Ministrul Educației: Unii profesori folosesc metode efectiv plicticoase de predare, care nu implică elevii în actul educațional

1.823 de vizualizări
Daniel David / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Unii profesori folosesc metode efectiv plicticoase de predare, care nu implică elevii în actul educațional”, a declarat Daniel David, ministrul Educației, într-un interviu pentru Agerpres. Întrebat despre abandonul școlar, aceasta a spus că unele aspecte „țin de curriculum, în sensul că de foarte multe ori nu ai conținuturi, nu ai manuale atractive, altele țin de metoda de predare folosită de profesori.”

Ministrul Educației a precizat că, în privința abandonului școlar, există și factorii sociali: „Unele școli arată rău, nu creează un mediu care să te încurajeze să înveți. Unii copii vin din familii cu probleme financiare, unii merg la școală efectiv fiindu-le foame. Păi cum te aștepți să aibă performanță un copil care vine cu acest bagaj într-un astfel de mediu?”.

Daniel David a menționat că manualele vor fi regândite: „Lucrăm la noul curriculum pentru liceu, vom avea metode de formare a profesorilor astfel încât să ne asigurăm că folosesc metode atractive care-i implică pe elevi. Manualele vor fi regândite și ele”.

AGERPRES: Ce măsuri veți lua pentru reducerea abandonului școlar? Continuați programul „Masa caldă”?

Daniel David: „Da, sunt foarte multe lucruri care contribuie la acest fenomen. Dacă spun nefericit e prea puțin spus legat de abandonul școlar pe care îl vedem și în preuniversitar, îl vedem și în zona universitară, în preuniversitar este dramatic. Sunt mai multe măsuri.

Spuneam că unele țin de curriculum, în sensul că de foarte multe ori nu ai conținuturi, nu ai manuale atractive, altele țin de metoda de predare folosită de profesori. Unii profesori folosesc metode efectiv plicticoase de predare, care nu implică elevii în actul educațional, dimpotrivă, îi stimulează să fugă, ca să spun așa. Alți factori sunt factori, din păcate, factori sociali. Adică uneori școlile, cum ați spus la început, unele școli arată rău, nu creează un mediu care să te încurajeze să înveți. Unii copii vin din familii cu probleme financiare, unii merg la școală efectiv fiindu-le foame. Păi cum te aștepți să aibă performanță un copil care vine cu acest bagaj într-un astfel de mediu? Și atunci încercăm să țintim toți acești factori.”

Spuneam că lucrăm la noul curriculum pentru liceu, vom avea metode de formare a profesorilor astfel încât să ne asigurăm că folosesc metode atractive care-i implică pe elevi. Manualele vor fi regândite și ele. În paranteză, am și spus că eu voi ști că un manual este bun atunci când un copil care este la a doua lecție citește înainte patru lecții, fiindcă este foarte curios despre ce citește acolo, îi place ce vede. Și în același timp, cu siguranță, vom continua dotarea școlilor pentru a schimba acest mediu educațional, mediul de învățare. Și da, vom continua cu programul „Masa caldă” cel puțin la nivelul anului trecut și cu siguranță ori de câte ori voi avea resurse sau se va pune problema ridicării unor blocaje care au apărut prin această ordonanță, resursele vor fi de mine orientate preponderent și cu prioritate spre a asigura „Masa caldă” la cât mai mulți copii sau „Masa sănătoasă”.

Citește și:
Daniel David: În norma didactică ai și o componentă administrativă. Problema este când aceste activități administrative sunt atât de multe și de complicate încât interferează cu rolul tău de profesor


4 comments
  1. Oare nu cumva vom fi, pe lângă prost plătiți, din ce in ce mai sărăciți și în a discerne ce facem la oră, în acord cu bunul simț și măsura- câștigate într-o viață de muncă la catedră, focusați minut de minut pe optimizarea procesului didactic?

    Luați – ne parteneri de discuție, domnule ministru! Nu ne discreditați prin impunerea unor metode didactice!
    Măiestria unui profesor în a citi contextul se formează, se rafinează în ani (de aceea ar trebui profesorul tot mai bine plătit, până la ultima lui oră, dar nu acesta e subiectul discuției!)!

    Mă duc la școală în prima zi din modulul x, fac introducerea în noua unitate de învățare, mă străduiesc (și reușesc cu mândrie- zic eu- să creez punți contextuale: cu alte unități de învățare, interdisciplinare, transdisciplinare, de încadrare temporală a subiectului- ca imagine prezentă în raport cu cea de perspectivă etc.); cer apoi elevilor ca, pentru ora viitoare/ într- o parte din ora rămasă, să folosească manualul pentru a identifica în scris, într-un material, ce am discutat, pe lângă elementele noi de vocabular ale noii unități -date prin definiții, reguli/ notații (specificate, e adevărat, și de mine oral)! Eu știu că îi vor folosi, cum știu că el, elevul, e în prima oră după o vacanță în care o perioadă nu a exersat nici ierarhizare de idei și concepte – pentru a discerne necesarul- nici analiza textului, concentrarea/ sistematizarea conținutului, schematizarea,…, până și scrierea în tempo încadrat, scris care să fie lizibil etc.
    Vin acasă și, odată cu elevul și părintele ( sau după ei), văd la TV că deja sunt desuetă, dacă nu cumva nu mă ridic la nivelul așteptat, eventual expusă ca exemplu de ,,așa nu”!

    Sunt convinsă că niciun subiect de asemenea rafinament cum e cel al ,,copierii din manual” nu e de discutat în grabă, în contexte în care pot avea loc interpretări neprofesioniste!

    P.S. E posibil, e adevărat, ca unii elevi – la exemplul dat mai sus – să copieze pentru ora următoare conținuturi cuvânt cu cuvânt, apoi chiar să și jure că doamna le zisese să scrie ,,tot” din manual!
    Altă discuție! Care are loc la casele cele mai mari (știm toți despre ce e vorba)!
    In plus, e o fractură de logică să nu mergi pe o cerință formatoare pentru că vor fi unii care vor vicia modalitatea de răspuns!

  2. o iau razna cand citesc mizeriile astea !!!!

    PENTRU 3000 SI CEVA DE LEI ASTIA VOR MUNCA DE 3000 SI CEVA DE EURO

    NU VA E RUSINE ASA UN PIC? PROFESORUL ALA SARACU’ TREBUIE SA FIE LA CHEREMUL TUTUROR LOAZELOR,FITELOR,COMENTARIILOR. SA FIE SI PSIHOLOG, SA AIBA SI RABDARE INFINITA PE O MIZERIE DE SALARIU. INCETATI SA MAI FACETI IN PLUS. NU MERITA SA FACETI NIMIC IN PLUS NEPLATIT. S AU INVATAT CU POMANA !!!!! SEMNAT TATAL UNUI ELEV DE CLASA A 6A !!!!

  3. Asta ne (mai) trebuia, un psiholog ministru. Da, astea e gandire de psiholog. Profesorii au metode plicticoase, manualele sunt neatractive, le dicteaza elevilor lectia iar ei trebuie sa scrie lectia!!, scolile arata neplacut…de aceea nu vin elevii la scoala…ei doresc metode moderne si scoli colorate…In curand o s-o regretam pe Deca! macar ea nu avea idei marete.
    Fiecare afirmatie a lui David ma sperie. Ma intreb (cu spaima, fiindca am copii inca mici) cum va arata scoala dupa ce isi va pune in aplicare ideile.

  4. Cața răutate!Incredibil!Sigur este psiholog?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursuri școlare 2024. Calendarele de desfășurare pentru activitățile educative regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației / Sunt peste 2.000 de concursuri

Calendarele de desfășurare pentru peste 2.000 de concursuri incluse în listele proiectelor de educație extrașcolară regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației marți, 6 februarie. Mai exact,…
Vezi articolul

Reducerea consistentă a veniturilor profesorilor, în condițiile unui volum de muncă mai mare, semnalată de un sindicat din Educație / Recent, Ministerul Educației a transmis că Legea Bolojan nu a mărit timpul de lucru 

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis, referitor la Legea Bolojan, că „impactul măsurilor adoptate este unul general negativ și în județul Hunedoara”. Concret, în informarea SIP Hunedoara se vorbește…
Vezi articolul

Personalul din școli trebuie să știe de săptămâna viitoare cum se folosesc testele neinvazive – ministrul Cîmpeanu. Joi seară, el spunea la Antena 3 că testele de salivă pentru elevi vor fi disponibile peste două săptămâni, iar la Digi 24 – după încă o săptămână

„Am solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrarea acestor teste pe bază de salivă, în așa fel încât această procedură să poate să fie diseminată către toate…
Vezi articolul

Sprijin din fondurile universităților pentru unele burse ale studenților și de la taxă și de la buget, în condițiile de austeritate bugetară – apelul lui Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor / Angajarea în universități „nu trebuie blocată”

O serie de posibile forme de sprijin pentru studenți, inclusiv acoperirea unor burse din fondurile universităților și finanțări printr-un program de prevenire a abandonului universitar, au fost menționate de președintele…
Vezi articolul

Posturile didactice neocupate, pentru anul școlar 2025-2026, publicate de inspectoratele școlare – documente /  Luni, 1 septembrie, au fost atribuite profesorilor orele vacante/rezervate pentru plata cu ora

Inspectoratele școlare au publicat lista posturilor vacante neocupate/nerepartizate la data de 3 septembrie, pentru anul școlar 2025-2026. Concursurile și testările la nivel de județ s-au desfășurat în perioada 28 august…
Vezi articolul