate nu. Dacă Erasmus avem și nu se poate…

  10. Si noi am fi vrut sa vedem o clasa politica mai eficienta si mai putin corupta, respectiv un ministru al invatamantului mai putin nesimtit si psihopat.

    1. De parcă e vina domnului David. Clasa politică e acolo pentru că noi am votat oamenii ăia, așa cum suntem noi, la școală doar după bani.

        1. Daca este asa, domnule/ doamna MM ia legătura cu dna Emila Sercan si sigur va face analiza corecta asupra tezelor bănuite de plagiat. Asa sa dai din gura e simplu.

        2. te roade invidia,nu cred ce spui,dacă și despre domnul David spui asemenea prosti, cred că îl confunzi cu Ciolacu, Grindeanu, Stănescu -stuf, Buzatu

  11. Dl David are dreptate. Au ajuns să creadă că dac-au împușcat niște note pentru o bursă”de merit”, chiar au vreun merit. Și elevii și părinții sfidează profesorii , nu mai termină cu reclamațiile și scandalul dacă vreun profesor noteaza corect și elevul nu mai are medie de bursă. Nici nu mai contează ce știe sau dacă știe, contează doar bursa. Chiar in vara asta, văzand că nu ține nicio altă metodă m-am trezit cu unul spunandu-mi pe la cancelarie ca el ,,face orice” pt un 10, că „pierde bursa”. I-am spus să repete toată materia și va da o lucrare. A fost de acord aparent, dar la lucrare nu a venit. Oare ce-ar fi vrut să-l pun să facă? Nu despre învățat era vorba? Notele nu se dau pentru învățare?

  12. Pai verificati dezastrul creat de Deca si de vestitele legi ale „Romaniei educate”. Au fost introduse modulele care au stricat continuitatea invatarii. Au fost scoase tezele. A fost desfiintata scoala profesionala. Reforme pentru mai multa productie falsa de absolventi de liceu sau facultate, parca am fi pe vremea comunistilor ce raportau productii record la hectar. In loc sa avem scoli ce sa faca invatamant corect la toate nivelurile, s-a dorit impaunarea cu scoli gonflate, dar fara substanta. Sindicatele au acceptat cu nonsalanta, pe ei ii doare prea putin calitatea sistemului educational.

  13. David ar trebui sa vorbeasca mai putin si sa face ceva. Individul asta pentru ce ia salariul? Ca sa trancaneasca incontinuu?
    Domnia sa ministrul educatiei facute praf domnul profesor universitar doctor psiholog ar trebui sa aiba o viziune mai intai, in locul trancanelilor de 2 bani.

    In Finlanda nu exista burse scolare. Se acorda insa sprijin financiar pentru familii vulnerabile. La liceu sau scoala profesionala se acorda ajutor financiar pentru locuinta, ajutoare in functie de venitul parintilor. Se mai acorda bani pentru transport si mese gratuite.
    Ajutorul finaciar se bazeaza pe principiul echitatii educationale: in loc sa recompenseze individual (prin burse), statul elimina obstacolele sistemice pentru toti copiii.

    In Germania nu exista burse scolare. Dar exista sprijin financiar pentru familiile vulnerabile. In landul Berlin copiii saraci primesc Bildungspaket. Elevii care merg la scoala profesionala primesc un ajutor financiar daca nu locuiesc cu parintii. Mai exista burse private sau acordate de diferite organizatii. Scoala mai poate acorda reduceri la excursii de exemplu.

    In Austria nu se acorda burse pe baza mediilor. Rar se acorda burse pentru performante exceptionale – sport, muzica, olimpiade. Exista burse sociale. Exista ajutor la inceputul anului scolar pentru copiii saraci. Poate primi bursa elevul de la scoala profesionala sau din invatamantul dual.

    David sa-si puna creierul la lucru si sa construiasca un sistem de recompense sau ajutoare adaptat realitatii romanesti. Are acum o ocazie sa indrepte ce a facut praf Deca & acolitii.

    1. Nu cred ca se da la toți fără discernământ. Părinții au BMW și vila și venituri nedeclarate și școală îi dă ajutoare. La noi nu este niciun discernământ în acordarea lor!!

  14. Ați stricat, cu bursele electorale prin miniștrii PNL.

    Am observat tactica asta… când sunt erori grave vorbește la plural (nedefinit, neclar, ambiguu) dar când sunt merite de asumat doar la persoana I și niciodată în limita a 15%.

  15. Daca se recunoaste faptul ca „le-am stricat mintea” (adica cei care au fost la carma invatamantului toti anii acestia), poate repararea trebuie sa o gandeasca tot cei din invatamant, intr-un orizont de 2-3 ani, astfel incat elevii sa inteleaga de ce se renunta la unele burse (cine a facut greseala, unde se pozitioneaza ei, de ce trebuie sa invete), si nu aratand cu degetul spre ei, care ar trebui sa inteleaga usor de ce dispar brusc bursele. Sunt printre parintii care mereu ii spune copilului sau ca din perspectiva mea bursele ar trebui sa existe numai pentru studenti, care deja contribuie la intretinerea lor (cele sociale se pot numi alocatii si sunt altceva). Dar a incepe cu taierea burselor peste vara nu stiu cum va repara mintea copiilor, mai ales ca din nou loveste in predictibilitate care ajuta in dezvoltarea mintii…

  16. Alo! Performanta mai conteaza sau asta nu este considerata merit? Elevi intorsi cu medalii la gat au primit un rucsac de la MEC, acum spuneti ca mariti premiile, ce veti da, 2 rucsacuri? In schimb 3/4 din elevi vor avea burse sociale? Cine, cei cu Bmw, audi…? Performanta pe primul loc, avem nevoie de calitate, nu cantitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții vor avea acces gratuit la serviciile bibliotecilor central-universitare. Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital – Alianța Națională a Studenților

Studenții vor obține gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, după ce Comisia de învățământ a Senatului României a dat, ieri, un raport favorabil inițiativei legislative, potrivit…
Vezi articolul

Cine duce obiecte reciclabile în cortul ASAP din Piața Sfatului din Brașov, în perioada 9-11 septembrie, poate contribui la o creație artistică sau poate face obiecte funcționale din deșeuri la Forumul Orașelor Verzi

Pentru a doua oară consecutiv la Forumul Orașelor Verzi (FOV), care are loc anul acesta tot la Brașov, Armata Selectării Atente a Plasticului, ASAP, programul Fundației The Institute, mobilizează toți…
Vezi articolul